Părinții: ”Domnilor profesori, respectați-vă statutul. Nu dați note după nume…”

1195
Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, îndeamnă profesorii să fie obiectivi.

BUCUREȘTI, 12 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar spune că a văzut unele comentarii pe niște grupuri ”de profesori” care l-au făcut să își pună întrebări și să simtă nevoia să lămurească public niște lucruri.

Mai exact, în grupurile despre care face vorbire Iulian Cristache, se poartă discuții despre presiunea notelor. Mai exact, că părinții pun presiune pe cadrele didactice pentru ca acestea din urmă să dea note mari copiilor.

Cristache recunoaște că sunt și astfel de părinți. De asemenea, șeful FNAP a făcut apel la cadrele didactice.

”Domnilor profesori, respectați-vă statutul. Nu dați note după nume sau statut social. E șa de greu. Nu vă mai văitați aiurea. Dați fix notele meritate”, le-a transmis Cristache.

Acesta a precizat că, dacă părinții nu se potolesc, recomandarea sa pentru profesori este ca dascălii să îi facă de râs în ședința cu părinții. Mai exact, să spună că unii dintre ei intervin pentru notele copiilor.

Sfaturile președintelui FNAP sunt binevenite, în condițiile în care există ”uscături” și de o parte și de alta a baricadei. Mai exact, nu neagă nimeni faptul că există profesori care acordă note preferențial, la fel cum există și părinți care fie fac presiuni asupra dascălilor, fie încearcă să le cumpere acestora bunăvoința pentru calificative sau punctaje mai mari acordate copiilor lor.
1195
Tagurile:
note, Profesori, Părinți
Tematic
Cerință legitimă: ”Cursurile de perfecționare pentru profesori să fie gratuite”
Cadouri pentru profesori. Ce spune un celebru judecător
Vârstă de pensionare profesori: propunerea lui Orban va enerva dascălii
Ultima oră. Salarii profesori 2020: anunțul ministrului de Finanțe
Cadouri profesori 2019: ce cumpără părinții pentru cadrele didactice
Salarii profesori: Raluca Turcan, anunțul momentului
Salarii profesori 2020: Monica Anisie, anunț de ultim moment
Școală

Spiegel avertizează asupra unei „generații pierdute” din cauza Covid-19

495
Din cauza pandemiei Covid-19, decalajul global în educație crește prăpastia dintre clasele privilegiate și cele mai sărace. Spiegel consideră că vine o generație „pierdută” și explică de ce.

Criza de sănătate provocată de coronavirus riscă să creeze o „generație pierdută”, întrucât milioane de copii nu mai au acces normal la educație. Și ei vor trebui să „plătească datoria pandemiei”, scrie revista germană Spiegel.

Într-adevăr, potrivit unui raport al Băncii Mondiale din iunie, pierderea veniturilor generației actuale de școlari se va ridica la 10 000 de miliarde de dolari dacă școlile lumii nu se redeschid rapid.

În Germania, instituțiile de învățământ au fost închise de luni de zile, iar în unele țări mai puțin dezvoltate nu s-au deschis de un an. În consecință, tinerii își pierd posibilitatea de a scăpa de sărăcie și de a-și putea modela viața, regretă mass-media citată.

Astfel, conform datelor UNESCO publicate în august anul trecut, 24 de milioane de copii nu se vor întoarce niciodată la școală, deoarece au devenit esențiali pentru familiile lor în lupta zilnică pentru supraviețuire. „Majoritatea studenților cu risc, 5,9 milioane, trăiesc în Asia de Sud și de Vest; 5,3 milioane se află în Africa subsahariană ", se spune în raport.

Amenințarea nemulțumirii

Pe lângă crearea unor dificultăți economice, acest decalaj global în educație aprofundează decalajul deja existent între clasele privilegiate și cei care nu își pot permite o educație mai bună, menționează Spiegel.

Mai rău, experții consideră nemulțumirea crescândă ca o cauză potențială a viitoarelor conflicte, creșterea migrației și creșterea extremismului, subliniază sursa geramnă.

Katrin Kuntz, redactor la departamentul internațional al ziarului, a vorbit cu experți în educație despre consecințele închiderii școlilor. Potrivit acesteia, este încă posibil să se evite sosirea unei generații pierdute.

„Pentru a face acest lucru, guvernele trebuie să aleagă să investească în cei mai tineri. Și nu ar trebui să piardă deloc timpul".

O criză alarmantă

Fondul Monetar Internațional este, de asemenea, îngrijorat de criza economică cauzată de pandemie.

„Estimăm că până la sfârșitul anului 2022, venitul cumulat pe cap de locuitor va fi cu 13% mai mic decât proiecțiile dinaintea crizei în economiile avansate, comparativ cu 18% pentru țările cu venituri mici și 22% pentru țările emergente și în curs de dezvoltare din lume, cu excepția Chinei”, a menționat într-o postare de blog, din 24 februarie, Kristalina Georgieva, director general al FMI.

Confruntată cu această situație gravă, Save the Children, o organizație caritabilă din Londra, a apelat la donatori la mijlocul lunii ianuarie pentru a ajuta guvernele să trimită copiii din țările sărace înapoi la școli. Conform calculelor ONG-ului, pentru a proteja viitorul celor mai marginalizați este nevoie de puțin peste 50 de miliarde USD, sau 370 USD (aproximativ 300 EUR) per elev.

