Revoluția română din decembrie 1989: cum apare în manualele școlare

202
La împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în manualele de istorie faptele sunt relatate sumar, deși revoluția este unul din momentele cheie ale istoriei României.

BUCUREȘTI, 23 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Nicolae Iorga spunea că un popor care nu-și cunoaște trecutul se aseamănă cu un copil care nu își cunoaște părinții.

România se află în situația acelui copil, pentru că elevii ajung să învețe din ce în ce mai puțină istorie a propriului popor.

Istoria Românilor, dar și Revoluția din decembrie 1989 sunt studiate din patru în patru ani, respectiv în clasa a IV-a, a VIII-a și a XII-a.

În România, istoria românilor se studiază la școală în mod cronologic, începând din antichitate până în prezent, așa că evenimentele din decembrie 1989 sunt prezentate în mai multe manuale abia la finalul claselor respective, succint, fără legătură cu faptul că în luna decembrie, în fiecare an, au loc comemorări și evocări ale acelor momente de la Revoluție, informează edupedu.ro

Lecția despre Revoluția din decembrie 1989 se predă în luna iunie. În toate programele aprobate de Ministerul Educației, pentru schimbarea de la regimul comunist la cel democratic este alocată o singură oră de curs, în săptămâna 33-34 din cele 35 ale unui an școlar. Atunci, elevii sunt aproape de vacanță sau se gândesc deja la examenele care îi așteaptă, deci interesul pentru acest subiect este aproape zero.

În partea a doua a manualului de clasa a patra de la Editura Corint sunt doar două fraze la pagina 26 despre Revoluția din decembrie 1989. Mai exact, una este despre revolta de la Timișoara, iar alta despre faptul că în zilele de 21-22 decembrie 1989, românii au ieșit în stradă și l-au îndepărtat pe Ceaușescu.

De asemenea, manualul de istorie de clasa a IV-a de la Editura Aramis are, tot în partea a II-a care se studiază la finalul semestrului II, câteva mențiuni suplimentare. Astfel, este făcută legătura între Timișoara și răspândirea revoluției în toată țara.

Important este că se menționează rolul presei din diaspora în popularizarea veștilor despre revoltele din țară și este menționat mitingul din București, din fața Comitetului Central, care a declanșat nemulțumirea generală și fuga cuplului Ceaușescu.

În programa de Istorie pentru clasa a VIII-a, aprobată în 2017, după care acum se vor elabora noile manuale, nu este menționată deloc Revoluția din Decembrie 1989.

Manualele actuale pentru disciplina Istorie de clasa a VIII-a nu sunt publice pe internet, pe un site oficial al Ministerului Educației.

Nici manualele de clasa a XII-a nu abundă în informații despre Revoluția română din decembrie 1989. Și aceasta pentru că în manualul Editurii Corvin, subiectul este tratat pe o jumătate de pagină.

Același lucru l-a făcut și Editura Niculescu, unde autorii aleg să marcheze faptul că anul 1989 ”a confirmat cele mai sumbre previziuni despre viitorul țărilor din Europa Centrală și de Est”. În schimb, nu precizează care erau aceste previziuni și de ce consideră ei faptul că a căzut Cortina de Fier este o ”previziune sumbră”.

În Manualul de Istorie al Editurii Corint Revoluția este doar la capitolul „Cronologie”, fiind menționate datele la care au avut loc principalele evenimente, începând cu 16 decembrie 1989.

202
Tagurile:
Decembrie 89, Dosarul Revoluției, Revoluția
Ransomware attacks global IT systems

Profesorii, metodă scape de hackeri: e la îndemână

62
(reînnoit 17:01 25.09.2020)
Teama profesorilor că orele online le-ar putea fi perturbate de musafiri nepoftiți poate rămâne o amintire, fiindcă dascălii pot apela la o serie de mijloace prin care să nu permită accesul oricui.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Școala online aduce, după sine, nu doar multe necunoscute – atât pentru elevi cât și pentru profesori, dar, de asemenea, vine cu o serie de probleme de securitate.

