examen

Bacalaureat de toamnă 2020: teleșcoala reîncepe cursurile de pregătire

63
(reînnoit 12:44 24.07.2020)
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării anunță că Teleșcoala revine în grila de programe a Televiziunii naționale, astfel că absolvenții de liceu se pot pregăti pentru ”examenul maturității”.

BUCUREȘTI, 24 iul – Sputnik. Absolvenții de liceu care urmează să susțină în sesiunea din toamnă examenul național de bacalaureat se pot pregăti mai bine urmărind lecțiile de la Teleșcoala.

Programul reintră în grila Televiziunii Naționale, iar de luni, 27 iulie 2020, acesta poate fi urmărit de cei interesați.

”Teleșcoala revine în grila de programe a televiziunii naționale cu misiunea de a sprijini elevii care se pregătesc pentru a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat”, informează Ministerul Educației și Cercetării pe pagina sa de Facebook.

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat se va derula în perioada 24 august – 5 septembrie 2020.

Săptămâna viitoare vor fi câte 4 cursuri pe zi, iar fiecare disciplină are rezervate câte 30 de minute. Orele urmează să fie difuzate atât dimineață, de la 9 și 9.30, cât și de la 15, respectiv 15.30.

Săptămâna viitoare sunt programate ore de română, matematică, biologie, chimie și fizică.

Luni, elevii pot învăța despre romanul postbelic – Moromeții, apoi despre metode de integrare la Matematică, despre construcția personajului în romanul Moromeții și despre metoda schimbării de variabilă la Matematică.

Cursurile pot fi urmărite și online, pe canalul de YouTube al TVR.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
2020, bacalaureat
Raed Arafat

An școlar 2020-2021: Arafat anunță noi reguli pentru părinți

3227
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență anunță noi reguli pentru părinți, cu o lună înainte de deschiderea noului an școlar. Anunțul lui Arafat vine după declarațiile președintelui Iohannis legate de noul an școlar.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев
BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va debuta sub semnul incertitudinii și al condițiilor speciale, generate de pandemia de coronavirus.

Și aceasta pentru că, la momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor desfășura cursurile sau dacă va fi angajat personal suplimentar în unitățile de învățământ pentru a permite acea distanțare fizică și reducerea numărului de elevi în clase.

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu informații noi pentru părinți. Acesta precizează că și copiii pot transmite ușor noul coronavirus, iar rolul părinților în această situație este unul extrem de important. Părinții trebuie, așadar, să acorde o atenție mărită stării de sănătate a propriului copil.

De asemenea, în cazul în care un copil are simptome specifice coronavirusului, cum ar fi febră sau tuse, părinții sunt obligați să îl țină acasă.

Prin această decizie se va evita contaminarea altor elevi, iar personalul de la școală va ști ce reguli trebuie să aplice în cadrul grupului școlar respectiv, notează capital.ro.

”Dacă vezi că copilul are ceva simptome acasă nu-l lași să se ducă la școală și, bineînțeles, să colaborezi cu personalul de la școală ca să poți aplica regulile care sunt recomandate”, a declarat Arafat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3227

Загрузка...
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

Ioan Aurel Pop, despre școala online: ”am constatat ușor ineficiența ei”

519
Președintele Academiei Române susține că, de când cu pandemia, ne bâlbâim și în privința educației și contestă ideea unora potrivit căreia lecțiile online ar reprezenta o soluție salvatoare și unică.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române se întreabă, pe bună dreptate, dacă există viață civilizată și demnă, trăită în comunitate, fără educație. Acesta susține că, de când a început pandemia, ”ne cam bâlbâim și în privința educației și nu este chiar de mirare”.

Școala online, care este, pentru mulți, soluția unică și salvatoare, pentru alții este și aducătoare de profit.

În opinia sa, școala online este doar o soluție de avarie, provizorie, până la depășirea situației. Pop nu neagă însă și aspectele pozitive dobândite de la această experiență.

Cu toate acestea, școala generalizată online nu poate să fie decât temporară, iar aspectul temporar trebuie relevat mereu. Mai mult, susține sursa citată, nu se cuvine să creăm o psihoză din care să reiasă că această criză va însemna de-acum normalitatea.

Și aceasta pentru că a sugera sau a spune direct că școala online sau „hibridă” va fi permanentă de-acum încolo și că această soluție este foarte bună ”înseamnă a semăna vânt”.

