Эксперимент по переходу на электронные книги в средних школах

Rectificare bugetară educație: ce se întâmplă mai departe. Avertisment

1417
Organizația ”Salvați copiii România” susține că tăierea unui milion de lei de la Educație la rectificarea bugetară va afecta copiii, vulnerabilizându-i.

BUCUREȘTI, 13 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Reprezentanții organizației spun că, la lai puțin de o lună distanță de începerea anului școlar 2019-2020, educația este sacrificată din nou, mai ales că la cârma sa nici nu se află un ministru plin, ci unul interimar, în persoana ministrului Culturii, Daniel Breaz.

Mai mult decât atât, s-au tăiat și bani, la rectificarea decisă de Guvern și nu de oriunde, ci chiar de la programul ”Merg la școală” pentru că, așa cum a anunțat premierul Viorica Dăncilă, programul nu a fost pregătit și, ca atare, nu poate fi implementat.

”Organizația ”Salvați copiii România” a avertizat de nenumărate ori asupra vulnerabilizării copiilor din România, cărora nu le sunt asigurate în mod egal și nediscriminatoriu drepturi fundamentale, cum este cel al accesului la educație”, precizează reprezentanții organizației, potrivit romanialibera.ro

Sursa citată menționează că, în conformitate cu datele prelucrate de Institutul Național de Statistică, în anul școlar 2017-2018, 287.493 de copii din țara noastră, cu vârsta între 7 și 17 ani nu urmau nici o formă de învățământ, iar în anul școlar 2016-2017, 26.850 de copii din ciclul primar și gimnazial, precum și 19.116 liceeni sau elevi ai învățământului profesional au abandonat școala.

Cheltuielile pentru Educație au cunoscut un trend descendent în România. Astfel, în 2017, erau se situau la 2,7% din PIB, cu o descreștere substanțială față de procentul din anul 2016, care a fost de 3,3%, fiind cea mai scăzută valoare din Uniunea Europeană, unde media înregistrată era de 4,6% în 2017. Țări precum Ungaria, Slovenia, Cipru, Cehia, Letonia și Estonia au avut alocate bugete situate între 5,0% și 5,95 din PIB.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, ieri, că bugetul Ministerului Educației Naționale se va reduce cu un miliard de lei, dar că ”educația va beneficia în continuare de fonduri mai mari cu 42,4% față de anul 2018”.

1417
Tagurile:
Buget, Educație
Tematic
Cifrele nu mint: nu sunt bani pentru Educație
Breaz la Educație? Doamna Dăncilă, de ce vă bateți joc de învățământ?
Surpriză în educație: cea mai căutată facultate. Aduce venituri de mii de euro
Monica Cristina Anisie

Când și cum începe școala în acest an: Scenarii pentru reluarea cursurilor

104
Președintele României, vicepremierul Raluca Turcan, dar și ministrul Educației au vorbit despre scenariile pentru începerea noului an școlar. Sunt luate în calcul trei scenarii majore.

BUCUREȘTI, 6 aug – Sputnik. Începerea noului an școlar stă sub semnul scenariilor, de data asta colorate, după cum a explicat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a declarat că primul lucru important pentru elevi, pentru părinți și pentru societate în general este acela că pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar.

”Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la școală. Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, în fiecare localitate, au fost elaborate 3 scenarii, în funcție de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt general valabile nu doar pentru școli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor”, a subliniat președintele României.

Trei scenarii luate în calcul

Aceste trei scenarii sunt: scenariul ”verde”, ”galben” și ”roșu”. Scenariul verde presupune ca în localitatea respectivă să fie mai puțin de o persoană declarată infectată cu COVID-19 în ultimele 14 zile. Scenariul doi, adică scenariul galben, înseamnă între una și trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile și scenariul roșu când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă.

Scenariile prezentate se utilizează pentru a descrie ce se întâmplă în școală. Iohannis a subliniat că felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local, decizia descentralizându-se la nivel de județ.

”Deci, încă o dată: decizia se descentralizează, se ține cont de situația concretă din localitate, chiar şi din școală şi, în funcție de asta, vom avea o decizie corectă pentru fiecare unitate școlară în parte”, a precizat Klaus Iohannis.

De asemenea, scenariul „galben” înseamnă practic că grădinițele și ciclul primar merg la școală, clasele VIII și XII, care se pregătesc pentru examen, merg la școală, iar restul claselor, în funcție de decizia școlii, o parte vin la școală și o parte nu, ca să facă loc pentru distanțare suficientă pentru cei care vor merge în fiecare zi la școală.