Acestea au fost deja semnalate de mai mulți profesori, care s-au trezit că la orele lor online participă și musafiri nepoftiți, persoane care primiseră codul de acces de la elevi și care stârneau un adevărat haos.

Este cunoscută situația din București, acolo unde o oră a fost întreruptă de persoane necunoscute care au început să vorbească urât. Profesoara s-a speriat și a ieșit din lecție.

Reprezentanții Centrului de Răspuns la Incident de Securitate Cibernetică le-au venit în ajutor dascălilor, prin întocmirea unui ghid care să îi ajute pe aceștia să nu cadă în capcana celor care doresc să le strice lecțiile online.

Mai exact, dascălii pot folosi anumite setări.

Mihai Rotariu, purtătorul de cuvânt al CERT-RO spune că este exact ca școală: profesorul intră în clasă și face prezența, după ce face prezența ideală este închis ușor, iar în cazul nostru dacă blocăm accesul ca alte persoane să nu mai intre.

Specialiștii în securitate cibernetică spun că în aplicație există un waiting room - cameră de așteptare - unde profesorii pot valida dacă acei elevi pot intra la cursul lor, iar setările durează cel mult cinci minute.

De asemenea, nimeni nu are voie să vorbească neîntrebat, fiindcă atunci se dezactivează microfonul utilizatorului. El se reactiveză când ridică mâna.

Rotariu spune că prima regulă este să nu fie publicat niciodată online linkul respectiv, codul întâlnirii și parola.

62
Tagurile:
Hackeri, Profesori
Tematic
Atenţie: parolele care pot fi cu uşurinţă sparte de hackeri. Cele mai frecvente erori
Elevii români, stimulați să devină Mini White Hackeri. Un proiect guvernamental
China numește Statele Unite „cel mai mare imperiu de hackeri” din lume

Загрузка...
Monica Anisie

Mesaj sfâșietor către Monica Anisie, devenit viral

2491
(reînnoit 10:12 25.09.2020)
Pe rețelele de socializare circulă un text în care ministrului Educației și Cercetării și se atrage atenția asupra faptului că nu toți elevii au acces la educația online, cauza fiind sărăcia acută în care se zbat multe familii.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. În anul școlar 2020-2021, din pricina pandemiei de coronavirus, unitățile de învățământ s-au încadrat, în funcție de situația epidemiologică, într-unul din cele trei scenarii: verde, galben sau roșu.

În ultimul scenariu, elevii fac numai cursuri online.

Din păcate, nu toți elevii pot avea acces la această formă de învățare – fapt care a fost semnalat, în repetate rânduri, ministrului Educației și Cercetării, dar apelul a rămas fără rezultat.

În mediul online circulă un mesaj sfâșietor care arată realitatea cruntă în care trăiesc o parte dintre elevii României, obligați, și ei, să participe la cursuri online. Ar participa, dar cum, dacă ei nu au nici ce să mănânce?

”Doamna ministru, el este Ionuț. Orfan de mamă și cu un tată bolnav. (…) Nu are telefon și știți ce nu mai are? Curent electric: i l-au tăiat de două luni. El este unul dintre copiii de condiție precară din România de care ar trebui, prin orice mijloace, să te ocupi dumneata, prin înlesnirea dreptului la educație”, se arată în mesajul devenit viral în mediul online.

Autorul mesajului susține că, până atunci, adică până în momentul în care Anisie îi va înlesni dreptul la educație lui Ionuț, acesta are o singură obligație: aceea de a supraviețui.

”Poate te trage cineva de mânecă și-ți reamintește faptul că ești ministru într-o țară în care câteva zeci de mii de Ionuți se culcă flămânzi”, se mai arată în mesaj.

Autorul mesajului îi atrage atenția Monicăi Anisie asupra faptului că demnitarul are obligația să se conecteze mai mult la realitate.