495
Tagurile:
Restricții, coronavirus, Educație, școală, Studii, generație, COVID-19, Pandemie
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...
Profesor

Hotărâre: Suspendarea cursurilor față în față a fost ilegală

1003
Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și ordinele miniștrilor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate cursurile în format fizic în toate unitățile de învățământ au fost anulate de Curtea de Apel București.

BUCUREȘTI, 26 feb – Sputnik. Lovitură dură în sistemul de învățământ, după ce Curtea de Apel București a anulat hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, precum și ordinele miniștrilor Educației și Sănătății prin care au fost suspendate cursurile în format fizic, clasic, în toate unitățile de învățământ.

Ieri, 25 februarie 2021, Curtea de Apel București a respins mai multe excepții invocate în dosarul în care Asociația Școlilor Particulare, dar și nouă persoane au solicitat anularea Hotărârii CNSU din data de 8 noiembrie 2020 privind aprobarea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem on-line, informează ziarulprofit.ro.

De la comunicare, în termen de 5 zile lucrătoare, hotărârea poate fi atacată cu recurs, în privința soluției date cererii de suspendare. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare în privința soluției date acțiunii în anulare.

În luna noiembrie a anului trecut, judecătorii au decis că Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, prin care cursurile școlare față în față au fost suspendate în municipiul Iași, este nelegală.

De asemenea, judecătorii au admis anularea parțială a hotărârii nr. 76 din 4 noiembrie 2020, tot în urma unui demers iniţiat de Asociaţia Şcolilor Particulare.

1003
Tagurile:
școli, Cursuri

Загрузка...
Horea, Cloşca şi Crişan

Scurt metraj superb despre Horea ”Focul viu al muntelui”

116
(reînnoit 20:41 28.02.2021)
Un omagiu adus martirului libertății și conștiinței românești din Transilvania, Vasile Nicola Ursu - Horea, o realizare de excepție! Și o cercetare care scoate la iveală locul unde eroul a fost martirizat

BUCUREȘTI, 28 feb – Sputnik. Ziua de azi a fost marcată în toată țara, dar mai ales în Transilvania, ca dată de cinstire a martiriului eroilor naționali Horea și Cloșca.

Am selectat două realizări care marchează această dată – evocând memoria uneia dintre cele mai complexe personalități ale istoriei noastre, Vasile Nicola Ursu – zis Horea.

Constructor de biserici, inițiat în taine străvechi, om cu o pregătire mult mai vastă decât ar reieși din istoria învățată în scoală, Horea reprezintă un moment de răscruce al conștiinței naționale – dar mai ales al recunoașterii națiunii în epoca luminilor, creând premisele reprezentării românilor ca entitate națională cu drepturi politice de prim rang.

De fapt, de la Horea pornesc Avram Iancu, Bărnuțiu, Barițiu, Rațiu și Memorandumul, culminând cu Iuliu Hossu și Iuliu Maniu. Gândirea politică transilvană îl are la origini pe Horea! 

De fapt, cum ar putea fi definit Horea? În opinia mea, cea mai potrivită definiție este, deocamdată, ”Misteriosul Rex Daciae”. Misteriosul Rege al Daciei, cu nume de împărat bizantin! 

Prima realizare selectată este a unui cineast talentat, Cosmin Pleșa, care a pus într-un scurt metraj – eseu o idee a unui fiu al locurilor lui Horea, colonelul de vânători de munte Ioan Uțiu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, unul dintre cei mai consecvenți ecologiști și apărători ai Munților Apuseni. 

”Horea – Focul viu al muntelui” este un scurt metraj care folosește muzica marelui Grigore Leșe și e realizat la Andonexstudio. Merită urmărite cele câteva minute ale înălțătorului film-eseu!

A doua realizare omagială aparține cercetătorului Alexandru Moldoveanu, care a reușit să identifice cu exactitate locul martiriului lui Horea și Cloșca. Locul unde, în urmă cu 236 de ani, pe 28 februarie 1785, Vasile Ursu Nicola, zis Horea, și Ion Oargă, zis Cloșca, au fost martirizați – uciși în chinuri cumplite de autoritățile ungurești.

Alexandru Moldoveanu a identificat locul martirajului de pe ”Dealul Furcilor”, comparând terenul cu prezentarea acestuia de pe gravura cunoscută, în care Johann Andreas Brinhauser, redă execuția.

Într-un articol publicat de Active News, cunoscutul ziarist Victor Roncea arată că Alexandru Moldoveanu a transmis locația (fotografia de mai jos) cu un scop important: avertizarea ca terenul pe care a fost vărsat sângele martirilor Horea și Cloșca să nu ia vreo destinație nepotrivită.

”Autoritățile locale nu intervin pentru a ridica un cuvenit monument pe locul martiriului. În prezent nici măcar o troiță de lemn la stradă nu amintește de această oribilă crimă anti-românească. O inițiativă creștinească a fost sabotată de autoritățile locale”, scrie Victor Roncea.

 

Locul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia
© Photo : Activ News
Locul execuției lui Horea și Cloșca - pe Dealul Furcilor, Alba Iulia

 

116
Tagurile:
Horea

Загрузка...