Mai mult decât atât, a adăugat Iohannis, învățământul online este acceptat ca învățământ normal, adică se predă materie și lucrurile merg mai departe atunci când nu se pot ține cursuri fizice, deci învățământul online este acceptat ca formă de învățământ.

Monica Anisie: ”Unitatea de învățământ știe cel mai bine care este situația”

Ministrul Educației și Cercetării a spus că, la momentul de față, un lucru este cert: și anume că școala va începe.

Demnitarul a declarat că se iau în calcul mai multe scenarii având în vedere și situația epidemiologică din fiecare localitate.

”Unitatea de învăţământ ştie cel mai bine care este situaţia şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea, s-a luat decizia descentralizării”, a spus Anisie.

Astfel, în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ se stabileşte care este scenariul, după care se va transmite către inspectoratele şcolare, care împreună cu direcţia de sănătate publică analizează situaţia şi din punct de vedere epidemiologic, dar şi din punct de vedere a ceea ce şcoala a decis în consiliul de administraţie. Decizia suspendării cursurilor va fi luată împreună cu comitetul județean pentru situații de urgență.

În ceea ce privește programul elevilor de la școală, acesta va fi unul normal, cu ora de curs de 45 sau 50 de minute. Anisie a subliniat că se ia în calcul realizarea circuitelor în cadrul unităților de învățământ la venirea elevilor, după modelul aplicat la examenele naționale.

Raluca Turcan vrea ca masca să fie obligatorie

Vicepremierul Raluca Turcan a explicat că deschiderea anului școlar nu este numai responsabilitatea Ministerului Educației, ci și rolul administrației publice locale, iar această decizie conform căreia se descentralizează decizia este una ”bună”.

Toate regulile de sănătate publică vor fi detaliate de Ministerul Sănătății.

”Dorința noastră este ca masca să fie obligatorie”, a precizat Turcan.

Vicepremierul a adăugat că distanțarea exactă între copii va fi anunțată și în funcție de capacitatea de implementare.

Oficialul a punctat că una din preocupările autorităților este ca predarea online să fie una de calitate și a dat asigurări că, la momentul de față, se lucrează la conținutul predării online, dar și la pregătirea profesorilor.

”Dacă vor ajunge unii să stea mai mult acasă sau vom ajunge la sistemul hibrid, să nu se creeze discriminare și calitatea să fie ridicată și pentru unii și pentru alții”, a adăugat Turcan.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

104
Tagurile:
Cursuri, elevi, școală, Scenarii

Загрузка...
Școală, profesor și elevi

Din toamnă, elevii și profesorii vor fi din nou cobaii sistemului de educație

428
(reînnoit 07:49 06.08.2020)
Recentele declarații ale ministrului Educației și Cercetării precum și ale vicepremierului Raluca Turcan arată că autoritățile sunt depășite de situație și invocă, la nesfârșit, scenarii.

Elevii, părinții și profesorii din România au aflat, din gura președintelui Klaus Iohannis, că un lucru este cert: și anume că școala va începe în data de 14 septembrie, fapt, de altfel, cunoscut.

Șeful statului a mai vorbit de aplicarea a trei scenarii pentru deschiderea noului an școlar – verde, galben și roșu în funcție de numărul cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus din fiecare localitate.

© Sputnik / Александр Кряжев

Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a precizat că un singur lucru e clar la momentul de față: începerea școlii. În rest, se iau în calcul mai multe… scenarii, având în vedere și situația epidemiologică din fiecare localitate.

Iar greul pică pe fiecare unitate de învățământ în parte, care urmează să stabilească scenariul, după care va transmite către inspectoratele școlare care, împreună cu direcția de sănătate publică analizează situația din punct de vedere epidemiologic.

Evident că acest lucru se va întâmpla după 14 septembrie. Și atunci, elevii și profesorii vor fi iar cobaii unui sistem incapabil să gestioneze o situație de criză majoră, așa cum este cea cu care ne confruntăm de câteva luni de zile.

Nici vicepremierul Raluca Turcan nu a venit cu informații mai clare. A subliniat că se va purta masca medicinală – că, de! – asta e important, nu faptul că nu se știe cum se va face efectiv distanțarea fizică sau dacă se vor împărți clasele și cine le va coordona.