2491
Tagurile:
mesaj, Monica Anisie
Tematic
Anisie, anuntul serii: câți profeosri sunt infectați cu COVID-19
Anisie s-a făcut de râs față de profesori: gafă de proporții
Anisie, anunț: suplimentarea cu 500 de posturi în unitățile de învățământ preuniversitar

Загрузка...
Sistemul american de apărare antirachetă Patriot

România: rachete Patriot pentru o țară fără lideri patrioți

0
Cu ceva vreme în urmă, nu multă, am intrat în posesia unor interviuri din SUA cu diplomaţi americani, consilieri politici, ofițeri ai serviciilor de informații cu statut diplomatic etc. privind anii de serviciu în România.

BUCUREȘTI, 26 sep - Sputnik, Radu Toma. De tipul debriefings (raport de informare audio, oficial, depozitat la instituția de comandă), interviurile acoperă o perioadă de peste o jumătate de secol (1946-1997)  și sunt  una dintre cele mai consistente  surse de informaţii inedite, politice, diplomatice, militare, economice, instituționale etc. privind  România  de  după Al Doilea Război Mondial. O sursă primară deci - clasificată timp de decenii și apoi declasificată, dar neadusă în spațiul public până în paginile de față ale Sputnikului - din toată perioada fostului regim de la București, 1945 - 1989, văzută de americanii trimiși oficial în misiuni dincolo de mult temuta fostă "Cortină de Fier".  

Mărturii în premieră absolută despre lideri şi politicieni locali şi internaţionali, despre superputerile vremii, îndeosebi fosta Uniune Sovietică; despre Cominformul de la Moscova, despre „o femeie foarte manierată şi elegantă” numită Ana Pauker, apropiată a Kremlinului venită la București și asemănată  de americani galanți care au cunoscut-o aici cu Golda Meir a Israelului; despre sovromuri, despre România în doliu o săptămână la moartea lui Stalin; cu insistență despre ecouri ale disputelor fierbinți sovieto-americane, de genul Crizei Caraibelor  etc.

Concluzia cea mai importantă a documentelor, însumând 525 de pagini (!),  este că oficialitățile americane trimise la București în acei ani  au avut  misiunea  nr.1 să culeagă informații nu atât despre România și români, cât despre  mișcările  Moscovei în Estul Europei, de asemenea să sesizeze  posibile "semnale"  din  România  ale  unei eventuale dizidențe politice anti-Moscova de tipul Ungaria  '56, Cehoslovacia '68, Polonia anii '80  etc.  

Astăzi, după 30 ani de la dispariția Uniunii  Sovietice și a fostelor regimuri socialiste din Europa de Est documentele confirmă solid o concluzie esențială, anume că percepția și interesul primar al Washingtonului fața de România au rămas aceleași timp de 75 de ani: (1) în timpul fostului regim România ca un avanpost al Washingtonului dincolo de "Cortina de Fier", de supraveghere a mișcărilor Moscovei și  (2) în prezent România  ca  un "portavion nescufundabil"  (Churchill, despre insula Malta, apărată și păstrată de englezi în tot timpul ultimului război mondial)  al SUA în imediata vecinătatea sud-vestică  europeană a Rusiei. Bucureștiul oficial 2020  drept "capul de pod" principal al strategiilor și reconfigurărilor militare ale Washingtonului în Europa de Est și la Marea Neagră, strategii și reconfigurări militare reflectând toate eterna obsesie  a Americii oficiale, obsesie numită Rusia. De asemenea dovedind și o rivalitate agresivă, inflamată periodic, față de Moscova, ca în anii cei mai întunecați ai fostului Război Rece.           

