Floriana Jucan

Monica Anisie fuge de Floriana Jucan! Șapte întrebări cheie de care se TEME ministrul

2066
(reînnoit 08:02 28.04.2020)
De mai mult de două săptămâni Floriana Jucan i-a cerut clarificări ministrului Monica Anisiei în privința unei controversate metodologii și programe pentru o lege promulgată de Iohannis în starea de urgență

BUCUREȘTI, 28 apr – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscuta jurnalistă și scriitoare Floriana Jucan a preluat cazul controversatei legi privind obligativitatea organizării cursurilor de educație sexuală – ”promulgată de președintele Iohannis în timpul stării de urgență, un fapt care ”a trecut aproape neobservat”.

”În ciuda mai multor scrisori pe care Patriarhul Daniel le-a transmis Președintelui României, Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și ministrului Educației, Monica Anisie, de a nu face din cursurile de educație sexuală o obligație pentru elevi, aceștia au decis contrariul”, scrie Florina Jucan.

Jurnalista a remarcat că prin această lege autoritățile publice, instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi în domeniul educaţiei ”sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru: derularea sistematică în unităţile şcolare”.

Ce însemnă asta? Cel puţin o dată pe semestru vor fi derulate ”programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

De asemenea, ”derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru sănătate, inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor psiho-emoţionale, a competenţelor sociale şi interpersonale”.

Adică, atrage atenția Floriana Jucan, ”orice ONG progresist care are autorizare pentru a preda cursuri de orice fel poate fi eligibil să îi învețe pe copii despre sexualitate”.

De altfel, cunoscuta jurnalistă a prezentat într-o emisiune chiar la TVR că există deja în librării ”cărți de povești pentru copii în care personajele principale nu mai sunt mama, tata și copilul, ci o fetiță cu doi tați sau în care se arată două femei sărutându-se pe gură iar fetița lor din cuplu este învățată să nu vadă nimic straniu în faptul că are două mame și că aceasta este o formulă de iubire acceptată”.

Dar, atrage atenția Floriana Jucan, legea, în sine, ”nu este condamnabilă” – evident, ea răspunde unor impuneri internaționale, dar ”programa în baza căreia se va aplica această lege și Normele ei metodologice sunt esențiale”.

În acest sens, Floriana Jucan, fondatoarea Q Magazine, a cerut clarificări ministrului Monica Anisiei, adresându-i șapte întrebări încă de pe 13 aprilie. Ori, de atunci ministrul nu a răspuns, ceea ce ne duce la concluzia că ministrul fuge de întrebările jurnalistei.

Iată întrebările de care se ferește ministrul Educației, Monica Anisie, adresate de Q Magazine:

  • ”Legea arată datoria autorităților locale administrative, precum și a altor entități, să organizeze în școli astfel de cursuri. Cine are, concret, obligația de organizare și ce rol are Ministerul Educației?”
  • ”Cine validează competența cadrelor care vor preda aceste ore?”
  • ”Cine va elabora programa în baza căreia se vor desfășura aceste cursuri?”
  • ”A fost deja elaborată? S-a lucrat la o astfel de programă?”
  • ”Ați avut la bază Documentul elaborat de OMS împreună cu Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate BzgA  sau ce alte documente ați avut în vedere?”
  • ”În Documentul pe care vi l-am menționat, publicat în 2010, este stipulat că „de la vârsta de 0-4 ani, copiilor trebuie să li se predea în cadrul acestor ore de educație sexuală Despre masturbarea timpurie. Bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp. În afară de masturbare mai apar și noțiuni ca identitatea de gen unde este inclusă homosexualitatea. La copiii între 4 – 6 ani se consolidează cunoștințele despre prietenie și dragoste față de persoanele de același sex!” Dumneavoastră, ca părinte și profesor, vi se par utile și necesare aceste informații?”
  • ”Unul dintre argumentele introducerii acestei legi a fost acela al creșterii numărului de infecții cu HIV și a sarcinilor premature. Din cifrele pe care le ați avut la baza Notei de fundamentare pentru această lege, care a fost dinamica infecțiilor HIV și a sarcinilor premature în rândul persoanelor de sub 18 ani, comparativ, în ultimii 10 ani sau pentru perioada pe care ați avut-o dvs în vedere atunci când ați găsit necesară și utilă introducerea acestei educații sexuale în școli?”

Tot în articolul pe care îl puteți citi integral în ”Q Magazine” sunt prezentate și argumentele Patriarhiei ”pentru care cere ca aceste cursuri să nu devină obligatorii”, dar și date din studii științifice .

Deci, un demers jurnalistic marca Floriana Jucan, pe care îl vom urmări cu atenție.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2066
Tagurile:
Monica Anisie, Educație
Bogdan Gheorghiu

Ministrul Culturii, acțiune jenantă: inaugurează o librărie

89
Alexandria devine, astăzi, epicentrul culturii din România, sub girul demnitarului Bogdan Gheorghiu. Mai e ceva de comentat?

