Inspector școlar: ”Cum vor fi activitățile de învățare începând de mâine?”

2031
(reînnoit 18:42 21.04.2020)
Liliana Romaniuc spune că, la momentul de față, în fața reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării stau provocări cum, probabil, nu au mai existat până acum. Ce va urma?

BUCUREȘTI, 21 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit calendarului anului școlar 2019-2020, mâine, teoretic, se revine la școală. Din pricina stării de urgență, elevii vor sta, însă, acasă, pentru încă alte câteva săptămâni.

© Sputnik / Виталий Аньков

Întrebarea este ce va urma după aceea.

Liliana Romaniuc, fost inspector școlar general, este de părere că, la momentul de față, Ministerul Educației și Cercetării se află provocări cum nu au existat până acum.

Sunt multe întrebări care au nevoie de răspunsuri, aspecte care trebuie clarificate, probleme curente ce trebuie rezolvate. Romaniuc propune un exercițiu de imaginație. Mai exact, să ne gândim că pe 18 mai vom reveni la școală.

”Va trebui să ne asigurăm că avem apă curentă în absolut toate școlile, pentru igiena personală, despre care am tot vorbit de când a început criza Covid. Ca să nu mai spun de săpun și prosoape de hârtie, de unică folosință. Bine, trebuia să facem de multă vreme treaba asta, dar...nu mai comentez”, a scris Romaniuc.

Aceasta spune că nu e un lucru ușor de îndeplinit, problema fiind una veche.

În contextul pandemiei de coronavirus, distanțarea socială devine obligatorie. Ce se va face, însă, în clasele cu 35-38 de elevi, poate chiar mai mulți.

O soluție ar fi învățarea în 2-3 schimburi și micșorarea orelor de curs, dar Romaniuc recunoaște că nu e un lucru lesne de înfăptuit, mai ales acolo unde se învață în două schimburi.

Este, însă, optimistă și spune că se pot găsi soluții. Din păcate, fostul inspector școlar general nu a dat nici un exemplu în acest sens.

 ”Cum vor fi activitățile de învățare începând de mâine? Predăm, nu predăm? Mergem mai departe pe consolidarea materiei predate, facem recapitulări? Sincer, nu cred că MEC poate rezolva toate situațiile. Poate deciziile responsabile, luate la nivelul fiecărei școli ar fi de preferat. Ideea este că elevii, cât mai mulți dintre ei, să învețe”, a precizat Liliana Romaniuc.

Aceasta spune că s-a referit la recuperări, restructurări ale conținuturilor. Lucrurile s-au desfășurat foarte diferit în școli.

O altă problemă ridicată de Romaniuc este cea referitoare la materia din semestrul al II-lea, despre care spune că poate fi parcursă și cumva restructurată, însă crede că este nevoie de intervenția comisiilor naționale pentru fiecare disciplină, care să decidă cum anume se restructurează conținuturile. Trebuie să avem o abordare unitară. Aici nu e despre decizii la nivelul școlii, ci de măsuri din partea MEC.

Cum facem evaluarea elevilor? Renunțăm la ea? Niciuna dintre abordări nu este greșită, trebuie doar să avem o abordare unitără și cât se poate de clară. Cum transmitem acest lucru elevilor și părinților și, cel mai important, cum vom reuși să-i ținem pe elevi motivați să învețe. Știm din studiile ISE, că motivația principală a elevilor pentru învățare este legată de note, adică de un fel de evaluare, a adăugat Romaniuc.

Cum va fi încheiată situația școlară pe semestrul al II-lea? Va fi sau nu încheiată? Cum se vor organiza examenele naționale? Iată alte probleme ridicate de fostul inspector școlar general, adevărate provocări pentru MEC.

Cum încheiem situația școlară pe semestrul al II-lea? O încheiem în vreun fel? Dar anul școlar? Încheiem anul școlar cu mediile din primul semestru? Dacă facem așa, cum rezolvăm problema elevilor corigenți? Desigur, există soluții. Nimic nu este insurmontabil, trebuie doar să avem decizii clare, unitare și venite în timp real.

”Cum vor decurge activitățile legate de pregătirea anului școlar următor: admiterea la liceu, universitate, înscrierile elevilor, încadrări, directori și inspectori ale căror mandate expiră. Știu, sunt soluții, dar cum facem ca șocurile asupra școlilor - elevi, profesori și părinți - să fie cât mai mult diminuate. În plus, cum ducem mai departe și îmbunătățim ce am învățat în această perioadă? Învățarea online trebuie continuată și dezvoltată”, a punctat Romaniuc.

În final, a concluzionat fostul inspector școlar general, trebuie să decidem dacă îi aducem la școală pe toți copiii, îi aducem doar pe cei mici sau îi aducem pe cei din clasele terminale? Îi aducem treptat? Care sunt scenariile, cu ce costuri?

”Am convingerea că putem găsi soluții, mă refer în primul rând la MEC, inspectorate, autorități locale, dacă există deschidere și hotărâre pentru comunicare și colaborare pentru identificarea celor mai bune soluții pentru copii și profesori. Recomandarea mea este să mergem Împreună pe drumul acesta al revenirii la normalitate, indiferent care va fi aceasta”, a încheiat Liliana Romaniuc.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2031
Tagurile:
Educație, Ministerul Educației
Tematic
Critic al Monicăi Anisie, colonel în rezervă, consilier la Educație
Decizii cheie în Educație – Anisie și noile planuri-cadru. REDUCEREA numărului de ore
Sindicaliștii din Educație:”Personalul didactic face sesizări împotriva propriilor colegi”
Scandal în Educație: profesorii de la gimnaziu, atac la învățători
Propunere în educație: ”O soluție ar fi modificarea Programului ”Euro 200”
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Sindicatele cer vaccinarea profesorilor

13
(reînnoit 18:27 23.09.2020)
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI – vin cu o solicitare către ministrul Sănătății, de a asigura cadrul legal prin care angajații din educație să beneficieze de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Personalul din învățământ trebuie să beneficieze, la cerere, de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate. Aceasta este solicitarea reprezentanților Federației Sindicatelor Libere din Învățământ adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Solicitarea sindicaliștilor vine după ce Nelu Tătaru a precizat că au ost achiziționate până acum 3 milioane de doze de vaccin și cadrele didactice ar trebui să fie introduse în categoria de risc privind persoanele care vor beneficia de vaccin în acest an.

Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că, prin natura profesiei, salariații din educație sunt expuși suplimentar îmbolnăvirii și pot deveni la rândul lor surse de infectare a populației școlare cu virusul gripal. Cu atât mai mult, vă reamintim că, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 și a apropierii sezonului rece, apariția simptomelor specifice virozelor respiratorii - de exemplu, tuse, febră, probleme respiratorii - sau a altor simptome de boală infecţioasă spre exemplu, vărsături, diaree, mialgii, stare general modificată, însoţite sau nu de creşteri de temperatură, vor conduce la izolarea la domiciliu a salariaților respectivi, spun sindicaliștii

Potrivit reprezentanților FSLI, prin vaccinarea antigripală a personalului din educație se vor putea evita blocajele activității educative, din cauza declanșării scenariului roșu.

În opinia sindicaliștilor, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ, la solicitarea acestora, prin intermediul cabinetelor medicale școlare, acolo unde acestea există.

 

13
Tagurile:
Sindicate, FSLI
Tematic
FSLI: „Colegii noştri vor fi, pur şi simplu, trimişi acasă, în şomaj”
Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor
FSLI: ”Înghețarea anului școlar ar produce prejudicii majore și cadrelor didactice”

Загрузка...
Bogdan Gheorghiu

Ministrul Culturii, acțiune jenantă: inaugurează o librărie

109
Alexandria devine, astăzi, epicentrul culturii din România, sub girul demnitarului Bogdan Gheorghiu. Mai e ceva de comentat?

România este țara mereu surprinzătoare, în care nu doar că nu ajungi să te plictisești, dar care, așa cum spunea Mircea Badea, ”ne ocupă tot timpul”.

Țara asta este locul în care fiecare român își regândește ideile despre o noțiune au alta.

Astăzi este rândul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să ne facă să privim dintr-o altă perspectivă termenul de cultură. De ce?

Simplu: omul participă la Alexandria la deschiderea oficială a singurei librării din oraș, dotată la standarde moderne.

Motivația lui Gheorghiu este mai mult decât înduioșătoare. Demnitarul afirmă că librăria va fi nu doar un spațiu de vânzare, ci și un spațiu ”cultural, elegant, dedicat literaturii şi altor arte moderne, un spaţiu deschis evenimentelor culturale şi artistice”.

Mă întreb, însă, cât de mult a decăzut cultura în România dacă ministrul însuți decide să facă un drum în Alexandria ca să inaugureze o librărie? Este, cumva, un proiect al Ministerului Culturii și noi nu știm?

Desigur, este de apreciat faptul că demnitarul susține o inițiativă privată, însă este jenant să facă din asta un eveniment național sau chiar o acțiune a instituției pe care o conduce.

Mai în glumă, mai în serios, aș întreba dacă librăria în cauză a acordat reduceri astăzi, cu prilejul vizitei lui Bogdan Gheorghiu.

A nu se înțelege că eu contest importanța și necesitatea unei librării în Alexandria. Spun, doar, că unele evenimente nu trebuie neapărat să ajungă de interes național…

109
Tagurile:
Bogdan Gheorghiu

Загрузка...
Maria Zaharova

Moscova: Berlinul a refuzat organizeze discuția lui Navalnîi cu anchetatorii

0
(reînnoit 18:27 23.09.2020)
Germania continuă să refuze orice cooperare cu Rusia în cazul lui Navalnîi, pentru a menține în continuare teza refuzului Moscovei de a coopera.

BUCUREȘTI, 23 sep – Sputnik. Rusia nu exclude că Germania încercă să mențină teza despre refuzul Moscovei de a coopera în cazul lui Aleksei Navalnîi, însă e o minciună. Mai mult, Berlinul nu a oferit niciun ajutor în organizarea unei discuții a anchetatorilor ruși cu Navalnîi, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova.

“A devenit evident că Berlinul nu se grăbește deloc să ne ofere toate aceste informații, făcând declarații despre necesitatea unor acțiuni immediate ale părții ruse. Moscova nu are nici temei, nici intenții de a crede Berlinul pe cuvânt. Trebuie să înțeleagă acest lucru”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing.

Potrivit ei, se crează impresia că partea germană intenționat tărăgănează oferirea unui răspuns la solicitările Procuraturii Generale din Rusia, invocând de fiecare data diverse motive, care nu ar permite satisfacerea cererilor părții ruse.

“Considerăm toate aceste acțiuni sunt îndreptate spre menținerea în câmpul informațional internațional teza despre un pretins refuz din partea țării noastre de a afla motivele înrăutățirii sănătății a cetățeanului rus. Declarăm cu toată responsabilitatea că e o minciună”, a adăugat ea.

 

0
Tagurile:
Aleksei Navalnîi, Rusia, Maria Zaharova
Tematic
Peskov: Rusia încearcă să obțină date de la OPCW în cazul lui Navalnîi
Berlinul a refuzat să răspundă unde se află sticla din care a băut Navalnîi
Kremlinul a comentat situația probelor în cazul lui Navalnîi
Navalnîi a fost externat - e perfect sănătos

Загрузка...