Calendar admitere liceu 2020: când încep înscrierile

68
Ministerul Educației Naționale a stabilit că admiterea la liceu se va organiza în acest an doar pentru elevii care au medii de cel puțin 5 la Evaluarea Națională 2020 și la absolvirea gimnaziului.

BUCUREȘTI, 5 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Înscrierile la liceu, prin completarea, de către elevi, a opțiunilor în fișele de înscriere se vor face în intervalul 2-6 iulie 2020, iar prima repartizare computerizată la liceu este programată să se desfășoare în data de 10 iulie 2020.

Metodologia prevede o noutate referitor la admiterea în liceu. Și anume, este vorba despre organizarea a două etape de repartizare la liceu.

Astăzi a fost publicat în Monitorul Oficial calendarul de admitere la liceu 2020, fiind cuprins în Ordinul privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021.

Prin acest ordin, Ministerul Educației Naționale a stabilit și că învățământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care susțin Evaluarea Națională anul acesta și obțin o medie de admitere sub 5, informează edupedu.ro. 

Calendar admitere liceu 2020

În perioada 12-18 mai 2020 se transmit la școlile gimnaziale broșurile de admitere la liceu, iar pe 1 iulie 2020 se vor completa fișele de înscriere, cu mediile de admitere.

Înscrierea pentru probele de aptitudini se va face în intervalul 11-12 mai 2020.

Probele de aptitudini sunt programate pentru 13-15 mai 2020, iar în data de 18 mai 2020 se dau rezultatele obținute la aceste probe.

În data de 22 mai 2020 se afișează rezultatele finale de la probele de aptitudini.

Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă se face în zilele de 11 și 12 mai 2020, iar în cele de 13, 14 și 15 mai 2020 se vor desfășura examenele de verificare a cunoștințelor de limba modernă sau maternă.

În 18 mai 2020 se afișează rezultatele și se depun contestațiile, acolo unde metodologia permite. Rezultatele finale se afișează în data de 22 mai 2020.

În data de 15 mai se afișează locurile speciale pentru candidații romi, iar primirea cererilor de înscriere a candidaților pe locurile speciale pentru romi – în perioada 9-15 iunie 2020.

În zilele de 1 și 2 iulie se repartizează candidații pe locurile speciale pentru romi. În aceeași perioadă se face și înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special.

Repartizarea computerizată și admiterea liceu 2019 – Etapa I

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a se face în intervalul 3-7 iulie 2020, iar în 10 iulie 2020 se va face repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, precum și comunicarea rezultatelor și afișarea în școlile gimnaziale a listei cu locurile neocupate la liceele de stat.

Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care elevii au fost repartizați se face în zilele de 13, 14, 15 și 16 iulie 2020.

Admitere la liceu 2020 – Etapa a II-a

Afișarea centrului de admitere, a locurilor rămase libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă se va face în data de 21 iulie 2020.

A doua zi, are loc înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă este programată pentru zilele de 23 și 24 iulie 2020.

Ziua de 27 iulie este programată pentru susținerea eventualelor contestații – cu condiția să existe prevederi metodologice pentru susținerea probelor – și afișarea rezultatelor finale.

În 22-28 iulie 2020 se primesc cererile de înscriere a candidaților ce nu au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților ce nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat.

În zilele de 29 și 30 iulie 2020 se va face repartizarea, de către comisia județeană de admitere a municipiului București, în ședință publică a candidaților ce au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților ce nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat.

Candidații romi își păstrează prioritatea pe locurile destinate lor rămase libere după soluționarea situațiilor speciale.

Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specific în aplicația informatică specializată se va face în data de 31 iulie 2020.

68
Tagurile:
Liceu, admitere
Tematic
Admitere la universități din România pentru cetățenii Republicii Moldova
Rezultate admitere medicină 2019: UMF Iași a publicat lista
Admitere liceu 2020: ce se întâmplă cu elevii care iau note sub 5 la Evaluare
Titularizare 2019, acuzații grave: ”Continuăm cu bătaia de joc”
Titularizare 2019: scheleții din dulap ai unui sistem tot mai putred
Titularizare 2019. Ce se întâmplă cu posturile repartizate de inspectorate?

Загрузка...