România este țara mereu surprinzătoare, în care nu doar că nu ajungi să te plictisești, dar care, așa cum spunea Mircea Badea, ”ne ocupă tot timpul”.

Țara asta este locul în care fiecare român își regândește ideile despre o noțiune au alta.

Astăzi este rândul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să ne facă să privim dintr-o altă perspectivă termenul de cultură. De ce?

Simplu: omul participă la Alexandria la deschiderea oficială a singurei librării din oraș, dotată la standarde moderne.

Motivația lui Gheorghiu este mai mult decât înduioșătoare. Demnitarul afirmă că librăria va fi nu doar un spațiu de vânzare, ci și un spațiu ”cultural, elegant, dedicat literaturii şi altor arte moderne, un spaţiu deschis evenimentelor culturale şi artistice”.

Mă întreb, însă, cât de mult a decăzut cultura în România dacă ministrul însuți decide să facă un drum în Alexandria ca să inaugureze o librărie? Este, cumva, un proiect al Ministerului Culturii și noi nu știm?

Desigur, este de apreciat faptul că demnitarul susține o inițiativă privată, însă este jenant să facă din asta un eveniment național sau chiar o acțiune a instituției pe care o conduce.

Mai în glumă, mai în serios, aș întreba dacă librăria în cauză a acordat reduceri astăzi, cu prilejul vizitei lui Bogdan Gheorghiu.

A nu se înțelege că eu contest importanța și necesitatea unei librării în Alexandria. Spun, doar, că unele evenimente nu trebuie neapărat să ajungă de interes național…

89
Tagurile:
Bogdan Gheorghiu

Загрузка...
Elev

Mai multe școli și grădinițe trec de mâine la regim online

560
(reînnoit 11:04 23.09.2020)
Apropierea alegerilor locale face ca unitățile de învățământ în care sunt secții de votare să aibă un regim special, în sensul că ele se vor închide. Ce se întâmplă cu restul instituțiilor de învățământ.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Cursurile nu se suspendă în grădinițele și școlile care nu sunt secții de votare. Anunțul a fost făcut de Roxana Cercel, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar București.

De mâine, 24 septembrie 2020, orele trec în online numai pentru unitățile de învățământ care organizează secții de votare.

Regula este, însă, valabilă pentru toată România. Mai exact, grădinițele și școlile care nu sunt secții de votare nu își suspendă cursurile la finalul săptămânii acesteia și începutul celei viitoare, pentru organizarea procesului de votare, precizează edupedu.ro

Cercel a precizat că părinții copiilor din grădinițele și școlile în care nu sunt secții de votare îi duc în continuare la grădiniță și la ore pe același program.

Reamintim că, în data de 18 septembrie 2020, Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență a decis că se suspendă cursurile în Capitală în zilele de 24, 25, 28 și 29 septembrie.

Duminică, 27 septembrie 2020, au loc alegerile locale.

560

Загрузка...
Dan Chitic

Dan Chitic face praf Comisarul care impune LGBT în România

0
Cunoscutul avocat dă o replică fulminantă Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei care face presiuni pentru introducerea legislației LGBT în România.

Dan Chitic
© Sputnik / Georgiana Arsene.
BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. O știre a trecut destul de puțin observată - Dunja Mijatovic, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, şi-a publicat, luni, observaţiile scrise cu privire la cazul Florin Buhuceanu şi Victor Ciobotaru împotriva României şi la alte 12 cazuri, care se referă la absenţa unui cadru legal pentru recunoaşterea relaţiilor stabile de acelaşi sex în România, transmite G4Media

Conform sursei citate, argumentele comisarul Mijatovic țin de principiul diversității, pentru  care cuplurile de acelaşi sex ar fi reprezentative – fiind susținute de Occident, ”în timp ce, ala cum s-a văzut, familia tradițională este blamată”, a declarat avocatul Dan Chitic pentru Sputnik.

”Atenție la modul dictatorial în care Comisarul abordează problema: aceste cupluri fac parte din așa zisa diversitate a societăţii – „indiferent dacă un stat le recunoaşte sau nu”!”, subliniază avocatul, întrebând uluit – ”Cum adică, legislația națională, care decurge din voința națiunii suverane, nu mai contează pentru acest Comisar sau pentru Europa?!”.

Dan Chitic este de acord cu toleranța, dar nu cu ”impunerea dincolo de voința națională și de  credința fundamentală a românilor, Creștinismul”.

”Ființa națională este garantată de aceste două fundamente: credința și suveranitatea”, spune Chitic. ”Ori, impunerea unor legi de acest fel - și în acest fel! - calcă în picioare ambele fundamente, așa încât iată, acel Comisar nu ne consideră un stat de drept, ci o colonie a unui nou imperiu ateu, o construcție fără Dumnezeu”.

