Monica Cristina Anisie

Anisie nu vrea 6% din PIB pentru Educație? ”Nu am ce fac cu banii”

3019
(reînnoit 12:04 15.11.2019)
Ministrul Educației și Cercetării susține că, mai întâi, trebuie create sau dezvoltate programe care, la momentul de față sunt în stadiul de pilotare. Este vorba despre programe precum ”masa caldă” sau ”școala după școală”.

BUCUREȘTI, 15 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. În opinia Monicăi Anisie, bugetul trebuie să crească gradual și a susținut că se va preocupa să crească bugetul învățământului preuniversitar.

Demnitarul a precizat că, la momentul acesta, în învățământul preuniversitar lucrurile stau mai prost decât în cel universitar și că bugetul pe care îl primește învățământul preuniversitar este mai mic decât în învățământul universitar.

”Eu mă voi preocupa ca acest buget să se îndrepte în principal către învățământul preuniversitar, către baza aceea, pentru că cei mai importanți sunt acești învățători, educatori, chiar și cam până când se termină gimnaziul, profesorii, învățătorii și educatorii își pun amprenta asupra copilului”, a explicat Monica Anisie

În ceea ce privește alocarea unui procent de 6% din PIB, Anisie a explicat că și acest buget trebuie să crească gradual, pentru că nu poate fi dat din primul moment fără să se știe măsurile care vor fi luate pe termen mediu și lung.

”Vă spun de ce. Pentru că, hai să spunem că astăzi ni se dau cei 6% din PIB. Astăzi! Dar eu, pe construcția pe care o am acum, cu cei 6% nu am ce să fac”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.

Anisie a explicat că ar fi corect să se gândească să investească acești bani nu doar în salarii, ci să găsească și niște măsuri care să conducă la progresul educațional al elevului. În acest sens, a dat ca exemplu măsura unei mese la școală și un after school pe care să nu îl mai plătească părintele.

Din PIB-ul pe anul 2019, estimat la 1.031 de miliarde de lei, 6% înseamnă 61,8 miliarde lei. Potrivit celei mai recente rectificări bugetare, suma rămasă anul acesta pentru capitolul educație a fost cu 1,03 miliarde mai mică decât alocarea inițială, de 30,9 miliarde lei. Așadar alocarea ar fi cel puțin dublă față de cea actuală, mai precizează edupedu.ro.

Reamintim că ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarant că își menține promisiunea de a aloca 6% din PIB pentru Educație.

3019
Tagurile:
Monica Anisie
Raed Arafat

An școlar 2020-2021: Arafat anunță noi reguli pentru părinți

762
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență anunță noi reguli pentru părinți, cu o lună înainte de deschiderea noului an școlar. Anunțul lui Arafat vine după declarațiile președintelui Iohannis legate de noul an școlar.

© Sputnik / Евгений Епанчинцев
BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. Anul școlar 2020-2021 va debuta sub semnul incertitudinii și al condițiilor speciale, generate de pandemia de coronavirus.

Și aceasta pentru că, la momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate cum se vor desfășura cursurile sau dacă va fi angajat personal suplimentar în unitățile de învățământ pentru a permite acea distanțare fizică și reducerea numărului de elevi în clase.

Raed Arafat, președintele Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu informații noi pentru părinți. Acesta precizează că și copiii pot transmite ușor noul coronavirus, iar rolul părinților în această situație este unul extrem de important. Părinții trebuie, așadar, să acorde o atenție mărită stării de sănătate a propriului copil.

De asemenea, în cazul în care un copil are simptome specifice coronavirusului, cum ar fi febră sau tuse, părinții sunt obligați să îl țină acasă.

Prin această decizie se va evita contaminarea altor elevi, iar personalul de la școală va ști ce reguli trebuie să aplice în cadrul grupului școlar respectiv, notează capital.ro.

”Dacă vezi că copilul are ceva simptome acasă nu-l lași să se ducă la școală și, bineînțeles, să colaborezi cu personalul de la școală ca să poți aplica regulile care sunt recomandate”, a declarat Arafat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

762

Загрузка...
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române

Ioan Aurel Pop, despre școala online: ”am constatat ușor ineficiența ei”

391
Președintele Academiei Române susține că, de când cu pandemia, ne bâlbâim și în privința educației și contestă ideea unora potrivit căreia lecțiile online ar reprezenta o soluție salvatoare și unică.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române se întreabă, pe bună dreptate, dacă există viață civilizată și demnă, trăită în comunitate, fără educație. Acesta susține că, de când a început pandemia, ”ne cam bâlbâim și în privința educației și nu este chiar de mirare”.

Școala online, care este, pentru mulți, soluția unică și salvatoare, pentru alții este și aducătoare de profit.

În opinia sa, școala online este doar o soluție de avarie, provizorie, până la depășirea situației. Pop nu neagă însă și aspectele pozitive dobândite de la această experiență.

Cu toate acestea, școala generalizată online nu poate să fie decât temporară, iar aspectul temporar trebuie relevat mereu. Mai mult, susține sursa citată, nu se cuvine să creăm o psihoză din care să reiasă că această criză va însemna de-acum normalitatea.

Și aceasta pentru că a sugera sau a spune direct că școala online sau „hibridă” va fi permanentă de-acum încolo și că această soluție este foarte bună ”înseamnă a semăna vânt”.

”Școala online este alternativa impusă și necesară în acest moment. Am făcut școală în afara școlii din martie 2020 încoace și am constatat ușor ineficiența ei. Dovada cea mai palpabilă este faptul că materia „predată” în acele luni păcătoase nu a devenit materie de examen nicăieri, în nicio împrejurare. Guvernul a făcut bine prevăzând trei „scenarii”, dar deopotrivă guvernul și noi trebuie să tindem spre aplicarea soluției firești”, subliniază președintele Academiei Române.

Acesta subliniază că este nevoie de o structură specială a materiilor pentru perioada de pandemie și că, dacă trebuie redus numărul de ore și chiar de discipline școlare, atunci trebuie procedat în consecință, dar să fie pentru un timp limitat.

Pop este de părere că problemele școlii românești nu constau atât în numărul excesiv de mare de ore pe săptămână, în condițiile în care părinții sunt tot mai ocupați cu serviciul și nu mai sunt dispuși să le lege copiilor lor cheia de gât. Problema reală o constituie supraîncărcarea programelor școlare.

Acesta militează pentru ca școala să se facă în mod clasic, prin interacțiune.  

”Altminteri, pentru oameni, școala trebuie să fie umană, iar pentru roboți, robotizată. Există scenarii ale literaturii de anticipație care păreau de-a dreptul fantastice și care, unele, s-au adeverit. Dacă oamenii vor deveni cândva roboți sau dacă roboții vor domina lumea umană, cu oameni transformați în sclavi, în mecanisme fără voință, educația – câtă va mai fi – se va face, probabil, în chip integral, cu aparate artificiale”, a punctat președintele Academiei Române

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

391
Tagurile:
online, școală, Ioan Aurel Pop

Загрузка...