Escuela

Programul „Merg la școală” a fost anulat? Ce se întâmplă cu voucherele

1622
Programul „Merg la școală” prin care urmau a fi alocați 250 de lei sub formă de vouchere pentru rechizite, cărți și echipament sportiv elevilor ar fi fost eliminat de pe agenda Guvernului.

BUCUREȘTI, 5 aug - Sputnik. Banii necesari pentru programul „Merg la școală” ar fi fost tăiați din rectificarea bugetară, scrie edupedu.ro, precizând că Ministerul Educației a retras din dezbatere publică acest proiect prin care aloca 250 de lei sub formă de vouchere pentru fiecare elev din ciclurile primar, gimnazial, profesional și liceal.

„Potrivit surselor Edupedu.ro, retragerea proiectului vine după ce Ministerul Finanțelor ar fi luat decizia să taie fondurile respective din bugetul Ministerului Educației la rectificarea bugetară. Acest program ar fi avut alocate peste 593 milioane lei”, scrie sursa citată, menționând că „fără niciun anunț sau explicație publică, Ministerul Educației a retras de pe site proiectul de HG care înființa programul”.

Acest proiect prevedea ca cei 250 lei pe care urma să îi primească fiecare elev să fie împărțiți în 5 tichete, fiecare în valoare de 50 de lei, potrivit regulilor din normele metodologice ale proiectului. Acordarea acestor tichete tuturor elevilor din sistemul de învățământ de stat, din ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional. Condiția pe care trebuia să o îndeplinească elevii, pentru a primi aceste tichete era frecventarea cursurilor.

„Titularul (părintele) putea utiliza tichetul educațional de tip tichet social în perioada de valabilitate (un an), numai pentru achiziționarea de echipament sportiv, carte școlară (manuale şcolare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor şcolare, atlase, dicționare) și rechizite, exclusiv de la operatorii economici care comercializează produsele prevăzute de lege cu care unitatea emitentă are încheiate contracte de servicii specifice sectorului de tichete sociale, potrivit proiectului de act normativ”.

Acest program fusese anunțat încă din 12 februarie, de la aprobarea în Parlament a bugetului Educației.

La vremea respectivă Guvernul a mizat în comunicarea publică pe faptul că a majorat bugetul Ministerului Educației cu 47% față de execuția bugetară din 2018. Potrivit surselor Edupedu.ro, fondurile vor fi reduse serios la rectificarea bugetară pregătită de Finanțe pentru luna august. Aceleași surse au precizat că vor fi tăiate creditele bugetare (2 miliarde de lei alocate de la bugetul statului) și pentru programul ”România digitala”, cel prin care fostul ministru Ecaterina Andronescu promitea că va dota școlile cu tablete pentru fiecare elev și cu table inteligente pentru fiecare clasă.

1622
Tagurile:
vouchere

Загрузка...