Vacanța

An școlar 2019-2020: vacanțele de Crăciun și Paște cele mai lungi, potrivit unui raport CE

1029
De sărbători, elevii din țara noastră vor avea 41 de zile de vacanță, potrivit calendarului anului școlar 2019-2020: cât durează fiecare vacanță.

BUCUREȘTI, 22 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Vacanța de Crăciun va avea 23 de zile, iar cea de Paște, 18 zile.

Sunt cele mai lungi perioade de vacanță din întreaga Uniune Europeană, atât pentru perioada liberă de Crăciun, dar și pentru Paște, potrivit Raportului Eurydice despre organizarea timpului școlar în Europa, publicat săptămâna aceasta, notează edupedu.ro

În țările Uniunii Europene, durata vacanței de Crăciun variază între 7 și 23 de zile. În acest an, numărul maxim de zile de vacanță a fost înregistrat în România.

La polul opus, cu cele mai puține zile de vacanță, se află Slovenia.

Vacanța de Paște este, de asemenea, mult mai lungă în România comparativ cu alte țări europene. Este vorba despre 18 zile. În Lituania și Finlanda, această vacanță durează numai 4 zile.

În trei țări – Suedia, Olanda și Letonia - această vacanță nu există. În schimb, există o vacanță de primăvară.

Precizăm că durata vacanței de Crăciun și a celei de Paște a fost mărită în acest an, după ce Ministerul Educației Naționale a decis să elimine vacanța inter-semestrială de la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie și micșorarea semestrului întâi cu aproape trei săptămâni.

Primul semestru are 15 săptămâni. El se încheie în data de 20 decembrie 2019.

Semestrul al doilea are 25 de săptămâni. Începe pe 13 ianuarie 2020 și se termină în data de 12 iunie 2020.

În acest semestru este o singură vacanță, cea de Paște, după 3 luni de la debutul semestrului.

România este una dintre cele 4 țări din UE, alături de Cipru, Ungaria și Grecia, care nu are nici o vacanță intermediară în perioada dintre Crăciun și Paște.

1029
Tagurile:
2020, 2019, Vacanță
Sorin Cîmpeanu

Cîmpeanu spune cât timp vor primi profesorii bani în plus

12
(reînnoit 20:53 17.01.2021)
Ministrul Educației a declarat că profesorilor le vor fi plătite orele remediale timp de 16 săptămâni, mai exact aproape tot semestrul al doilea din actualul an școlar, 2020-2021. Măsurile nu au fost încă propuse Guvernului.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Promisiuni fără acoperire? Așa ar putea fi considerate promisiunile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, referitoare la plata orelor remediale din cel de-al doilea semestru al anului școlar în curs.

Deocamdată nu se știe exact nici câți bani vor primi în plus profesorii pentru orele remediale, deși Cîmpeanu înaintase valoarea de 100 de lei în spațiul public. Demnitarul a dat asigurări că vom avea câte de curând o decizie prin care să fie clar câți bani vor primi profesorii care predau ore remediale.

”Încă nu am făcut această propunere în Guvern, dar voi iniția o Ordonanță de Urgență prin care aceste lucruri la care lucrăm să fie propuse și sunt convins că vor putea fi aprobate”, a spus Cîmpeanu la hotnews.ro.

De asemenea, ministrul Educației a precizat că există acoperirea financiară identificată, fiind vorba despre un pachet mediu, de cinci ore remediale pe săptămână, vreme de 16 săptămâni.

Reamintim că semestrul al doilea debutează în data de 8 februarie 2021 și durează 17 săptămâni. Acesta se încheie pe data de 18 iunie 2021. Sunt două săptămâni de vacanță de Paște.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a subliniat că este nevoie urgentă de recuperare de către elevi a acestor pierderi înainte de examenele naționale.

În acest caz, se pune întrebarea dacă elevii vor fi chemați sâmbăta la școală pentru orele remediale.

Cîmpeanu a explicat că decizia îi va aparține profesorului, însă a precizat că se poate face o oră în plus în fiecare zi, de luni până vineri.

Programul va fi făcut de profesor numai după ce a identificat pierderile și necesarul de ore ca să acopere pierderile suferite pe parcursul procesului de predare online, împreună cu elevii, prin consultarea părinților.

Este evident că Sorin Cîmpeanu are încrede în bunele intenții ale profesorilor, însă nimeni nu poate garanta că acele ore chiar se vor derula așa cum trebuie și că profesorii se vor ține de treabă, nu vor chema copiii la școală doar pentru a încasa banii pe orele remediale…

12
Tagurile:
Sorin Cîmpeanu
Tematic
Cîmpeanu cere devotament din partea profesorilor
Refuză profesorii vaccinarea? Cîmpeanu dă explicații
Moraru: ”E liniște peste tot. Nu se mai aud abuzurile profesorilor”

Загрузка...
Elevi

Testarea COVID la școală: secretar de stat, explicații

232
(reînnoit 19:07 17.01.2021)
Andreea Moldovan spune cum anume se va desfășura testarea COVID-19 în unitățile de învățământ din România și ce măsuri vor fi luate în cazul elevilor depistați pozitiv. Se intră sau nu în carantină?

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Semestrul al doilea al anului școlar în curs ar putea să se desfășoare în format clasic. Acest lucru înseamnă că elevii și profesorii ar putea reveni la școală, iar orele s-ar desfășura în format fizic.

Deocamdată nu este luată o decizie finală în această privință, totul depinzând, evident, de situația epidemiologică din România. Totuși, autoritățile au anunțat o serie de măsuri pentru ca revenirea copiilor în bănci să nu constituie un risc pentru sănătatea acestora.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andreea Moldovan a explicat cum se va face în școli testarea împotriva noului coronavirus.

În situația în care un școlar este depistat pozitiv, atunci vor fi testați toți colegii acestuia.

Profesorii, împreună cu personalul din unitățile de învățământ vor fi incluși în a doua etapă a campaniei de vaccinare anti COVID-19.

Nu este obligatoriu, se vor vaccina numai cei aflați pe liste.

Medicul epidemiolog Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că se dorește să se vină cu niște instrucțiuni foarte clare privind testarea antigen în școli și că acestea sunt relevante la persoanele care au simptome sugestive pentru COVID sau la contacți. La persoanele simptomatice, senzitivitatea scade mult.

”Testarea se va face doar celor cu simptome sau contacţilor direcţi”, spune Moldovan, potrivit stirileprotv.ro.

Potrivit demnitarului, testarea ar trebui făcută în cabinetul medical școlar, întrucât vorbim despre un test care poate avea un potențial de risc. Procedura nu este una complicată, important este ce se va face apoi cu informația.

O parte din teste sunt deja în România și au fost distribuite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a explicat că urmează să fie centralizate datele privind testele rămase și cel mai important este să existe teste suplimentare.

Testarea va fi făcută, în principiu, de personalul medical angajat al școlilor.

232
Tagurile:
COVID-19, Școala
Tematic
Rafila: ”Școlile nu trebuiau să se închidă, de fapt”
Iohannis intervine în scandalul schimbărilor directorilor de școli
Știrea zilei: Iohannis a anunțat deschiderea școlilor

Загрузка...