Liviu Pleșoianu

Pleșoianu: ”BAC-ul NU are absolut nicio relevanță dacă Sistemul (școlar) creează roboți”

314
(reînnoit 18:18 29.05.2020)
Liviu Pleșoianu: ”Sistemul educațional e interesat doar de pregătirea unor mașini care urmează să presteze economic”.

BUCUREȘTI, 29 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. În plină dezbatere asupra examenelor, deputatul Liviu Pleșoianu publică o interesantă analiză – mai bine zis o viziune proprie asupra Bacalaureatului  - și a impactului real al acestuia în procesul educațional.

”Iar se vorbește mult și inutil zilele acestea despre mărețul "BAC" - o s-o spun cât se poate de ferm: în planul real, al ființei omenești profunde, NU are absolut nicio relevanță acest examen, câtă vreme nu ne propunem să schimbăm procesul educațional în sensul infuzării lui cu elementele esențiale care compun ființa omenească!”, spune Pleșoianu.

Deputatul, care a pus mereu accentul pe susținerea ”umanului” din societate, nu a robotizării, a depersonalizării, consideră că actualul sistem educațional este ”sec, rece și inuman”.

Sistemul educațional ”e interesat doar de pregătirea unor mașini care urmează să presteze economic”, consideră deputatul. Asta pentru că ”în școli, sistemic, nu ne interesează OMUL, ci robotul care urmează să livreze”.

Așa încât oricât de mulți dascăli adevărați s-ar strădui ”să ofere ceea ce omul profund din "elev" are nevoie, sistemul în sine rămâne la fel de nociv”.

În acest context, Pleșoianu subliniază ”primul efect și cel mai grav al unui astfel de sistem:  Dezumanizarea societății omenești.

Iată, în concepția deputatului Liviu Pleșoianu, iată care este esența rolului școlii:

”În devenirea noastră, școala are un rol esențial din două motive: în primul rând, pentru că este, pragmatic vorbind, locul unde ne petrecem cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței noastre (adică exact perioada în care ne formăm ca oameni); în al doilea rând – pentru că este locul unde ființa noastră profundă merge pentru a-și potoli o sete.”

Ori, în aceste condiții, „dacă nu ni se dă acolo nimic de băut, dacă în cană ni se toarnă nisip fierbinte în loc de apă vie, atunci vom părăsi fără să ne dăm seama școala ca produse înseriate, nu ca oameni împliniți”.

”Vom termina prin a deveni roboți utili, în loc să ne începem munca vie îndreptată către binele semenilor noștri!”, concluzionează Liviu Pleșoianu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

314
Tagurile:
Liviu Pleșoianu, sistemul, Sclavi, BAC
Tematic
Pleșoianu continuă revolta pe atitudinea din PSD – și pune tunurile pe DNA
Liviu Pleșoianu se revoltă, dă de pământ cu cei care ridică în slăvi ”o IMPOSTOARE”!
Pleșoianu, război total din cauza ”expulzării lui Zuckerman” – PSD, reacție disperată!
Pleșoianu îl face praf pe Aurescu după reacția MAE: ”Băi, băiatule, se umflară tărâțele!”
Liviu Pleșoianu, reacție totală de “măsurile” Guvernului în Starea de Alertă
Elevi

Bacalaureat 2020: care este rata de promovare

48
Rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 64.5%, potrivit Ministerului Educației

BUCUREȘTI, 5 iul - Sputnik, Marius Holdean. După soluționarea contestațiilor, a rezultat că pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%, arată Ministerul Educației.

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

© Sputnik / Александр Кряжев

La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.

Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12.00.

48
Tagurile:
Rezultate, Examen, BAC
Tematic
Rezultate BAC 2020: criterii pentru ca un candidat să fie declarat promovat
Rezultate bac 2020, publicate de edu.ro. Situația pe județe
Dezastru la BAC 2020: cele mai mici rezultate din ultimii 6 ani!

Загрузка...
Examen

Notele finale la Bacalaureat, după rezolvarea contestațiilor

36
Astăzi se afișează rezultatele finale la Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, un moment așteptat cu nerăbdare de zeci de mii de elevi și părinți.

