Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor

13717
(reînnoit 14:07 01.05.2020)
Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ este de părere că elevii claselor a VIII-a și a XII-a să fie aduși la studiu în perioada 2-12 iunie și este un mare pericol să dea examenele naționale.

BUCUREȘTI, 1 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Simion Hăncescu a precizat că, în perioada 2-12 iunie, ar urma să vină la școală cam 300.000 de elevi, asta pe lângă problema legată de faptul că școlile ar trebui să asigure câteva milioane de măști și mănuși, lucru greu de realizat.

De asemenea, trebuie luat în calcul și ce se întâmplă în infrastructură, că sunt multe școli care au toalete în curte, iar mulți școlari fac naveta.

”Riscul de a se contamina este foarte mare. Ce se întâmplă dacă o parte din acești elevi vor lua acest virus? Cum vor participa la examenele naționale?”, a spus Hăncescu.

Liderul FSLI a subliniat că, dacă acești copii vor fi aduși la școală în iunie, când temperaturile sunt peste 30°, va fi foarte complicat pentru acei copii să stea 3-4 ore cu mască pe față. Nu se știe care va fi randamentul lor în cele două săptămâni și, în opinia lui Hăncescu, această perioadă nu îi va lumina foarte mult.

”Ce se întâmplă dacă în timpul examenelor sunt elevi care vor fi nevoiţi să abandoneze examenele pentru că nu pot rezista? Pentru că să stai 3 ore cu mască pe față în condiţiile în care cele mai multe școli nu au aer condiționat, acel copil va părăsi sala de examen. Eu dacă aș fi ministrul educației aș lua în calcul varianta de a încheia mediile școlare cu rezultatele pe care le au elevi. Pentru că un examen dat în condiții improprii nu va stabili o ierarhie corectă. Vor fi copii de 10, care nu vor fi în stare să facă subiecte de șapte”, a adăugat liderul FSLI.

De asemenea, luarea în calcul a mediilor din clasele V-VIII poate să fie un criteriu obiectiv în condițiile din România în acest moment.

Oricum, a adăugat sursa citată, examenul de bacalaureat nu are mare relevanță, iar acolo miza nu este foarte mare, facultățile pot stabili cum doresc cum vor intra elevi în învățământul superior. Important este să ne gândim, în primul rând, la ce s-ar putea întâmpla, la sănătatea copiilor noștri.

”Și vă spun foarte deschis: politicienii care vor menține această decizie de a duce la școală pe copii în perioada 2-12 iunie și care vor fi introduși la examen, își vor asuma un mare risc”, a adăugat liderul FSLI.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

13717
Tagurile:
FSLI, BAC, Evaluarea Naţională
Tematic
Evaluare Națională și Bac 2020: Ministrul Sănătății anunț important
Evaluare Națională 2021: noile programe pentru Română și Matematică, publicate
Evaluare Națională și Bac 2020: se amână până în toamnă?
BAC și Evaluare Națională 2020: Anisie, despre susținerea examenelor
Programe bac și Evaluare Națională 2020: anunțul Ministerului Educației

În atenția profesorilor: cum se încheie mediile în anul școlar 2019-2020

55
Ministerul Educației și Cercetării a precizat că, pentru semestrul al II-lea, nu se vor mai susține lucrările scrise – tezele, iar mediile vor fi încheiate cu minimim două calificative/note.

BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării informează că sunt prevăzute 8 situații în care pot fi încheiate mediile elevilor.

Astfel: dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.

În cazul în care elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note.

În situația în care elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Reprezentanții MEC spun că, dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.

Dacă elevul nu are niciun calificativ/nici o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.

Dacă elevul nu are nici o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Ce se întâmplă dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line? Ei bine, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.

În schimb, dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.

Valorificarea activității on-line prin prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susținătorului legal, atrage atenția MEC.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

55

Загрузка...
Camelia Gavrilă

Gavrilă, discurs fulminant în Parlament!Susține necesitatea responsabilității în educație!

68
Deputatul Camelia Gavrilă spune că moțiunea simplă împotriva Monicăi Anisie este o opțiune pentru o viziune critică, pentru competență și responsabilitate în educație.

BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Zi încărcată pentru ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie. Și aceasta pentru că astăzi se votează moțiunea simplă împotriva sa.

Deputatul social democrat Camelia Gavrilă spune că, astfel, s-a pus în dezbatere situația complexă și gravă din învățământul preuniversitar, determinată de suspendarea cursurilor, de întârzierea măsurilor clare orientate spre organizarea activităților didactice, educaționale, a managementului unităților școlare.

