Școală, elevi

Datele Eurostat confirmă o problemă majoră din învățământul românesc

208
(reînnoit 19:28 09.09.2020)
România are, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică – Eurostat – cel mai mare număr de elevi – 19,5 – care îi revin unui învățător. Situația la nivel european.

BUCUREȘTI, 9 sept – Sputnik. Eurostat confirmă ceea ce învățătorii din România spun mereu: că au un număr de elevi foarte mare în clase.

În 2018, în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, în învățământul primar erau 24,5 milioane de elevi și 1,8 milioane de învățători, rezultând o medie de 13,6 elevi la un cadru didactic.

România, spre deosebire de alte state europene are cel mai mare număr de elevi – 19,5 – care îi revin unui învățător.

În programele pentru învățământul primar - clasificate ca ISCED treapta 1 – elevii intră, în general, când au între cinci și șapte ani.

Aceste programe sunt menite să ofere elevilor deprinderi de bază de scris, citit şi matematică, alături de cunoştinţe elementare în alte discipline, cum ar fi istoria, geografia, ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale, artă şi muzică, notează economica.net.

În toată Uniunea Europeană, în învățământul primar, numărul mediu de elevi la un învățător a scăzut de la 14,3 în 2017 la 13,6 în 2018, deși datele diferă în rândul statelor membre.

Anul trecut, România s-a aflat pe primul loc la categoria cel mai mare număr de elevi care îi revin unui învățător – 19,5, urmată de Cehia și Franța – 19,2. Cei mai puțini elevi care îi revin unui dascăl sunt în Luxemburg – 9, Grecia – 9,2 și Polonia -9,6.  

De altfel, învățătorii din România au declarat, în repetate rânduri, că lucrează cu clase supradimensionate, însă la nivelul Ministerului Educației și Cercetării, deși problema este cunoscută, nu s-a luat nici o măsură de remediere a situației.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

208
Tagurile:
Eurostat
Grădiniță

Atribuțiile educatoarelor s-ar putea schimba

140
Potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății, atribuțiile dascălilor, ale directorilor de școli și grădinițe în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică ori se completează.

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Un proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății abrogă actualul ordin de ministru cu prevederi referitoare la atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor unităților de învățământ, ale personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi, aflat în vigoare din 2011.

Ordinul stabilește noi responsabilități și introduce în categoriile de personal implicate în asigurarea asistenței medicale psihologi, consilieri școlari logopezi, dar și asistenții sociali responsabili de unitatea de învățământ. 

Educatoarele au ca nouă atribuție examinarea copiilor de la grupă și comunicarea medicului școlar a rezultatelor acestei evaluări.

În vechiul ordin exista această evaluare, dar educatorul trebuia doar să “consemneze sub semnătură” cele observate, în fișa preșcolarului, informează edupedu.ro.

În ordinul vechi, educatoarea care efectua aprecierea dezvoltării neuropsihice și a limbajului consemnează sub semnătură datele obținute în fișa specială a preșcolarului.

La rândul lor, directorii de școli, grădinițe și licee primesc noi atribuții prin acest act normativ. Ei trebuie să semnaleze în scris autorității locale nevoile pe care le au cabinetele medicale din incinta școlilor sau chiar nevoia de amenajare a unui asemenea cabinet, acolo unde nu există, indicând locul în care poate fi înființat.

Educatorii, învățătorii și diriginții vor avea atribuții noi. Ei vor aduce la cunoștința personalului medical cazurile de copii cu boli cronice din grupă/clasă de care a luat cunoștință, mediind obținerea de documentație medicale de la părinții acestora. De asemenea, vor acorda îngrijiri pentru afecțiuni curente, vor informa operativ personalul medical al unității de învățământ în situații de necesitate de ajutor medical și vor oferi, în caz de nevoie, ajutor personalului medical în rezolvarea situației.

Tot ei „asigură comunicarea eficientă a cabinetelor medicale și stomatologice școlare cu părinții, în caz de accidente sau afecțiuni ale preșcolarilor și elevilor minori”.

Personalul didactic auxiliar, față de sarcinile din vechiul ordin, primește și atribuții privind acordarea de îngrijiri pentru afecțiuni curente. În caz de urgențe medicale apelează numărul unic de urgență 112.

