Inspectorii școlari, în vizorul ministrului Educației. Ce se întâmplă

97
(reînnoit 20:00 08.11.2019)
Monica Anisie a anunțat că persoanele care doresc să ocupe funcțiile de inspectori școlari general vor fi nevoiți să susțină un concurs, la fel ca directorii unităților de învățământ. Unde vor fi controale de audit.

BUCUREȘTI, 8 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministrul Educației și Cercetării a explicat că inspectoratele școlare vor fi auditate atât din partea instituției pe care o conduce, cât și de echipe de audit extern.

În anul 2016 a fost organizat cel mai recent examen pentru inspectorii școlari generali, când Anisie era secretar de stat.

„După cum bine știți, am fost persoana care și-a dorit profesionalizarea managementului școlar și am desfășurat concursurile de inspector școlar general și am fost cea care a început și concursurile de directori. Prin urmare, îmi doresc aceeași abordare”, a punctat Anisie.

În ceea ce privește inspectorii școlari generali care sunt interimari, care au fost numiți, Anisie a explicat că aceștia vor fi reevaluați.

”Va fi un audit nu numai în cadrul ministerului, ci și în subordonate. Și, atenție, nu numai din partea ministerului, ci și un audit extern”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.

În mai 2019, din cei 42 de inspectori școlari județeni, 18 erau membri PSD, doi ai PNL, iar unul, membru ALDE.

Unele mandate au expirat de la concursul din 2016, iar pe funcții au fost numiți interimari.

Liberalii au cerut, în acest an, desființarea inspectoratelor școlare județene și au atras atenția asupra numirilor politice de la nivelul inspectoratelor școlare județene.

Sputnik a explicat, aici, este indicat să se desființeze inspectoratele școlare.

97
Tagurile:
Ministerul Educației, Inspectori școlari
Tematic
Probleme mari la Ministerul Educației Naționale: dat în judecată pentru un ordin
Apel al cadrelor didactice către Ministerul Educației. Ce spune Comisia Europeană
Inspectorii școlari generali, umiliți: ”Unii dintre dumneavoastră vă considerați Zei”

Загрузка...