Lecțiile se desfășoară online la un liceu din Capitală

”Școala Altfel”: nota MEC prin care profesorii trebuie se… ”orienteze”

1377
Instituția condusă de Monica Anisie recomandă profesorilor organizarea activităților din programul ”Școala Altfel” în perioada în care elevii stau acasă, adică aprilie-mai, chiar prin… telefon.

BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educației și Cercetării a trimis, în prima zi a vacanței de Paște, inspectoratelor școlare recomandări privind organizarea activităților din programul ”Școala Altfel”.

În documentul adresat inspectorilor generali și ai celor pentru activități extrașcolare, MEC le recomandă acestora să trimită profesorilor materiale de la alte cadre didactice și inspectori, fără să pună la dispoziție un set clar de resurse pentru asta.

În plus, ministerul chiar justifică în nota oficială beneficiile preluării unor astfel de materiale de la alte persoane, precizează edupedu.ro.

Profesorii trebuie să organizeze activități specifice acestui program: „Referitor la unitățile de învățământ în care nu a fost deja organizat programul ”Școala Altfel”, rugăm cadrele didactice să regândească activitățile, în concordanță cu provocările situației actuale”, se arată în documentul menționat.

MEC nu recomandă anularea programului sau amânarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, în funcție de evoluția pandemiei, deoarece după începerea cursurilor accentul va fi pus, evident, pe recuperarea materie și evaluarea elevilor.

Dascălii sunt „îndrumați” să ia legătura cu elevii prin telefon, dacă nu există internet sau posibilitatea de a ține ore online. Mai exact, în comunitățile în care accesul la tabletă sau computer este redus, programul se va axa pe comunicarea activităților telefonic/prin e-mail sau WhatsApp, evitându-se conferințe sau utilizarea unor platforme virtuale.

De asemenea, programul va cuprinde activități care pot fi derulate în casă împreună cu familia, astfel: școlile urbane vor pune accentul pe activități în interiorul locuinței, cele din mediul rural pe activități în locuință, dar și în spațiul exterior restrâns: curte, grădină, livadă etc.

În schimb, oficialii din Educație nu spun ce reurse ar trebui să aibă profesorii, ci – atenție ! - îi îndeamnă să ia de la alți profesori sau alți inspectori asemenea materiale educative, justificând chiar un astfel de demers prin faptul că „reduce presiunea firească generată de noutatea soluției”.

„Recomandăm utilizarea resurselor materiale - ghiduri/colecții de activități sau site-uri utile etc, realizate de cadre didactice sau inspectori din diverse județe, puse la dispoziție de autori și diseminate în rețeaua de inspectori educativi. Vă rugăm să distribuiți toate aceste materiale către cadrele didactice din județul dumneavoastră pentru a le sprijini în organizarea programului. Distribuirea acestor materiale are atât rolul de a recunoaște efortul autorilor, cât mai ales de a reduce presiunea firească generată de noutatea soluție de a muta întreg procesul educativ în mediul virtual”, precizează autorii notei ministeriale.

Cu alte cuvinte, fiecare se descurcă așa cum poate, iar măsurile MEC sunt unele tipic românești. Se merge pe ”orientare”, pe cunoștințe, pe amabilitatea colegilor. Acest lucruri arată clar că MEC nu este pregătit să facă față unei situații de criză și că se folosește de ”cârpeli” pentru a face din nimic bici.

1377
Tagurile:
Ministerul Educației, Profesori, școală, Educație
Школы закрыли на карантин из-за ОРВИ

Sindicatele cer vaccinarea profesorilor

4
(reînnoit 18:27 23.09.2020)
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLI – vin cu o solicitare către ministrul Sănătății, de a asigura cadrul legal prin care angajații din educație să beneficieze de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Personalul din învățământ trebuie să beneficieze, la cerere, de vaccinare antigripală gratuită, realizată cu prioritate. Aceasta este solicitarea reprezentanților Federației Sindicatelor Libere din Învățământ adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

Solicitarea sindicaliștilor vine după ce Nelu Tătaru a precizat că au ost achiziționate până acum 3 milioane de doze de vaccin și cadrele didactice ar trebui să fie introduse în categoria de risc privind persoanele care vor beneficia de vaccin în acest an.

Sindicaliștii atrag atenția asupra faptului că, prin natura profesiei, salariații din educație sunt expuși suplimentar îmbolnăvirii și pot deveni la rândul lor surse de infectare a populației școlare cu virusul gripal. Cu atât mai mult, vă reamintim că, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2 și a apropierii sezonului rece, apariția simptomelor specifice virozelor respiratorii - de exemplu, tuse, febră, probleme respiratorii - sau a altor simptome de boală infecţioasă spre exemplu, vărsături, diaree, mialgii, stare general modificată, însoţite sau nu de creşteri de temperatură, vor conduce la izolarea la domiciliu a salariaților respectivi, spun sindicaliștii

Potrivit reprezentanților FSLI, prin vaccinarea antigripală a personalului din educație se vor putea evita blocajele activității educative, din cauza declanșării scenariului roșu.

În opinia sindicaliștilor, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării trebuie să organizeze o campanie națională de vaccinare a angajaților din sistemul de învățământ, la solicitarea acestora, prin intermediul cabinetelor medicale școlare, acolo unde acestea există.

 

4
Tagurile:
Sindicate, FSLI
Tematic
FSLI: „Colegii noştri vor fi, pur şi simplu, trimişi acasă, în şomaj”
Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor
FSLI: ”Înghețarea anului școlar ar produce prejudicii majore și cadrelor didactice”

Загрузка...
Bogdan Gheorghiu

Ministrul Culturii, acțiune jenantă: inaugurează o librărie

106
Alexandria devine, astăzi, epicentrul culturii din România, sub girul demnitarului Bogdan Gheorghiu. Mai e ceva de comentat?

România este țara mereu surprinzătoare, în care nu doar că nu ajungi să te plictisești, dar care, așa cum spunea Mircea Badea, ”ne ocupă tot timpul”.

Țara asta este locul în care fiecare român își regândește ideile despre o noțiune au alta.

Astăzi este rândul ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să ne facă să privim dintr-o altă perspectivă termenul de cultură. De ce?

Simplu: omul participă la Alexandria la deschiderea oficială a singurei librării din oraș, dotată la standarde moderne.

Motivația lui Gheorghiu este mai mult decât înduioșătoare. Demnitarul afirmă că librăria va fi nu doar un spațiu de vânzare, ci și un spațiu ”cultural, elegant, dedicat literaturii şi altor arte moderne, un spaţiu deschis evenimentelor culturale şi artistice”.

Mă întreb, însă, cât de mult a decăzut cultura în România dacă ministrul însuți decide să facă un drum în Alexandria ca să inaugureze o librărie? Este, cumva, un proiect al Ministerului Culturii și noi nu știm?

Desigur, este de apreciat faptul că demnitarul susține o inițiativă privată, însă este jenant să facă din asta un eveniment național sau chiar o acțiune a instituției pe care o conduce.

Mai în glumă, mai în serios, aș întreba dacă librăria în cauză a acordat reduceri astăzi, cu prilejul vizitei lui Bogdan Gheorghiu.

A nu se înțelege că eu contest importanța și necesitatea unei librării în Alexandria. Spun, doar, că unele evenimente nu trebuie neapărat să ajungă de interes național…

106
Tagurile:
Bogdan Gheorghiu

Загрузка...