 

140
Tagurile:
atribuții, educatoare

Загрузка...
Nicușor Dan

Nicușor Dan a anunțat în ce condiții se pot închide școlile

121
Noul primar general ales al municipiului București a vorbit despre planurile pe care le are în noua sa calitate și a punctat un aspect esențial referitor la unitățile de învățământ în contextul venirii anotimpului rece.

BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Vremea rea care va începe să vină, precum și zăpada vor pune iar problema închiderii unităților de învățământ.

Ziare.com notează, în februarie 2018, că primarul de atunci al municipiului București, Gabriela Firea, anunța că autoritățile locale au decis să țină închise toate grădinițele, școlile și liceele din București din cauza avertizărilor meteo, care prevăd ger și viscol.

Cum va proceda noul primar al municipiului București, Nicușor Dan, în situații similare? Nicușor Dan a prezentat cu luciditate situația, subliniind că școlile se vor închide, însă numai în caz de urgie.  

”Nu, am considerat-o exagerată. Bine, dacă este mare urgie și pot să cadă crengi, e posibil, dar pentru o ninsoare de 30 de centimetri nu se pune problema să închidem școlile”, a precizat noul primar general al municipiului București pentru b1.ro.
121

Загрузка...
Ingrid Mocanu

Ingrid: ”Votanții mortului - mai normali decât votanții USR”

0
Plecând de la exemplul de la Deveselu, Ingrid Mocanu trage un semnal de alarmă contra celor care aleg să experimenteze cu USR

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Cunoscuta avocată Ingrid Mocanu are o reacție dură față de alegerea masivă de care s-a bucurat USR, un partid cu o ofertă extrem de ciudată.

Ingrid Mocanu pleacă ce la exemplul de la Deveselu, care a uimit opinia publică, mai ales că a fost comentat în fel și chip. ”Dați-mi voie să nu fiu de acord cu corul de bocitoare care îi face ”idioți” pe locuitorii din Deveselu”.

”Nu, oameni buni, sunt mult mai normali oamenii aceia, care au votat un mort decât cei care au votat USR-iști casnici, fără experiență, care protejează ”căini”, plătesc autostrăzi inexistente, doar ca să vadă ”cum e și cu ăștia””, scrie Ingrid Mocanu.

Ce înseamnă acest vot pentru un partid fără oferă coerent constructivă? ”Practic, cei care au votat ”la ghici” și-au asumat să piardă 4 ani din viața lor, riscând o catastrofă administrativă, doar pentru că au căzut pradă manipulării unor campanii subterane”, explică avocata.

Ori, în cazul citat, ”locuitorii din Deveselu aveau o singură șansă ca 4 ani să iasă omul desemnat de partidul cu care empatizau: refacerea alegerilor. Și prin votarea ”mortului” au căpătat această șansă”.

”De ce să voteze cu ”purul” propus de USR? Doar pentru că soarta le-a fost nefastă? Doar pentru că ăla era ”viu”? Ce calitate e aia? Nu! Au procedat foarte bine!”, spune Ingrid Mocanu.

În aceste condiții, Ingrid Mocanu dă ”un singur sfat” dacă românii vor să păstreze democrația:

- ”ești de stânga... ai partid, oribil cum e el, cu ”capturatul” Marcelino”,

- ”ești de dreapta... ai și aici partid, rău-bun cum este el... PNL are capacitatea să gestioneze cu bune, cu rele, dezideratele tale”.

Dar, avertizează Ingrid Mocanu, ”sub nicio formă nu poți pretinde că ești ”democrat”, că vrei binele nației tale, și votezi cu un partid extremist, de orientare marxisto-stalinistă, care are ca singură ”politică” dictatura... și atât”.

Așa încât concluzia avocatei este că locuitorii din Deveselu merită felicitări, au oferit un exemplu!

”Felicitări locuitorilor din Deveselu care au înțeles, așa ”inculți” cum au fost ei catalogați de unul și de altul, cu muuult mai bine decât ”culții în cap” care au votat cu emanația neo-marxistă a serviciilor, ce înseamnă democrație și opinie politică”, scrie Ingrid Mocanu.

 

0
Tagurile:
Primar, Deveselu, alegeri locale
Тема:
Alegeri locale în România 2020

Загрузка...