Dragoș Dumitriu: Comisarul Consiliului Europei susține că ”în absenţa unei astfel de recunoaşteri li se interzice să se bucure pe deplin de dreptul la viaţă privată şi familie” și invocă articolul 8 din  Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dan Chitic:  Hai să citim împreună acest articol 8: ”Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Dan Chitic: În primul rând, nimeni nu are ceva cu viața privată a unui asemenea cuplu, i se respectă a domiciliul, corespondența, dar despre ce familie e vorba? Așa cum nu putem vorbi de familie în cazul unui cuplu hetero care nu este căsătorit legal, nu putem vorbi nici în cazul unui cuplu homo.

Dragoș Dumitriu: Ei tocmai asta spun – să se schimbe legile pentru a deveni legale!

Dan Chitic: Legile se fac sau se schimbă în Parlament, prin vot liber, nu impus, imperativ! Orice vot imperativ este nul de drept! Chiar dacă este impus de Comisar sau de Consiliu! Sau poate preferă varianta inițiativei populare, dar tot în Parlament se dă votul. Deci, când vor avea suficiente voturi, corect, legal, vor schimba Comisarii legea, nu altfel.

Dragoș Dumitriu: Dar v-ați opune în stradă, ați protesta dacă s-ar ajunge la o asemenea situație?

Dan Chitic: Bineînțeles! Mi-o impune credința, morala, conștiința de român! Nu pot admite ceva contra firii, contra credinței, contra tradiției și istoriei. De fapt, o subminare națională.

Dragoș Dumitriu: Dă continuăm cu punctul 2 al Articolului 8…

Dan Chitic: Da, acolo se spune clar că este vorba, printre altele, de protecția moralei? Pe ce se bazează morala noastră dacă nu pe credința creștină și pe dreptul majorității de a decide într-o democrație și pe dreptul suveran al poporului de a-și decide soarta? Deci Comisarul nu se atacă atunci când unei familii de români creștini din Norvegia i de iau copii pentru că îi duce la biserică, dar se atacă pentru că poporul român vrea să-și respecte credința și tradiția? Ce fel de Comisar e acesta – și ce fel de Europa e asta?!

Dragoș Dumitriu: Uite, că tot vorbeam de suveranitate și decizie internă, Comisarul Dunja Mijatovic crede că ”absenţa unui consens la nivel naţional nu poate fi considerat un argument pentru a refuza această recunoaştere  familiilor homosexuale”.

Dan Chitic: Nu amestec instituțiile, dar suntem în UE, o asociere mult mai strictă, iar ce spune Comisarul Consiliului Europei este exact inversul Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, dar eu remarc că se încearcă un truc, o șmecherie: se invocă o absență a legii, un fel de vide legislativ în domeniu, ceea ce e fals – există prevederi în legislația familiei, dar și în Constituție. Ori, dacă NU ar exista nimic, s-a putea invoca Art.2 (1):

1) ”În cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii”.

Dragoș Dumitriu: Dar, există legi, deci ar fi vorba de adaptare, de armonizare, cum se spune…

Dan Chitic: Exact, și atunci apare aliniatul (5) al Art. 2:

5) Actele Uniunii obligatorii din punct de vedere juridic, adoptate pe baza dispozițiilor tratatelor referitoare la aceste domenii, NU pot implica armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre.

Dragoș Dumitriu: Deci ei nu ne pot obliga să schimbăm o lege existentă…

Dan Chitic: …și de aceea încearcă să ne facă să spunem că nu avem lege în domeniu, deci trebuie să le preluăm pe ale lor.

Dragoș Dumitriu: Comisarul pune accentul pe faptul că sunt 30 de state membre ale Consiliului Europei care oferă ”recunoaşterea legală a cuplurilor de acelaşi sex, într-o formă sau alta” – și că şi că „absenţa recunoaşterii pentru cuplurile de acelaşi sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”.   

Dan Chitic: O spun ca avocat – se învârt în jurul cozii, de fapt nu au ce să facă, decât presiuni și să găsească oameni gata să renunțe la credință, la tradiții, să pună în pericol ființa națională prin asemenea cedări. Dacă noi ne ținem tari, nu au ce să ne facă – decât scandal și probleme.

Dragoș Dumitriu: Și… oare au șanse?

Dan Chitic: Păi cu presiunile lor, cu slugărnicia și decăderea calitativă a clasei politice, cu virusarea societății, cu spălarea pe creier a tineretului nu m-ar mira. Aici mă bazez că mulți dintre cei care au putere vor realiza ce se petrece și își vor veni în fire… Până la urmă, e vorba și de țara lor, dar și de copiii lor.

0
Tagurile:
LGBT, Dan Chitic
Tematic
Dan Chitic: ”Teorii ale conspirației” sau probe clare că unele puteri profită de pandemie?
Dan Chitic, reacție fulminantă după atacul lui Iohannis!
Dan Chitic și ”Justițiarul”, acțiune penală contra lui Iohannis, Vela și Grindeanu!

Загрузка...