Monica Cristina Anisie

Anisie anunță PROBLEME anul acesta pentru elevi și profesori! Calendarul Bacalaureatului

3375
Numărul mai mare de candidați va crea probleme organizatorice, iar elevii de anul acesta sunt dezavantajați față de cei din seriile trecute, neavând posibilitatea unei pregătiri în condiții normale.

BUCUREȘTI, 20 iun, Sputnik, Evan Răutu. Ministrul Monica Anisie a dat o veste teribilă atât profesorilor, cât elevilor din ultimul an: va fi un adevărat val de înscrieri la Bacalaureat, deoarece 32.000 de elevi din seriile anterioare doresc să susțină examenul acum – deci vor fi cu 12.000 mai mult decât anul trecut.

Anisie a anunțat, într-o emisiune la TVR, că la Bacalaureatul 2020 s-au înscris numai în prima sesiune peste 155.000 de candidați – ceea ce înseamnă că vor fi cu 20.000 de mai mulți decât anul trecut.

Desigur, pare logică opțiunea celor din seriile trecute - care au picat sau nu s-au prezentat la examenele din anii anteriori – să vină anul acesta, întrucât se speră ca, date fiind condițiile pricinuite de blocajul pandemic, examenul ar putea fi mai ușor.

Asta și pentru că elevii din seria actuală nu s-au putut pregăti în condiții normale – fiind dezavantajați față de cei din seriile trecute.

Pe de altă parte, numărul mai mare de candidați va crea probleme organizatorice, dar și pentru profesorii implicați în buna derulare a examenului, mai ales că situația epidemică este încă în stadiul de alertă.  În plus, așa cum menționam, elevii de anul acesta sunt dezavantajați față de cei din seriile trecute, neavând posibilitatea unei pregătiri în condiții normale.

Legat de situația creată de restricțiile sanitare, este de menționat și o precizare a ministrului Educației:

”Pentru elevii care sunt izolați, în carantină sau bolnavi sau care vor avea temperatură la unele probe noi organizăm o etapă specială, iar cea de-a doua sesiune din toamnă rămâne așa cum a fost anunțată”, a spus Anisie, completând că, pentru a treia sesiune de Bacalaureat, din toamnă, rămân aceleași date, ”fără probe de competențe, pentru că am luat decizia ca acestea să fie echivalate sau recunoscute”.

Așa cum a anunțat Sputnik, înscrierile pentru Bacalaureat s-au realizat în perioada 3-10 iunie, iar primul examen va fi susținut luni, 22 iunie.

Calendarul primei sesiuni a Bacalaureatului:

3 –10 iunie      Înscrierea candidaților

11 –17 iunie    Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie           Limba și literatura română

23 iunie           Limba și literatura maternă

24 iunie           Proba obligatorie a profilului

25 iunie           Proba la alegere a profilului și a specializării

30 iunie          Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

30 iunie          Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie             Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1–4 iulie         Rezolvarea contestațiilor

5 iulie             Afișarea rezultatelor finale

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

3375
Tagurile:
Examen, BAC, Monica Anisie
Tematic
Evaluare Națională și Bac 2020: Avocatul Poporului, intervenție de ultim moment
Corectarea lucrărilor de la Bac și Evaluarea Națională: cum se va proceda
Bac 2020: Anisie, explicații pentru elevii bolnavi: cum vor susține examenul
Psiholog, vești rele: BAC-ul și Evaluarea Națională, mai stresante în 2020
Bac 2020: site fraudulos promite elevilor subiectele de examen
Liviu Pop

Pop: ”Vor fi deblocate posturile în învățământ?”

271
(reînnoit 19:23 13.08.2020)
Senatorul social-democrat Liviu Pop, fost ministru al Educației, amintește guvernanților faptul că până la începerea anului școlar mai este fix o lună de zile și susține că, în special acum, Educația are nevoie de finanțare.

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik. Începerea noului an școlar 2020-2021 devine, tot mai mult, o chestiune de zile, pentru că timpul nu mai are răbdare cu decidenții politici.

