Învățătoare

Definitivat 2021: modificări importante, anunțate de Ministerul Educației și Cercetării

2262
Un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, ce a mai fost pus în dezbatere în iulie și apoi retras și refăcut, modifică o serie de articole din Legea Educației. Procedura prin care școlile vor trece dintr-un scenariu în altul.

BUCUREȘTI, 17 aug – Sputnik. Examenul de definitivat de anul viitor va cunoaște modificări semnificative. Acestea, alături de procedura prin care se trece din scenariul verde în cel galben sau roșu sunt reglementate printr-un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației și Cercetării.

Ea modifică, de asemenea, și o serie de articole din Legea Educației Naționale.

Este vorba despre Ordonanța de Urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011. Ea prevede, pe scurt, modul în care o unitate de învățământ poate trece la învățarea online.

Prima etapă a examenului de Definitivat se poate susține pe internet.  Dacă apare limitarea sau suspendarea activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație în unitățile de învățământ, probele prevăzute la art. 241 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 - este vorba despre etapa I, eliminatorie – “realizată de către inspectoratele școlare în perioada stagiului practic cu durata de un an școlar și constând în evaluarea activității profesionale la nivelul unității de învățământ, evaluarea portofoliului profesional personal și în susținerea a cel puțin două inspecții la clasă” - se vor putea realiza și prin intermediul tehnologiei și a internetului, informează edupedu.ro.

În cazul limitării ori suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație, în școli, profesorii cu o vechime de minim patru ani la catedră de la obținerea definitivării în învățământ pot obține gradul didactic II dacă susțin câteva probe.

Vorbim, în primul rând, de minim două inspecții școlare, care pot fi susținute și prin intermediul tehnologiei și internetului.

În ceea ce privește proba scrisă, aceasta conține elemente de didactica specialității precum și elemente de pedagogie și psihologie, cu abordări interdisciplinare de creativitate, elaborată pe baza unor tematici și bibliografii aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2262
Tagurile:
2021, 2020, definitivat
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu, anunț de ultimă oră: titularii, vizați

1151
Ministrul Educației a venit cu informații de ultim moment despre concursurile de directori de unități de învățământ, demnitarul precizând ferm că acestea se vor derula pe 14 septembrie 2021, o dată cu începerea noului an școlar.

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că pe 14 septembrie 2021 va începe concursul pentru directorii de șșcoli, iar proba scrisă va fi pe 15 octombrie.

Demnitarul a subliniat că, la nivel de calendar, concursul va debuta în data de 14 septembrie, în condițiile în care anul școlar 2021 – 2022 începe pe data de 13 septembrie. În 14 septembrie demarează concursul pentru ocuparea funcțiilor de director în toate școlile din România. În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă.

”Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie vom avea probele de interviu la nivelul fiecărei școli. De asemenea, în perioada 20-22 decembrie vor fi emise deciziile denumire. Numire începând cu data de luni, 10 ianuarie, data la care începe semestrul II al anului școlar 2021-2022”, a spus Cîmpeanu.

Acesta a subliniat că întregul concurs se va desfășura în durata în semestrul unu al anului școlar viitor și că este mai bine să se demareze concursul în data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie cu proba scrisă, așa cum a fost anunțat anterior.

Demnitarul a precizat că, printre elementele care susțineau data de 27 iulie se regăsea nevoie de numire a directorilor interimari, al cărui contract expira.

El a mai explicat că legea este foarte clară în privința interimarilor și că este important ca anul viitor să existe în fiecare școală directori numiți pe criterii de competență.

”Concursul va privilegia exclusiv criteriile de competență”, a adăugat Cîmpeanu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației din data de 27 mai 2021, la concursul pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și cadre didactice titulare care nu au calitatea de experți în management educațional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare în condițiile 149 alin. (3), au promovat examenul de definitivat și au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.

1151
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu

Загрузка...
examen

Evaluarea Națională 2021: Cîmpeanu face precizări de ultim moment

211
Ministrul Educației vine cu explicații privind gradul de dificultate al subiectelor pe care le vor avea de rezolvat absolvenții claselor a opta, iar instituția pe care o conduce a pus la dispoziția școlarilor un ghid pentru Evaluarea Națională.

BUCUREȘTI, 15 iun – Sputnik. A mai rămas puțin timp până când absolvenții de clasa a opta vor susține probele din cadrul examenului de Evaluare Națională 2021.

Și aceasta deoarece prima probă, cea de Limba Română, este programată pentru data de 22 iunie 2021, iar cea de Matematică, pe 24 iunie.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit despre gradul de dificultate al subiectelor pe care absolvenții de clasa a opta le vor avea de rezolvat la examenul din acest an. 

Demnitarul spune că au fost informații contradictorii cu privire la gradul de dificultate al subiectelor pentru simularea la Evaluarea Națională, acuze care, în final, s-au dovedit a fi nefondate prin rata de promovare de peste 65% la simularea pentru Evaluarea Națională.

”Ministerul Educației a adaptat tematica de examen la specificul acestui an școlar total atipic. Ministerul Educației a luat acele măsuri administrative pentru a veni în sprijinul elevilor, înțelegând dificultățile pe care le-au întâmpinat”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a subliniat că este vorba de micșorarea numărului de note necesare încheierii situației școlare la minimum două, de prevederi precum posibilitatea de a face construcții pe foaia de examen, la matematică și geometrie, de a sublinia textele la examenul de limba română - nu mai sunt considerate semne distinctive, deoarece toți au posibilitatea să facă acest lucru - prin creșterea timpului alocat cu 15 minute pentru a completa casetele.

Până acum, la Evaluarea Națională 2021 s-au înscris 132 630 de elevi, 90% din totalul celor 147 660 de elevi de clasa a VIII-a. Înscrierile continuă până astăzi, 15 iunie 2021, iar astăzi la orele 17.00 va exista numărul final al celor care s-au înscris la Evaluarea Națională.

Ghid pentru Evaluarea Națională 2021

Ministerul Educației a publicat Ghidul pentru Evaluarea Națională 2021.

Potrivit documentului, la intrare, după dezinfectarea mâinilor și distribuirea măștilor, candidații vor fi direcționați către sălile de examen.

  • Accesul candidaților în săli este permis în intervalul 8.00-8.30.
  • Examenul va începe la ora 9.00.
  • Timpul de lucru este de două ore.

De asemenea, Ghidul cuprinde și o serie de sfaturi pentru ziua examenului. Astfel, elevii sunt îndemnați să se asigure că dețin actul de identitate, stilou sau pix de culoare albastră, creion, gumă de șters, riglă, apă, șervețele.

Când primești broșura, citește subiectele pentru a te familiariza cu ele, apoi citește din nou, în întregime, toate subiectele și folosește cel puțin 5 minute pentru a te obișnui cu cerințele, se arată în documentul menționat.

Elevilor li se cere, apoi, să identifice tipul de cerințe specific fiecărui tip de subiect și să se concentreze să înțeleagă cerințele. Ei sunt sfătuiți să înceapă să lucreze subiectul pe care îl stăpânesc cel mai bine și să facă un plan de rezolvare.

”Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmărește să te încadrezi în timpul pe care ți l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi și a corecta la final, dacă este cazul” este un alt sfat pe care cei din Ministerul Educației îl dau școlarilor.

Oficialii le recomandă elevilor să îi rezerve cam 15 minute la final pentru a-și verifica întreaga lucrare.

211
Tagurile:
2021, Sorin Cîmpeanu, Evaluarea Naţională

Загрузка...

Imagini de la meciul Germania - Franța în cadrul Euro 2020