BUCUREȘTI, 5 iulie - Sputnik, Marius Holdean. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, astăzi vor fi afișate rezultatele finale, după contestaţii, la examenul de Bacalaureat, care vor putea fi găsite pe bacalaureat.edu.ro

© Sputnik / Александр Кряжев

Au fost depuse, în această sesiune de Bacalaureat, 62.790 de contestaţii.

Dintre acestea, 23.954 de contestaţii au vizat lucrări la proba scrisă de Limba şi literatura română, 492 de contestaţii au fost depuse la proba de limba şi literatura maternă, în timp ce la proba obligatorie a profilului au fost înregistrate 20.741 de contestaţii. La proba la alegere a profilului şi specializării au fost depuse 17.603 contestaţii.

Cele mai multe contestaţii au fost depuse în Capitală (7.380) şi în judeţele Constanţa (2.941), Argeş (2.868) şi Suceava (2.527), iar cele mai puţine – sub 650 de contestaţii – în judeţele Mehedinţi, Călăraşi, Covasna, Ialomiţa şi Tulcea.

Ministerul Educaţiei a anunţat că rata de promovare la Bacalaureat, înainte de contestaţii, atât pentru promoţia curentă, cât şi promoţiile anterioare, a fost de 62,9%. Pentru promoţia curentă, rata de promovare a fost de 71,4%, iar pentru promoţiile anterioare – 25%.

La susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidaţi. Dintre aceştia, aproape 123.800 de absolvenţi de liceu sunt din promoţia curentă, iar 31.800 – din promoţiile anterioare.

La proba la Limba şi literatura română au participat 134.831 de candidaţi. Potrivit MEC, 3.643 de candidaţi au absentat. Un singur elev a avut temperatura peste 37,3 grade Celsius, iar acesta a susţinut examenul în etapa specială, din 6 iulie. Totodată, 46 de candidaţi s-au aflat în izolare, iar alţi 5 – în carantină sau spitalizaţi.

36
Tematic
Rezultate BAC 2020: criterii pentru ca un candidat să fie declarat promovat
Dezastru la BAC 2020: cele mai mici rezultate din ultimii 6 ani!
Rezultate bac 2020, publicate de edu.ro. Situația pe județe

Загрузка...

Avertizare: caniculă în următoarele zile, dar şi vijelii şi grindină - când se mai răceşte

0
(reînnoit 17:08 05.07.2020)
Meteorologii anunţă că, până marţi, temperaturile vor fi foarte ridicate şi vor depăși ușor pragul critic de 80 de unități. De asemenea, vor fi din nou manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. De când vor fi mai suportabile temperaturile.

BUCUREŞTI, 5 iul – Sputnik, Doina Crainic. Meteorologii anunţă că luni vremea fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în regiunile sud-estice, iar disconfortul termic va fi ridicat, potrivit România TV.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe arii extinse în Muntenia, în cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Olteniei şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 36 de grade.

În sud-vestul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele de deal și de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.

În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala local, cel mai probabil în regiunile vestice și nordice, mai ales pe parcursul nopții. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Marţi, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină și vijelii. Ploile vor avea caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, local cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime, mai scăzute față de ziua precedentă, cu precădere în regiunile vestice, sud-vestice, centrale și nordice, se vor încadra între 17 grade în nordvest și 34...35 de grade în sud-est, unde și disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În schimb, miercuri, vremea se va răcori şi în regiunile sudice şi sud-estice, astfel că la nivelul întregii ţări vor fi temperaturi maxime în general între 20 şi 29 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi averse în general slabe pe arii restrânse în partea central-sudică a teritoriului şi izolat în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi temporar în est şi în sud-est. În cursul nopţii, vremea va fi rece în nord, în centru şi la munte, temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiuni şi 18 grade pe litoral şi izolat se va forma ceaţă.

0
Tagurile:
prognoza, Vreme, Meteo
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Nouă avertizare meteo: cod portocaliu – unde va fi caniculă
Avertizări meteo: vijelii, grindină, caniculă – cod portocaliu în jumătate din ţară
Prognoza meteo pentru Marea Britanie: cum va fi luna iulie – caniculă sau ploi abudente?

Загрузка...