Oana Moraru

Moraru, declarație șoc despre profesori.: Nu au voie dea vina pe părinți

1005
(reînnoit 07:59 17.10.2019)
Expertul educațional care este, totodată, și fondator de școală privată, spune, într-o postare de pe pagina sa de Facebook că este nevoie de planificare, dar și de acțiune concentrată și de viziune și de înțelegere față de elev și de familia lui.

BUCUREȘTI, 17 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Expertul educațional Oana Moraru a scris un text care va stârni, cu siguranță, multe discuții în spațiul public și în interiorul cancelariilor din unitățile de învățământ. Și aceasta pentru că pune pe tapet eternul subiect – niciodată epuizat – al relației dintre profesori și părinte.

”Nu prea poți să dai vina pe familii pentru proasta creștere atunci când ai meseria de profesor. Ea, în sine pornește, prin definiție, de la ce pot să fac cu ce am, nu cu ce aș putea să am la clasă”, a scris Moraru

Aceasta spune că motivul pentru care profesorii resimt greu lipsurile părinților e reprezentat de faptul că nu există suficienți psihologi și consilieri în școli, nu există suficienți profesori de sprijin, nu există programe reale pentru tratare diferențiată la clasă, nu sunt suficienți profesori cu o viziune umanistă, nejudecătoare și necritică asupra creșterii copiilor. Un alt motiv îl reprezintă faptul că școlile nu au programe de educație parentală.

Moraru spune că are sub supraveghere peste 200 de copii și familii în acest an și că în fiecare an ajunge să le cunoască tuturor povestea, dinamica de acasă, personalitatea, sensibilitatea, ”butoanele” și limitele.

”În jurul acestei diversități, navighez cu o echipă de aproximativ 40 de oameni mereu angajați să vadă dincolo de masă, de grup, de judecăți și comparații. Niciodată nu ajungi să spui că e pace și bine : în fiecare zi apar probleme, fricțiuni, neliniști, nevoi noi”, a punctat Moraru.

Și aceasta pentru că vorbim de un proces mereu în mișcare și transformare. Este nevoie, mai spune sursa citată, de planificare, dedicare, diagnoză, acțiune concentrată, de viziune, de efort, și, mai ales, de înțelegerea că, dacă îl judeci, pe el și familia lui, copilul își pierde șansa de mai bine, mai sus, de ”mai funcțional”.

1005

Загрузка...