Titularizare 2020. Concursul național, la mâna lui Iohannis

3422
Senatorii au modificat, astăzi, articolul din Legea nr. 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituții publice, inclusiv titularizarea în învățământ.

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Situația concursului național de titularizare 2020 a fost discutată astăzi în Senatul României.

Astfel, articolul din Legea nr. 55/2020 care bloca organizarea concursurilor în instituții publice – incluzând, aici, și titularizarea, a fost modificat de Senat.

Această schimbare se regăsește în proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, iar amendamentul a fost depus de fostul ministru Mihnea Costoiu, senator social democrat, informează edupedu.ro.

Potrivit noului amendament, pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea funcțiilor sau posturilor vacante și temporar vacante, cu excepția celor prevăzute la alin. 1 și 2, precum și la art. 11 și 12, precum și posturile de predare din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură.

La alin. 1 se prevede că instituțiile și autoritățile publice pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoie determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă și exclusiv pentru activități legate de aceasta, pentru o durată determinată ce nu poate depăși 30 de zile de la data încetării stării de alertă.

Art. 2 prevede că, pe durata stării de alertă, prin derogare de la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, numirile în funcțiile publice sau de înalt funcționar public pot fi făcute doar dacă îndeplinesc condițiile de a fi funcționar public sau, după caz, înalt funcționar public și numai dacă sunt necesare.  

Concursul național de titularizare 2020 a fost suspendat săptămâna trecută prin ordin de ministru, iar toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând cu data de 18 iunie 2020 au fost blocate.

Reamintim că acel ordin a stârnit nenumărate reacții printre profesori, el apărând cu numai câteva ore înainte ca aceștia să își poată depune dosarele de înscriere la concurs.

Senatul este cameră decizională, iar proiectul va merge spre promulgare la Klaus Iohannis.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3422
Tagurile:
Klaus Iohannis, Titularizare 2020
Tematic
Titularizare 2020: examenul național, în pericol din pricina stării de alertă?
Titularizare 2020: calendarul examenului, publicat în Monitorul Oficial
Titularizare 2020. Profesor: ”Să rămână toți pensionarii care își iau prelungire”
Titularizare 2020: modele de subiecte și ghidul pentru examen, publicate de MEC
Titularizare 2020 sau batjocura MEC la adresa profesorilor calificați

An școlar 2020-2021: Tătaru - formula de calcul a scenariilor de reluare a cursurilor

124
Ministrul Sănătății a precizat că își asumă greșeala datelor stabilite de comisia de specialiști privind cele trei scenarii care vizează desfășurarea anului școlar și transmise de Iohannis.

BUCUREȘTI, 9 aug – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit public cu o serie de explicații după ce, anterior, prezentase date eronate în legătură cu formula de calcul pe baza căreia sunt stabilite cele trei scenarii care vizează derularea învățământului preuniversitar începând cu data de 14 septembrie 2020.

Este vorba despre cele trei scenarii – verde, galben și roșu, iar Administrația Prezidențială a precizat care este criteriul epidemiologic în funcție de care colile se vor încadra în scenariile verde, galben au roșu.

Astfel, criteriul epidemiologic în funcție de care școlile se vor încadra în scenariile respective este numărul total de cazuri noi înregistrat în ultimele 14 zile raportat la 1000 de locuitori din localitatea în care se află școala și nu media zilnică de îmbolnăviri pe ultimele 14 zile, așa cum comunicase inițial Klaus Iohannis.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu explicații în acest caz. El spune că toate scenariile sunt lucrate într-o comisie de specialiști de la Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică.

”Evaluarea, pregătirea acestor scenarii, precum și datele au fost transmise eronat către Președinție și atunci vina este a noastră”, a declarat Tătaru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

124
Tagurile:
Nelu Tătaru, școală

Загрузка...
Raed Arafat

An școlar 2020-2021: Arafat anunță noi reguli pentru părinți

4175
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență anunță noi reguli pentru părinți, cu o lună înainte de deschiderea noului an școlar. Anunțul lui Arafat vine după declarațiile președintelui Iohannis legate de noul an școlar.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев
BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va debuta sub semnul incertitudinii și al condițiilor speciale, generate de pandemia de coronavirus.

Și aceasta pentru că, la momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor desfășura cursurile sau dacă va fi angajat personal suplimentar în unitățile de învățământ pentru a permite acea distanțare fizică și reducerea numărului de elevi în clase.

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu informații noi pentru părinți. Acesta precizează că și copiii pot transmite ușor noul coronavirus, iar rolul părinților în această situație este unul extrem de important. Părinții trebuie, așadar, să acorde o atenție mărită stării de sănătate a propriului copil.

De asemenea, în cazul în care un copil are simptome specifice coronavirusului, cum ar fi febră sau tuse, părinții sunt obligați să îl țină acasă.

Prin această decizie se va evita contaminarea altor elevi, iar personalul de la școală va ști ce reguli trebuie să aplice în cadrul grupului școlar respectiv, notează capital.ro.

”Dacă vezi că copilul are ceva simptome acasă nu-l lași să se ducă la școală și, bineînțeles, să colaborezi cu personalul de la școală ca să poți aplica regulile care sunt recomandate”, a declarat Arafat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4175

Загрузка...