”Școala online este alternativa impusă și necesară în acest moment. Am făcut școală în afara școlii din martie 2020 încoace și am constatat ușor ineficiența ei. Dovada cea mai palpabilă este faptul că materia „predată” în acele luni păcătoase nu a devenit materie de examen nicăieri, în nicio împrejurare. Guvernul a făcut bine prevăzând trei „scenarii”, dar deopotrivă guvernul și noi trebuie să tindem spre aplicarea soluției firești”, subliniază președintele Academiei Române.

Acesta subliniază că este nevoie de o structură specială a materiilor pentru perioada de pandemie și că, dacă trebuie redus numărul de ore și chiar de discipline școlare, atunci trebuie procedat în consecință, dar să fie pentru un timp limitat.

Pop este de părere că problemele școlii românești nu constau atât în numărul excesiv de mare de ore pe săptămână, în condițiile în care părinții sunt tot mai ocupați cu serviciul și nu mai sunt dispuși să le lege copiilor lor cheia de gât. Problema reală o constituie supraîncărcarea programelor școlare.

Acesta militează pentru ca școala să se facă în mod clasic, prin interacțiune.  

”Altminteri, pentru oameni, școala trebuie să fie umană, iar pentru roboți, robotizată. Există scenarii ale literaturii de anticipație care păreau de-a dreptul fantastice și care, unele, s-au adeverit. Dacă oamenii vor deveni cândva roboți sau dacă roboții vor domina lumea umană, cu oameni transformați în sclavi, în mecanisme fără voință, educația – câtă va mai fi – se va face, probabil, în chip integral, cu aparate artificiale”, a punctat președintele Academiei Române

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

519
Tagurile:
online, școală, Ioan Aurel Pop

Загрузка...
Un portable

Ce facem dacă telefonul mobil ajunge în apă - cum procedăm?

0
(reînnoit 19:33 08.08.2020)
Majoritatea oamenilor sunt de nedespărțit de telefoanele mobile și le duc peste tot, fie la o plimbare în parcul din apropiere, în vacanță la capăt de lume sau chiar în cadă. Ce se întâmplă dacă scumpul nostru dispozitiv nu mai arată semne de viață?

CHIȘINĂU, 8 aug - Sputnik. Laptop-urile și smartphone-urile sunt acum unele dintre elementele esențiale ale vieții noastre de zi cu zi. Însă se găsesc uneori medii care le sunt strict contraindicate, de exemplu în apă. Ce să facem dacă un telefon ajunge în apă? Mai întâi de toate, nu intrați în panică.

„Există mai multe opțiuni pentru a minimiza consecințele dacă telefonul ajunge în apă. În primul rând, multe sunt rezistente la apă și, dacă sunt pescuite rapid, pot rămâne nevătămate. Dar nu-l folosiți imediat și lăsați-l pentru ziua următoare", a declarat pentru Sputnik Alexandra Gavrilova, directorul comunicațiilor strategice de la organizația non-comercială independentă Tsyfroviye platformi (Platforme digitale), citată de Sputnik France.

Dacă telefonul nu prezintă semne de viață, „nu are rost să încercați să-l porniți din nou, să apăsați toate butoanele sau să-l scuturați”.

„Nu va face decât să afecteze placa de bază sau alte părți. Unele părți ale telefonului sunt imposibil de înlocuit și riscați să nu mai aveți telefon”, explică Alexandra Gavrilova.
Ea adaugă că nu ar trebui să încercați să uscați dispozitivul, deoarece operațiunea ar putea deteriora piesele.

Încredințați dispozitivul experților

Ea ne sfătuiește să mergem la cel mai apropiat centru de reparații, unde specialiștii pot să demonteze telefonul și numai după aceea să decidă si să îi aplice cel mai bun „tratament”.

„Aceasta vă va scuti de înlocuirea de piese scumpe sau să cumpărați un dispozitiv nou”, spune ea.

Dacă pierdeți conexiunea și aveți nevoie urgent de un telefon, cartela SIM poate fi înlocuită rapid și, de obicei, gratuit, în timp ce un telefon poate fi împrumutat de la prieteni sau colegi.

În cele din urmă, există întotdeauna opțiunea de a cumpăra cel mai ieftin dispozitiv și de a-l folosi temporar, notează ea în concluzie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
apă, Telefon

Загрузка...