Suntem, prin urmare, din nou martori la un alt episod dintr-un  Război Rece declarat oficial mort, în realitate  intrat în clandestinitate, un ultim episod declanșat acum câteva zile, când Washingtonul, Bucureștiul și media internațională au anunțat sosirea oficială în România a primelor părți din sistemul balistic sol-aer Patriot cumpărat din SUA. Cum s-a ajuns la rachete interceptoare americane,  operaționale din 2021, pe țărmul românesc al Mării Negre, la câteva sute de kilometri de Rusia? Cum a ajuns România parte din această escaladare militară letală Statele Unite - Rusia post-Războiul Rece? Cum a ajuns România, după căderea Zidului Berlinului, singura, unica  țară est - europeană  cu sisteme balistice americane pe teritoriul ei, Aegisurile de la Deveselu și acum vectorii Patriot de la Marea Neagră? Cum a ajuns Bucureștiul, din 2015 încoace, să fie marcat cu un steguleț roșu, adică țintă pe planiglobul Apocalipsei nucleare ruso-americane?  Rachetele Aegis și Patriot, sunt într-adevăr arme defensive, dar capabile să modifice  mai vechiul echilibru  dintre celelalte tipuri de arme nucleare rusești și americane  -  "echilibrul terorii", atât de prețuit de americanii Kissinger, Brzezinski și părintele Războiului Rece, George Kennan - arme nucleare  de sub incidența defunctului INF, arme ofensive lăsate acum în voia soartei! România a ajuns aici, astfel.           

Президент РФ Владимир Путин
© Sputnik / Алексей Дружинин

Anii '90 trecuți, de după căderea zidului Berlinului și dispariția Uniunii Sovietice, au fost anii promisiunii solemne a euroatlanticilor: "NATO, niciun inch către Est" făcută lui Gorbaciov și rușilor de președintele Bush Sr. și secretarul de Stat american James Baker, de Mitterand al Franței, cancelarul Kohl al Germaniei, PM Thatcher și Major ai Marii Britanii, de Manfred Wörner, secretarul general al NATO. Promisiune făcută  în  vara lui 1990 și uitată grabnic de președintele următor  Bill Clinton în 1994. Au fost, totodată şi anii ieşirii României de sub dominaţia fostei Uniuni Sovietice şi ai alunecării ei treptate în sfera de influenţă politico-militară a SUA, ceva mai târziu  Bush Jr. avea să spună  asta „puţin” diferit, anume că România era prietenul bun al Americii... 

Adevărul a fost altul, acela că după  1989 orientările de politică externă ale României nu  au apucat să prindă o pârtie cât de cât practicabilă nici către Europa de Vest și nici o consistență regională, estică sau balcanică. În atare situaţie, din tot Estul european  numai aici, în România, a fost posibil ca administraţiile Clinton, mai prudent şi apoi Bush Jr. fără ezitări, să instaleze politicile și interesele hegemonice americane în acest loc prielnic, ca să nu spunem un loc uitat de toți, inclusiv de clasa politică locală preocupată de trădări, loialități reciclate și navete de la un partid la altul, de chivernisirea personală și de găsirea de susțineri externe. Estonia, Letonia şi Lituania, ţări germanice şi cu grupuri rusofone importante, s-au întors la legăturile tradiţionale cu Germania şi au menţinut o cooperare economică profitabilă cu Rusia și alți exsovietici.

Deşi a avut legături stabile cu America prin grupul  etnic, mare, emigrat peste ocean – circa 15 milioane de americani de origine poloneză – Polonia catolică a întreţinut legături cu Vaticanul, cu Europa, Germania, Franţa, arealul baltic, dar şi schimburi economice cu Rusia, dincolo de disputele istorice. Cehii au fost "adoptaţi" imediat de către Germania și au continuat fostele afaceri profitabile cu rușii; slovacii, imuni istoricește la rusofobii, au mers cu Vestul,  dar neabătut şi cu Moscova. Ungaria şi-a aşezat politica externă alături de Germania şi Austria, puțin mai târziu s-a întors, pragmatic și către spațiul eurasiatic. Germanii şi-au amintit că bulgarii sunt „prusacii Balcanilor” şi s-au ocupat de ei, bulgarii au fost cuminți și au ascultat de Deutsche Bank  şi, de asemenea, au ținut minte că Nicolae I al Rusiei este „ţarul eliberator” şi că a înălţat în mijlocul Sofiei Catedrala Naţională „Aleksandr Nevski". Cu o populaţie neinformată, cu instituţii democratice firave, o guvernare şi un Parlament sub presiunea continuă a intereselor politice şi economice; cu lideri în căutare eternă de sponsori peste hotare şi, mai ales, fără parteneri europeni puternici, tradiţionali, preocupaţi de soarta  ei, România a reprezentat "veriga slabă" a Estului.