Fostul ministru al Educației, senatorul social-democrat Liviu Pop, spune că începe să creadă că actualul Guvern este ”împotriva unei Românii educate”.

Mai mult, Pop atrage atenția că Educația are nevoie, în acest an, mai mult ca oricând, de finanțare, deoarece învățământul românesc nu poate să se descurce cu finanțarea per elev/student păstrând finanțarea din anii anteriori.

Astfel, autoritățile locale au nevoie de sprijin financiar din partea Guvernului, iar unitățile administrativ-teritoriale nu au suficiente fonduri pentru a susține în condiții optime asigurarea substanțelor dezinfectante, a măștilor, a tabletelor cu internet, transportul în siguranță al copiilor, asistența medicală la cabinetele medicale, strictul necesar pentru grupurile sanitare, ș.a.m.d.

”Personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic este insuficient. Vor fi deblocate posturile în învățământ? Da? Nu? Repet, mai avem O lună până la debutul anului şcolar! Este târziu, domnilor! Mult prea târziu!”, a avertizat Pop.

Senatorul a subliniat, de asemenea, că subfinanțarea este problema învățământului românesc.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

271
Tagurile:
Învățământ, Liviu Pop
Tematic
Monica Pop acuză Guvernul: ne prezintă ca ”Proștii unici ai Planetei, popor de psihopați”
Pop: ”Guvernul Orban nu are un plan concret pentru începerea noului an școlar”
Ioan Aurel Pop, despre școala online: ”am constatat ușor ineficiența ei”
Atenție: Dr. Monica Pop propune SOLUȚIA salutară pentru eliminarea testelor COVID greșite!
Pop: ”MEC trebuie să renunțe anul acesta școlar la finanțarea per elev”

Загрузка...
Oana Moraru

Oana Moraru: ”Cu atât mai mult nu alege homeschooling-ul”

113
(reînnoit 16:41 13.08.2020)
Expertul educațional susține că oricine se gândește la homeschooling pentru o vreme trebuie să aleagă această variantă fără să întrebe în jur și că a merge pe un drum în afara sistemului nu se potrivește cu psihologia celui care vrea siguranță și aceea instituțională.

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik. Părinții care doresc să renunțe la școala instituționalizată și să își educe copiii în sistem de homeschooling ar trebui să știe că decizia – și acțiunea în sine – nu reprezintă deloc un pas simplu.

Expertul educațional Oana Moraru susține că homeschooling-ul nu se potrivește părintelui anxios, nehotărât, grupurilor de opinie de pe Facebook, nevoii de aprobare de la stat sau de la vecini și prieteni.
Aceasta este o alegere care se face cu inspirație și credință.

Moraru spune că nu ar alege să fie sursa principală a experiențelor propriului copil, pentru că nu are încredere că este sănătos să radieze din ea toate alegerile care îi configurează celuilalt modul de operare al minții și valorile.

”Știu, acum e vorba de viață și boală, de risc și siguranță. Cu atât mai mult nu aș alege homeschooling-ul. Să iei decizii din frică, emoție și nesiguranță într-un context atât de tulbure e, de cele mai multe ori, cu atât mai toxic cu cât e mai mare iluzia că îți știi copilul sigur și neatins acasă, lângă tine”, a punctat Oana Moraru.

Expertul recunoaște că, în actuala situație, în care totul stă sub semnul pandemiei de coronavirus, nu are soluții și nici nu știe cum va fi școala din septembrie.

În schimb, în ceea ce privește homeschooling-ul, cunoaște părinți și copii care ”au înflorit” în acest sistem, dar și reversul medaliei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

113
Tagurile:
Educație, Oana Moraru
Tematic
Iohannis cere CCR ca elevii și studenții să aibă parte de ”educație” despre transexuali
Tensiuni puternice în Educație, se prefigurează un nou scandal uriaș!
Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație
Iohannis vrea educație sexuală pentru copii fără acordul părinților: a sesizat CCR!
NUCLEARA din Educație: cele 4 scenarii propuse de autorități pentru revenirea la școală

Загрузка...
Militar român pe o stradă din București

Celebru avocat denunță starea de asediu din România: „NU sunt ALEGERI, ci RĂZBOI!”

