școală

Titularizare și definitivat 2020: Anisie, anunțul așteptat de toți profesorii

4859
Ministrul Educației și Cercetării a explicat că la finalul stării de alertă va avea loc concursul național de titularizare, iar examenul de definitivat – în luna iulie.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a ieșit public cu o serie de declarații legate de concursul național de titularizare în învățământ și de examenul de definitivat.

© Sputnik / Александр Кряжев

Explicațiile demnitarului sunt binevenite, în condițiile în care, în urmă cu o săptămână, printr-un ordin al acesteia, concursul național de titularizare a fost suspendat.

Anisie a precizat că titularizarea a fost suspendată până la momentul încetării stării de alertă și că această măsură a fost impusă Ministerului Educației și Cercetării de cadrul legal.

Însă, a dat asigurări oficialul de la Educație, imediat ce va înceta starea de alertă și va exista posibilitatea susținerii acestui examen, ”o să îl susținem”.

În ceea ce privește examenul de definitivat, acesta nu va cunoaște modificări.

”Aş vrea să spun cadrelor didactice că examenul pentru definitivare în învăţământ rămâne valabil şi se va susţine în data de 22 iulie. Este important, profesorii trebuie să ştie că vom continua cu examenul pentru definitivat şi examenele pentru gradele didactice”, a explicat Anisie.

Demnnitarul nu a spus, însă, nimic, referitor la modificarea făcută ieri de Senat articolului din Legea nr. 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituții publice, inclusiv titularizarea în învățământ. Sputnik a scris aici despre acest subiect.

Anisie a avut un discurs politicianist, acuzând PSD de faptul că, prin Legea 55, a fost introdus articolul 27 alineatul 3, prin care s-a impus autorităţii publice sau instituţiei publice să nu mai poate organiza nici un fel de concurs.

”Asta a însemnat să suspendăm acest examen de titularizare pentru profesori”, a spus ministrul Educației.

Deocamdată, profesorii nu își pot face o reprezentare – în timp – în legătură cu data când vor susține concursul național de titularizare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4859
Tagurile:
Titularizare 2020, Monica Anisie

An școlar 2020-2021: Tătaru - formula de calcul a scenariilor de reluare a cursurilor

211
Ministrul Sănătății a precizat că își asumă greșeala datelor stabilite de comisia de specialiști privind cele trei scenarii care vizează desfășurarea anului școlar și transmise de Iohannis.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit public cu o serie de explicații după ce, anterior, prezentase date eronate în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii care vizează derularea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie 2020.

Este vorba despre cele trei scenarii – verde, galben și roșu, iar Administrația Prezidențială a precizat care este criteriul epidemiologic în funcție de care colile se vor încadra în scenariile verde, galben au roșu.

Astfel, criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile respective este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum comunicase inițial Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu explicații în acest caz. El spune că toate scenariile sunt lucrate într-o comisie de specialiști de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică.

”Evaluarea, pregătirea acestor scenarii, precum și datele au fost transmise eronat către Președinție și atunci vina este a noastră”, a declarat Tătaru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

211
Tagurile:
Nelu Tătaru, școală

Загрузка...
Raed Arafat

An școlar 2020-2021: Arafat anunță noi reguli pentru părinți

4205
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență anunță noi reguli pentru părinți, cu o lună înainte de deschiderea noului an școlar. Anunțul lui Arafat vine după declarațiile președintelui Iohannis legate de noul an școlar.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев
BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va debuta sub semnul incertitudinii și al condițiilor speciale, generate de pandemia de coronavirus.

Și aceasta pentru că, la momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor desfășura cursurile sau dacă va fi angajat personal suplimentar în unitățile de învățământ pentru a permite acea distanțare fizică și reducerea numărului de elevi în clase.

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu informații noi pentru părinți. Acesta precizează că și copiii pot transmite ușor noul coronavirus, iar rolul părinților în această situație este unul extrem de important. Părinții trebuie, așadar, să acorde o atenție mărită stării de sănătate a propriului copil.

De asemenea, în cazul în care un copil are simptome specifice coronavirusului, cum ar fi febră sau tuse, părinții sunt obligați să îl țină acasă.

Prin această decizie se va evita contaminarea altor elevi, iar personalul de la școală va ști ce reguli trebuie să aplice în cadrul grupului școlar respectiv, notează capital.ro.

”Dacă vezi că copilul are ceva simptome acasă nu-l lași să se ducă la școală și, bineînțeles, să colaborezi cu personalul de la școală ca să poți aplica regulile care sunt recomandate”, a declarat Arafat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4205

Загрузка...
Muncitori pulverizând dezinfectant pe o stradă din București

Locurile în care românii se îmbolnăvesc cel mai des de coronavirus

0
(reînnoit 11:53 09.08.2020)
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut o serie de declarații referitoare la numărul mare de infectări din ultimele săptămâni și a vorbit despre zonele unde există cea mai mare rată de infectare.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Nelu Tătaru a explicat că, în România, cea mai mare rată de infectare cu noul coronavirus se înregistrează în Argeș, Prahova, Dâmbovița, Brașov și București.

În ceea ce privește județele Argeș, Prahova și Dâmbovița, acolo este strict transportul navetiștilor, iar pe locul doi este turismul.

”În celelalte zone, pe locul întâi vin infectările din turism, adică oamenii au fost în vacanță, s-au infectat și s-au întors acasă. Sperăm ca în următoarea săptămână să asistăm la o stabilizare și să ne îndreptăm spre un parcurs descendent”, a spus Tătaru.

Oficialul de la Sănătate speră ca numărul de infectări cu noul coronavirus să se stabilizeze în perioada următoare și să ne îndreptăm spre un trend descendent, dar că depinde de noi toți să ajungem acolo.

Tătaru a reluat ideea potrivit căreia trebuie să se respecte regulile, să se poarte mască în spațiile închise, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, precum și în spațiile deschise aglomerate.

”La nivel local fiecare Comitet de Situații de Urgență ia decizia unde sunt acele spații deschise, între ce ore se poartă mască”, a punctat ministrul Sănătății.

Reamintim că, ieri, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică au raportat 1350 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și 43 de decese.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
coronavirus
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...