”Aceste aspecte sunt agravate de sincopele și ezitările decizionale, de contradicții și imperfecțiuni, de confuzia generală percepută cu îngrijorare de către elevi, părinți, profesori și comunități. La fel de problematică a fost abordarea procesului de predare-învățare-evaluare în sistem online, prin desfășurarea inegală, neunitară a activităților, fără proceduri și soluții specifice, accentuând decalajele, vulnerabilitățile unor categorii deja dezavantajate, accesul inegal la educație digitală, fără măsuri complementare clare, ferme, în sprijinul familiilor în care nu există echipamente electronice sau conexiune la internet”, a subliniat Camelia Gavrilă.

De asemenea, această moțiune, dincolo de sancțiunea simbolică a votului, a deschis contextual dialogului, al analizei măsurilor liberale în domeniul educației, al competenței echipei ministeriale în condițiile unor greșeli, amânări și imperfecțiuni ”inacceptabile”.

Deputatul precizează că a susținut, în demersul său, nevoia de ”competență și consecvență managerială”.

În momente de criză, așa cum este și cel pe care îl traversăm, este nevoie, a adăugat Camelia Gavrilă, de intervenții prompte, dar și de strategii de evaluare a riscurilor, de organizare eficientă pe termen mediu a activităților și a etapelor calendarului din domeniul educației – examene naționale, bacalaureat, evaluare națională, testări, concursuri pentru profesori, definitivare în învățământ, cursuri de formare continuă a cadrelor didactice pe teme metodice de actualitate, pregătiri pentru deschiderea anului școlar următor, programe sociale, dotări cu echipamente electronice în sprijinul dezvoltării competențelor digitale.

”În educație, mai mult decât în orice alt domeniu, este nevoie de responsabilitate, de analize temeinice și reacții eficiente, de viziune și strategie adaptată fiecărei etape”, a subliniat Camelia Gavrilă.

68
Tagurile:
Monica Anisie

Загрузка...
Submarin. Imagine simbol

Testarea "Poseidon": Pregătiri pentru prima lansare a ”torpilei Apocalipsei”

0
(reînnoit 18:32 27.05.2020)
Sistemul subacvatic unic rusesc fără pilot va garanta o reacție de răspuns în cazul unui atac inamic. Printre țările cele mai avansate din lume din punct de vedere tehnologic, doar Rusia dispune de o astfel de armă.

Editorial realizat de Aleksanr Hrolenko 

Potrivit unei surse RIA Novosti din cadrul complexului militar-industrial rus, prima lansare a aparatului subacvatic fără pilor ”Poseidon” a fost programată pentru toamna anului 2020, iar între timp au loc testări ale unor unități și module aparte ale celui mai nou sistem.

Lansarea va avea loc la bordul submarinului nuclear multifuncțional Belgorod (proiectul 949A ”Antei”), care este primul transportator experimenta al celor mai noi aparate fără pilot. Nava experimentală a fost special concepută pentru Poseidon (proiectul 09852) și lansată în aprilie 2019 la Severodvinsk. Testarea însuși submarinului va dura până în 2021, iar dacă vor fi finalizate cu succes, ”Belgorod” și ”Poseidonii” vor intra în dotarea Marinei Ruse.

Primul transportator de aparate intercontinentale fără pilot va fi ulterior submarinul nuclear ”Habarovsk” (proiectul 098531), care urmează să fie lansat pe apă la începutul verii, după care testările vor dura aproximativ doi ani. Nici o țară din lume nu dispune de astfel de sisteme sau mijloace de protecție împotriva ”Poseidon”. Președintele rus Vladimir Putin a anunțat despre dezvoltarea acestei arme într-un mesaj către Adunarea Federală din 2018. Sistemul oceanic multifuncțional Poseidon este răspunsul asimetric al Rusiei la concentrarea periculoasă a potențialului de atac al Pentagonului și NATO în Europa de Est, la formarea sistemului american antirachetă - care poate fi folosit pentru a distruge potențialul de apărare al Federației Ruse.

Prudența manifestată de Rusia nu a fost de prisos - în 2019, Statele Unite, sub un pretext inventat, s-au retras din Tratatul privind eliminarea rachetelor intermediare și cu rază scurtă, au stabilit un precedent pentru distrugerea Tratatului privind armele ofensive strategice și până în 2020 au ridicat bugetul militar până la 750 de miliarde de dolari (comparabil cu cheltuielile de apărare ale tuturor celorlalte țări ale lumii).

O aeronavă fără pilot incredibilă

Poseidon este un vehicul strategic intercontinental de mare adâncime, cu o centrală nucleară capabil să se deplaseze la o adâncime de 1000 de metri la o depărtare de până la 10 mii de kilometri, cu o viteză de 100 de noduri (185 km / h). Testările ”Poseidon” au confirmat caracteristicile unice și capacitatea de aproape nelimitată de navigație fără pilot.