0
”Sunt pregătite sloganurile, televiziunile, internetul, atacurile la persoană, găștile de postaci și echipele de prin piețe, grupurile din cartiere, armatele din instituțiile publice, corporatiștii, vedetele și liderii ”salvatori”, acum și COVIDUL”

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. ”Esența democrației este climatul social armonios, singurul care poate garanta libertatea de opțiune pentru orice alegeri - dreptul la vot se circumscrie acestei condiții elementare”, ”, consideră celebrul avocat Aurelian Pavelescu.

Ori, ”dacă societatea este dominată de ură, frică și neputință, cetățenii nu vor vota liber, ci sub imperiul acestora”, atrage atenția Pavelescu, explicând că de aceea, ”în România, de 30 de ani se manifestă doar VOTUL NEGATIV, votul împotriva a ceva, iar nu PENTRU ceva”.

”Liderii politici și partidele și-au construit, tocmai de aceea, strategii de manipulare, de incitare, de șantaj și atacuri la adresa adversarilor, transformați în dușmani - și așa au și câștigat alegeri după alegeri”, arată Pavelescu.

Mai mult, celebrul avocat consideră că ”oamenii nu sunt niciodată puși în situația de A VOTA PROGRAME, profesioniști, oameni educați, ci doar VEDETE și CĂLĂI, pe unii care promit că-i bagă la pușcărie pe ceilalți și care manipulează cel mai perfid”.

Clară expunere a ceea ce trăim de aproape 20 de ani în România – și care tinde să devină un fel de a fi al politicianului, dar și al omul de rând, cel puțin în materie de opțiune politică!

”Vedem azi, din nou, zecile de milioane de euro venite din bugetul public și de la mafiile de partide - abonate tot la banul public - pe toate străzile, șoselele și blocurile din România, care asigură acelorași partide mandate noi”, scrie Pavelescu.

Consecința tragică este clară: ”cetățenii, cei care nu sunt înregimentați, NU AU DE FAPT NICIO ȘANSĂ SĂ FIE ALEȘI și trebuie să se supună acelora care fac parte din aceste confrerii și au confiscat spațiul public și România”.

”Ce este de făcut?”, întreabă retoric Aurelian Pavelescu, propunând și un răspuns: ”E nevoie, înainte de toate, de o solidaritate a elitelor reale, excluse din societate acum, pentru pregătirea poporului pentru o redeșteptare națională, ieșirea din cercul vicios al urii și votului negativ, promovarea adevăratelor valori”.

Pasul doi – ”Cum se poate face asta?”. Avocatul Pavelescu spune ferm: ”Nicio șansă altfel decât de la om la om, puțini la început, din ce în ce mai mulți, în mod organic și organizat”.

Aurelian Pavelescu, care este și președintele PNȚCD, consideră că în aceste momente și pentru a prinde șansa redeșteptării, ”avem nevoie cu toții de simboluri care să ne unească”, iar cel mai important simbol politic, cultural și istoric, în opinia sa, ”este PNȚCD”!

Pentru a închide cercul argumentației privind contrastul între ceea ce se întâmplă și ceea ce ar trebui să însemne o democrație, Aurelian Pavelescu atrage atenția că, la București, ”nu vor fi, din nou, alegeri, ci război”.

”Sunt pregătite sloganurile, televiziunile, internetul, atacurile la persoană, găștile de postaci și echipele de prin piețe, grupurile din cartiere, armatele din instituțiile publice, corporatiștii, vedetele și liderii ”salvatori”, acum și COVIDUL”, arată Pavelescu, încheind cu un mesaj de speranță: ”Poate începem să ne trezim!”

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...