”Extinderea crizei și răspândirea epidemiologică se desfășoară diferit. Din fericire, acolo unde există pericol mai mare de îmbolnăvire, din analizele noastre reiese că există deja o infrastructură care să îți permită prezența copiilor la clasă cu regulile de distanțare”, a mai declarat Turcan.

Vicepremierul nu a dat detalii privind locul unde există acea infrastructură, pentru că, măcar în mediul urban, situația școlilor supraaglomerate este una veche și nerezolvată.

Declarațiile oficialilor nu fac decât să arunce și o mai mare confuzie în rândul profesorilor, elevilor și părinților care nu mai știu cum se va derula noul an școlar. Probabil că vom trăi și vom vedea…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

428
Tagurile:
Școală, Educație, Profesori, elevi

Загрузка...
Proteste împotriva legii carantinării și izolării, București

Reacție incendiară din China contra dezinformării susținute de Bruxelles: ”O mizerie!”

0
(reînnoit 09:11 06.08.2020)
Este îngrijorător că o publicație de prestigiul lui ”Politico” ajunge să publice minciuni și manipulări de tipul ”protestatarii neagă existența virusului” și să se ia de tineri care au curajul de a-și exprima o opinie.

BUCUREȘTI, 6 aug - Sputnik.”ÎNTREBARE: Când știm că organele de dezinformare sunt în misiune? RĂSPUNS: Atunci când instituții susținute de stat (UE și România, în cazul de față) se promovează reciproc pentru a dezinforma și pentru a arunca lături peste cei care vorbesc liber”.

Așa începe textul transmis de la Beijing de reputatul jurnalist Daniel Tomozei-Dimian de la Radio China International, și el se referă la un articol din ”Politico”, o importantă publicație susținută de Bruxelles.

”Avem o mizerie de text semnată de un anume Matei Roșca în Politico (portavoce pe bani UE), preluată de DIGI24 (portavocea securității de rit nou)”, scrie jurnalistul de la Beijing, care arată că ”În mizeria de text se afirmă că eșecul guvernului Iohannis-PNL în lupta cu epidemia COVID-19 din România este datorat ”campaniei de dezinformare în care este implicată și propaganda rusă“!

Întrebarea este firească - domnilor, sunteți bine-bine? ”Probabil că cel puțin Matei Roșca are nevoie de un control de echilibrare sau poate că dimpotrivă, așa trebuie să joace: total dezechilibrat în raport cu realitatea!”

Jurnalistul observă că unul dintre principalii „acuzați” de publicația UE este tânăra Iosefina Pascal, pe care el o consideră ”una dintre cele mai echilibrate și lucide voci ale perioadei din urmă, personalitate devenită publică prin pozițiile ferme și clare care îndeamnă la ADEVĂR și RAȚIUNE!”.

”Însă, în niciun caz Iosefina Pascal nu a negat existența noului coronavirus!”, scrie Dan Tomozei, fapt pe care l-am arătat și noi în repetate rânduri.

În acest sens, este îngrijorător că o publicație de prestigiul lui „Politico” ajunge să publice minciuni și manipulări de tipul ”protestatarii neagă existența virusului” și să se ia de tineri care au curajul de a-și exprima o opinie.

De altfel, tentativele ridicole de a induce ideea că orice persoană citată de Sputnik este un ”om al Moscovei”, că lucrează ”la ordin”, într-un fel de sistem de influențare și propagandă sunt nu numai prostești, dar neagă însăși valoarea (ideilor) unor români.

Pentru că asta am făcut, să cităm persoane care au expus idei proprii, originale, nu copiate – și au dovedit că au suficientă valoare pentru a se face ascultați de mulți români. Că e vorba de politicieni, de jurnaliști sau de tineri care se exprimă în spațiul public, pentru noi a contat valoarea exprimării – nu ”orientarea”, așa cum contează în presa agreată, din păcate, de Occident.

”Oricine ai fi Matei Roșca, ești un gunoi cu nume de român!”, transmite în final Daniel Tomozei – o concluzie la care noi NU subscriem, dar credem că e util pentru ”Politico” să o cunoască – și, prin ea, să înțeleagă că realitatea românească este cu totul alta decât a descris-o corespondentul prestigioasei publicații.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Dan Tomozei, coronavirus, România, proteste, Dezinformare, Bruxelles

Загрузка...