Cosmos
© Photo : ESO/J. Emerson/VISTA. Acknowledgment: Cambridge Astronomical Survey Unit

Dispozitivul cu o lungime de 24 de metri cu un diametru de aproximativ 1,6 metri poate fi echipat cu muniții obișnuite sau cu arme termonucleare convenționale și este proiectat pentru a distruge grupuri de portavioane, baze strategice de submarine și infrastructura de coastă a inamicului. Identificarea în ocean a unei astfel de „torpile” nu este o sarcină ușoară, la viteze mici practic nu se aude, dar chiar și în cazul contactului hidroacustic (detectarea), nu ai cum să te aperi. În regimul fără pilot, ”Poseidon” este capabil să se deplaseze la adâncimi și viteze care sunt inaccesibile pentru toate submarinele, torpilele și rachetele existente ale unui inamic potențial.

Sistemul de control autonom permite identificarea și depășirea liniei antisubmarin sau alte sisteme de apărare. Aceasta îi garantează invulnerabilitatea și un efect de distrugere incredibil. Un instrument foarte serios al politicii de îngrădire.

Proiectul rusesc a alarmat Comandamentul Strategic American (STRATCOM) încă de la etapa de testare. În cadrul unor audieri în Congresul american din februarie anul trecut, șeful STRATCOM, John Hayten, a menționat că ”Poseidon”, ca un sistem de arme fundamental nou, nu este supus limitărilor Tratatului START III, iar un proiect similar celui rusesc nu este dezvoltat în Statele Unite. Partea americană a manifestat interes pentru un nou acord care reglementează vehiculele submarine fără pilot dotate cu echipamente militare nucleare și alte sisteme.

Anterior, în SUA au apărut unele prognoze potrivit cărora s-ar presupune că, în cazul unui conflict global, un transportator subacvatic ar putea aduce în apropierea țărmului SUA o bombă termonucleară de 100 de megatone, ceea ce ar putea provoca un tsunami și va spăla întreaga infrastructură de coastă împreună cu transportatorii de aeronave, instalațiile de apărare și orașe întregi. Astfel, nava fără pilot ”Poseidon”, chiar înainte de a fi trecut în dotare, a afectat situația internațională și, în parte, deciziile conducerii militare a mai multor țări neprietenoase Rusiei. Însă fără un motiv întemeiat (de exemplu, un act de agresiune împotriva Federației Ruse), ”Poseidon” nu va acționa niciodată.

Misteriosul „Habarovsk”

Submarinul de ultimă generație ”Habarovsk” este în prezent poate unul dintre cele mai mari secrete militare ale Rusiei. Conform datelor din surse deschise, este cunoscut faptul că nava este dotată cu o centrală nucleară absolut nouă și este capabilă să transporte până la șase ”Poseidoni”, care în presa occidentală au fost numite „torpilele Apocalipsei”.

Are un deplasament de aproximativ 10 mii de tone, dezvoltă o viteză de până la 32 de noduri, adâncime de imersiune de 500 de metri, o autonomie de 120 de zile, și un echipaj de cel puțin 100 de persoane.

Corpul submarinului seamănă cu cel mai recent transportator de rachete strategice ”Borei”. Principalele caracteristici ale navei ”Habarovsk” sunt clasificate. Marina Rusă planifică să aibă în dotarea Flotei de Nord și din Pacific două transportatoare de navelor fără pilor ”Poseidon”.

Tu-95MS cu rachetele de croazieră HA-101
Пресс-служба Минобороны РФ

Aceasta este o generație principial nouă de sisteme de arme strategice subacvatice ale Rusiei. „Deghizarea dublă” a submarinelor nucleare și a torpilelor strategice ”ale Apocalipsei” garantează respingerea oricărui atac nuclear, chiar dacă pe termen lung SUA și NATO vor reuși să creeze un sistem de apărare antiaerian „impenetrabil” pe uscat, pe mare și în spațiu.

”Poseidon” nu este singura dovadă a superiorității tehnologice a Rusiei, însă una foarte impresionantă și în stare să-l ”aducă în simțiri” pe potențialul adversar. Federația Rusă nu încearcă însă să genereze amenințări în mod maniacal. Mai mult, pentru a consolida stabilitatea strategică în lume, Moscova este gata să discute cu partenerii occidentali obligațiuni contractuale corecte, pentru a atinge stabilitatea în lume, ținând cont de capacitățile celor mai recente sisteme strategice de arme rusești.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
torpilă, Testare
Tematic
În pragul unui război rece: SUA au testat o rachetă interzisă de INF
Expert rus, despre noile teste de rachetă ale SUA: O politică duplicitară
Un petrolier se scufundă în Marea Neagră, după ce a fost lovit de o torpilă. VIDEO
Sistemele de rachetă S-500 vor intra în dotarea armatei ruse în 2020
Sistemul anti-torpilă respinge atacul: Duel în Marea Baltică. VIDEO

Загрузка...