Examene, școală, elevi

Titularizare 2019 profesorii, așteptați azi la inspectoratele școlare

2649
În conformitate cu Calendarul Examenului Național de Titularizare 2019 elaborat de Ministerul Educației Naționale, astăzi debutează perioada depunerii dosarelor de înscriere la concurs.

BUCUREȘTI, 22 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit Ordonanței nr. 3886/11.04.2019, astăzi are loc reactualizare listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate și afișarea acesteia la sediile inspectoratelor școlare. De asemenea, se emit și se comunică deciziile de repartizare.

De astăzi și până pe 29 mai se depun dosarele de înscriere la examen, cererea și lista documentelor necesare la dosar la inspectoratul școlar sau la Centrele de Examen, acolo unde se va susține proba scrisă – vor fi anunțate cu câteva zile înaintea depunerii dosarelor pe site-ul inspectoratelor școlare județene.

Cererea de înscriere la concursul de titularizare 2019 poate fi descărcată de aici

Calendar Titularizare 2019

În 30, respectiv 31 mai 2019 se validează înscrierea la examen prin semnătură de către candidat sau de către o persoană împuternicită prin procură notarială, informează Sputnik

În intervalul 10-12 iulie 2019 se face validarea dosarelor pentru absolvenții promoției 2019. În mod excepțional, aceștia pot aduce adeverința de absolvire a modulului psihopedagogic și a studiilor universitare de licență/universitare/masterat pentru pregătirea personalului didactic și în dimineața dinaintea examenului, 17 iulie 2019.

În 3 iunie se afișează lista cu candidații înscriși și graficul cu inspecțiile la clasă sau probele practice.

Școala
© Sputnik / Александр Кондратюк

Atenție! În perioada 31 mai – 28 iunie pot participa la probele practice/orale și la inspecțiile la clasă și cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluționată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada aprilie-iunie 2019.

În intervalul 3-28 iunie se susțin inspecțiile la clasă/probele practice.

Proba scrisă are loc în data de 17 iulie 2019.

În 23 iunie se afișează rezultatele inițiale, în 23-24 iulie se depun contestațiile, iar în intervalul 24-29 iulie se rezolvă contestațiile.

Pe 30 iulie se afișează rezultatele finale, după contestații.

Ședința publică de repartizare a candidaților ce au medie peste 7 pe posturi titularizabile sau a titularilor care au detașare nesoluționată se face în intervalul 31 iulie – 1 august 2019.

Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră se face în intervalul 2-19 august 2019.

2649
Tagurile:
titularizare 2019
Тема:
Titularizarea 2019 (41)

Загрузка...