A fost o  oportunitate excelentă, atunci când a început ofensiva globalistă, politică , ideologică și militară a SUA, de după dispariția Uniunii Sovietice. Și astfel a fost posibilă apariția lui Traian Băsescu, un lider-vasal necondiționat al hegemonului mondial. Calea sa către puterea de la București, pregătită cu întâlniri de taină încă de la sfârșitul  anilor  '90 și planificată simultan cu expansiunea administrației neoconservatoare Bush Jr. și a NATO către Est (anii 2003 și 2004), n-a făcut necesară  intervenția străzii, ca în Georgia sau Ucraina,  ambasadorul american  Jack Dyer Crouch II, expert în nucleara sovieto-americană și revoluții colorate a fost, totuși, prin preajmă, la drum de seară  contracandidatul Adrian Năstase a plecat acasă  cu coada între picioare. Iar la 13 decembrie 2004, la o zi după victorie, Băsescu a bătut în cuie politica externă a României: “Axa Washington – Londra – Bucureşti va fi o prioritate în politica externă în următorii 5 ani”.

Comentăm scurt:  prioritate nu pentru următorii 5 ani, ci pentru următorii 16, până  astăzi, la episodul cu rachetele Patriot americane aduse în Romania. Întorcându-ne și lăsând de o parte Londra, aliatul de serviciu al Americii din Europa, ce anume a fost acea axă? A fost o struțo-cămilă fantasmagorică, ca multe din isprăvile neoconservatorilor americani, o alianţă asimetrică, bizară, dintre prima superputere din lume și România, o ţară  îndepărtată, mică, lipsită de forţă politică şi militară şi cu interese strict regionale.           

Vasalitatea lui Băsescu față de administrația neoconservatoare Bush Jr. a fost nu numai necondiționată, dar și hiperactivă, din prima clipă. După ce a preluat de la fosta guvernare Năstase o înţelegere bilaterală cu partea americană privind extrădarea militarilor americani pasibili de inculpare pentru fapte penale în România, document juridic neacceptat de nici o altă ţară membră a Uniunii Europene, Băsescu a semnat în 2005 (primul șef de stat din tot Estul) un  acord pentru instalarea de  baze militare americane în România.

Apoi, când toţi est-europenii şi-au retras soldaţii din Irak, în 2005 -2007,  Băsescu a mărit numărul lor de la 287, la 950 de militari, aproape la fel cât ceilalți estici la un loc (1 028) şi a rămas singurul care nu a vorbit niciodată de aducerea lor acasă. Cu ieşiri intempestive, necontrolate, cu un sac fără fund de violenţă verbală, insulte, golănisme  şi înjurături marinăreşti, din primele clipe ale mandatului său și până la sfârșit Băsescu a deteriorat iremediabil relaţiile cu Rusia, retorica sa antirusă, patetică, a fost constant sancționată de Moscova oficială, media rusească l-a considerat pur și simplu  o ameninţare la adresa Europei postbelice, sub cele două mandate ale sale relațiile politice româno-ruse au "înghețat" complet. În schimb, în martie 2005, la Washington, asumându-și pur și simplu poziția de purtător de cuvânt al neoconservatorilor americani, troțkiști și de profesie adversari ai Rusiei oricare ar fi ea, sovietică sau postsovietică, a cerut la Washington o intervenție energică a Congresului SUA pentru așa-zisa "internaționalizare" a Mării Negre, adică deschiderea ei discreționară pentru flotele militare ale SUA și NATO.

Alegerile prezidențiale în Belarus
© Sputnik / Виктор Толочко

Apoi, la summitul NATO de la 2-4 aprilie 2008, la București, toate planurile expansioniste ale președintelui american  la Marea Neagră, admiterea Ucrainei și a Georgiei în NATO etc. au fost date peste cap de veto-ul europenilor occidentali. Bucureștiul a fost Stalingradul lui Bush Jr. și a neoconservatorilor din administrația sa. Dar, dacă Bush Jr. și-a consumat ultimul an de mandat într-un anonimat desăvârșit, nu la fel s-a întâmplat cu Băsescu. A fost preluat de următoarea administrație, Obama și în 2011 a dat ultima sa lovitură, a semnat la Washington un acord pentru instalarea în România a unei baze de rachete americane, la Deveselu, unică și aceasta în toată Europa de Est.

