Economistul șef al BNR, semnal de alarmă pentru elevi și profesori

1360
(reînnoit 09:00 29.06.2019)
Valentin Lazea, economistul șef al Băncii Naționale a României, susține că tinerii care se nasc în zone sărace sau izolate din România pleacă din start cu mai puține șanse în viață.

BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Valentin Lazea a comentat concluziile unui raport privind starea învățământului preuniversitar, realizat de Societatea Academică din România.

Economistul șef al BNR a precizat că, din punctul său de vedere, cea mai importantă concluzie a studiului i s-a părut aceea că localizarea elevilor în zone defavorizate este principalul predictor al performanței școlare și al ratei abandonului școlar.

”Cu alte cuvinte, dacă ai nenorocul să te naști într-o zonă izolată sau săracă sau departe de orice centru urban, șansele tale în viață sunt reduse din start. Și aici vorbim de un principiu constituțional, egalitatea de șanse, care merge dincolo de sfera economică și merge în sfera socială, în zona politică și așa mai departe”, a declarat Lazea, potrivit agerpres.ro

Economistul-şef al BNR a susţinut principiul ca societatea să nu lase pe nici unul din tinerii elevi să rămână în urmă, iar zonele sărace ar trebui să primească mai mulți bani pentru a descuraja abandonul școlar.

Acesta a amintit că, în prezent, în România unul din cinci tineri cu vârsta între 20 şi 34 de ani nu este nici angajat şi nici nu urmează vreo formă de instruire profesională. Lazea s-a referit la informațiile făcute publice recent de Institutul Național de Statistică și care arată că în grupa de vârstă 20-34 de ani, cam 20 de procente dintre tinerii cuprinși în acest interval de vârstă, adică 730.000 de persoane nu sunt nici angajați, dar nici cuprinși în vreo formă de învățământ, fapt care situează țara noastră pe un nedemn loc 4. De asemenea, acest lucru reprezintă un potențial irosit sau sub-utilizat de către economie.

”Gândiţi-vă cât ar putea să beneficieze economia şi Produsul Intern Brut dacă aceşti 730.000 de tineri ar fi în câmpul muncii", a afirmat economistul-şef al BNR.

1360
Tagurile:
BNR, Profesori, elevi
Tematic
Alertă în educație: elevii șterg urmele notelor proaste - atac grav
Fostă elevă a lui Iohannis rupe tăcerea – ce făcea acesta când era profesor
Cristache:”…există un dezechilibru între drepturile și obligațiile elevilor și părinților”
Vacanța mare 2019 – cât mai merg elevii la școală

Загрузка...