Nelu Tătaru

Se amână începerea anului școlar? Nelu Tătaru, anunțul zilei

4292
Ministrul Sănătății a făcut declarații noi cu privire la modul în care va începe anul școlar 2020-2021 în România, după ce oficialitățile au tot vehiculat scenarii cu privire la acest subiect.

BUCUREȘTI, 21 iul – Sputnik. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut noi declarații cu privire la situația începerii anului școlar 2020-2021, în contextul pandemiei de coronavirus.

Oficialul de la Sănătate a dat asigurări că nu este necesară amânarea începerii noului an școlar și a explicat ce scenarii au pregătit autoritățile astfel încât elevii să se întoarcă la școală în siguranță.

”În acest moment nu văd un motiv să nu putem organiza alegerile și ce este mai important, cred eu, să nu înceapă un an școlar. Dar vor începe cu anumite precauții, iar alegerile se vor desfășura cu anumite precauții într-un context pandemic de transmitere comunitară”, a spus Tătaru.

Acesta a precizat că sunt scenarii și pentru o accelerare a numărului de cazuri, dar și pentru o conduită normală, cu condiția să fie respectate niște reguli și dacă în două-trei săptămâni vom vedea o cădere a acestei pante. 

Adică, doar o treime dintre elevi vor merge la școală, ceilalți vor sta acasă, online. Cele două treimi se vor roti.

În ceea ce privește alegerile, Tătaru a explicat că se vor gândi la mai multe zile, să existe un aflux de populație mai mic. Este vorba despre două zile luate în calcul, iar, în acest moment, scenariul este ca pe 27 septembrie 2020 să se desfășoare cu precauții și respectarea distanțării fizice alegerile locale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4292
Tagurile:
școală, lecții de viață, coronavirus, Nelu Tătaru
Profesor

Stop! E timpul ca profesorii își recâștige demnitatea!

2818
(reînnoit 14:05 09.08.2020)
Ce-ar fi ca guvernanții să nu mai pretindă atâtea lucruri cadrelor didactice? Pe principiul din nimic nu poți face bici.

O dată cu starea de urgență, profesorii au lucrat de acasă: au încercat multe platforme până au găsit una cu care să rezoneze, au trimis fișe de lucru copiilor, au primit temele, le-au corectat, au muncit mai mult decât în mod normal.

Cu toate acestea, pentru Guvernul Orban munca lor nu contează. De ce spun asta? Foarte simplu: pentru că, vineri, Guvernul a decis ca angajații care au lucrat în regim de telemuncă în perioada stării de urgență să primească – o singură dată – câte 2500 de lei de la stat, ca modalitate de a încuraja acest tip de muncă.

Interesant este că măsura se adresează angajatorilor care au statut de întreprinderi mici și mijlocii care au făcut dovada utilizării telemuncii în perioada stării de urgență.

Totuși, și cadrele didactice au muncit de acasă și cu siguranță o vor face și în continuare. Însuși premierul Ludovic Orban declara recent că se urmăresc programe de creștere a abilităților de transmitere a cunoștințelor, pentru cadrele didactice, ”online, astfel încât să creștem performanța în organizarea lecțiilor online”.

Cu alte cuvinte, actualul guvern vrea performanță, dar fără să scoată un ban în plus. Că, nu-i așa, meseria de profesor e una vocațională și oamenii din sistemul de învățământ plătesc facturile și mâncarea cu sufletul. Asta îmi aduce aminte de o glumă despre scoțieni care spune că aceștia își cresc copilul ca pe o floare cu aer, apă și cu soare…Ce-ar fi ca guvernanții să nu mai pretindă atâtea lucruri cadrelor didactice? Pe principiul din nimic nu poți face bici. Tot așa, din absența unor programe coerente, a unor cursuri concrete de perfecționare și a unei salarizări și stimulări financiare adecvate nu se poate face învățământ de calitate.

Stop! E timpul ca profesorii să își recâștige demnitatea! Și să ceară tratament egal cu al altor angajați care lucrează de acasă!

Dacă tot e timpul schimbării, atunci așa să fie!  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2818
Tagurile:
demnitate, Profesori

Загрузка...

An școlar 2020-2021: Tătaru - formula de calcul a scenariilor de reluare a cursurilor

580
Ministrul Sănătății a precizat că își asumă greșeala datelor stabilite de comisia de specialiști privind cele trei scenarii care vizează desfășurarea anului școlar și transmise de Iohannis.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit public cu o serie de explicații după ce, anterior, prezentase date eronate în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii care vizează derularea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie 2020.

Este vorba despre cele trei scenarii – verde, galben și roșu, iar Administrația Prezidențială a precizat care este criteriul epidemiologic în funcție de care colile se vor încadra în scenariile verde, galben au roșu.

Astfel, criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile respective este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum comunicase inițial Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu explicații în acest caz. El spune că toate scenariile sunt lucrate într-o comisie de specialiști de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică.

”Evaluarea, pregătirea acestor scenarii, precum și datele au fost transmise eronat către Președinție și atunci vina este a noastră”, a declarat Tătaru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

580
Tagurile:
Nelu Tătaru, școală

Загрузка...
Olga Buzova

VIDEO: Buzova a arătat cum se odihnește în Sochi și dansează în bikini

0
Cântăreața și prezentatoarea TV Olga Buzova le-a arătat abonaților cum se odihnea la Sochi. Anterior ea anunțase că a zburat în stațiune pentru a sărbători aniversarea relației sale romantice cu bloggerul video David Manukyan (Dava M).

Vedeta a postat multe imagini pe Instagram. La una dintre ele, de exemplu, Buzova a cerut publicului, pe care l-a numit „fetele mele”, săi evalueze noul costum de baie.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava

Cântăreața a făcut o altă poză la spa, lângă un câine. În comentariu, ea și-a amintit de ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, le-a spus abonaților istoria sărbătorii și i-a îndemnat să facă mai multe fapte bune, să trăiască cu inima curată, să aibă grijă de sănătate și să practice sport.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava

Buzova a arătat și un „costum neobișnuit de feminin”, făcând o poză pe fundalul unor bârne și copaci denși. Într-un comentariu la publicație, Manukyan i-a amintit iubitei sale că este „cea mai frumoasă fată”.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova

Interpreta nu a uitat de o altă rețea de socializare - TikTok. Buzova a dansat incendiar în bikini pe melodia grupului „Time and Glass”.

 

​De asemenea, a postat o poză într-un alt costum de baie, îndemnând abonații să privească mai mult în stories - acolo Buzova a filmat cum hrănește un câine, ia masa, „călărește” un iaht și petrece timpul cu Manukyan.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Olga Buzova

Загрузка...