L-a susținut în 2014 în România și la americani pe următorul președinte, Iohannis, i-a transferat starea de vasalitate oarbă față de Washingtonul suzeran, precum și întreaga sa "moștenire" de relații româno-americane, rezumată în trei cuvinte: militărie, militărie şi iarăşi militărie. Aceasta a fost calea către tranzacția cu rachete Patriot americane pentru România anunțată zilele trecute la Washington și București. O tranzacție a guvernului României fără negocieri și fără obiecțiuni ale părții române. O tranzacție a "guvernului său"  aplaudată de Iohannis, și el un președinte-vasal supus  necondiționat, la fel ca predecesorul lui, rigorilor megabeneficiarului extern.           

Și, unde a ajuns astăzi România lui Iohannis în raporturile cu SUA?A ajuns acolo, că nimeni și nicăieri, de la un prim-ministru amețit la propriu și figurat, și până la  media locală nu a discutat nimic despre o achiziție apreciabilă pentru orice buzunar din lume, de 3,5 miliarde dolari. Nu s-a spus nimic, deși în State Unite  și în alte părți politicieni, membri, comisii, comitete și subcomitete ale Congresului de pe Hill au dezbătut de ani de zile și au făcut publice opinii, multe controversate, despre  rachetele Patriot.

Deși numeroase documente militare provenite de la experți, inspectori, utilizatori etc. din țări care au folosit în războaie aceste rachete, au exprimat obiecții serioase în ce privește eficiența lor în condiții de luptă. Deși reputata publicație "Foreign Policy"  tipărită  acum 50 ani la Washington de către celebrul politolog Samuel Huntington (Ciocnirea civilizațiilor), pur și simplu își intitula în martie 2018 un comentariu acid:  "Rachetele Patriot sunt făcute în America și o dau în bară în lumea întreagă"; sau "New York Times"  în 1991: "După război: și-au făcut treaba rachetele Patriot? Nu prea bine, zic oamenii de știință" etc. Deși undeva, în Orientul Mijlociu, au fost lansate rachete Patriot împotriva unei  drone și astfel o amărâtă de jucărie quadropteră de 200 dolari a consumat un "Patriot" de 3,4 milioane de dolari. Deși prețurile date publicității arată limpede, că România plătește 10 milioane de dolari pentru o rachetă (cifre oficiale românești: 450 rachete sol-aer, în valoare totală de 3,9 miliarde euro, 1 euro = 1,17 dolari, adică valoarea tranzacției în dolari egală cu 4,56 miliarde dolari, adică o rachetă costă în realitate 10,13 milioane dolari), de unde a scos PM Orban  8 milioane? Deși, în continuare se poate ridica întrebarea: cum a ajuns guvernarea Iohannis-Orban la prețul de 10 milioane pentru o rachetă Patriot, când Departamentul de Stat al SUA ne-a anunțat recent, că Emiratele Arabe Unite  au negociat și obținut de la Raytheon și Lockheed Martin  452  rachete Patriot, ca și cele pentru România, la prețul total de 2,7 miliarde dolari, adică  5,77 milioane  o rachetă, adică cu 41 %  mai ieftină decât cea negociată de guvernarea de la București (?! vezi Defense News, Washington, D.C., May 3, 2019) Deci, despre ce vorbim: patrioți, sau patrihoți?           

În sfârșit, un lucru bun s-a petrecut în România zilele trecute, cu ocazia sosirii aici a rachetelor Patriot americane. Și, pentru acest lucru bun, mulțumim pe această cale lui Raytheon, că le-a denumit, cum le-a denumit. De foarte mulți ani, peste 30, românii nu au mai văzut, auzit, rostit sau citit în această țară un cuvânt pe cale de dispariție din limba română: cuvântul Patriot.

0
Tagurile:
Patriot, NATO

Загрузка...