Ecaterina Andronescu

Andronescu, propunere șoc pentru profesori ar putea nu mai predea

5411
Ministrul Educației Naționale susține, prin intermediul documentului ”Educația ne unește” că dascălii nu vor mai putea să predea decât dacă vor participa la cursuri de formare continuă și evaluări de specialitate.

BUCUREȘTI, 21 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit documentului ”Educația ne unește”, în caz de nevoie, atunci când calitatea actului educațional rămâne semnificativ sub nivelul mediu la nivel național, școala solicită Consiliului Național pentru Curriculum și Resurse Educaționale sprijin de specialitate, cu experți și personal de sprijin ”pentru îmbunătățirea calității actului educațional”.

Ministerul Educației Naționale poate decide, în anumite situații, ca anumite școli să intre, pe o perioadă limitată, într-un mecanism de monitorizare al Consiliului Național pentru Curriculum și Resurse Educaționale, pe baza rezultatelor din procesul de autoevaluare și evaluare inter pares, când acestea diferă semnificativ față de datele generate prin analize de impact realizate de minister sau de evaluatori externi, se mai arată în documentul menționat

Din viziunea pentru Educație face parte și o propunere pe care profesorii nu o vor considera altfel decât controversată. Și anume, este vorba despre faptul că ei ar putea să aibă interdicție de a preda dacă nu participă la cursuri de formare.

Problema este că aceste cursuri de formare sunt plătite de profesori din buzunarul propriu, deci Ministerul Educației Naționale ar trebui să regândească acest punct pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice.

Ministerul asigură, de asemenea, ca profesorul să participe în mod regulat la cursuri de formare continuă în centrele de formare pedagogică sau în centre de formare continuă acreditate. Dreptul de a preda în sistemul național de învățământ se menține prin participarea periodică la programe de formare continuă și evaluări de specialitate organizate de Centrele de Formare Pedagogică, prin care se demonstrează actualizarea competențelor pedagogice și de specialitate. Ministerul încurajează profesorii, prin stimulente financiare, să obțină specializări suplimentare pentru predarea a două sau mai multe discipline și pentru predare interdisciplinară", precizează ministrul Educației în documentul amintit.

Facem precizarea că documentul ”Educația ne unește” nu are, deocamdată, forma unui act legislativ. Acesta a fost catalogat de ministrul Ecaterina Andronescu drept ”o propunere”.

5411
Tagurile:
ore, școli, Profesori, Ecaterina Andronescu
Tematic
Ecaterina Andronescu s-a răzgândit – toți elevii, vizați
Ultima oră: ordinele semnate de Andronescu ieri, retrase
Ce se întâmplă cu Ecaterina Andronescu? Expert educațional, dezvăluiri
Profesor, mesaj cutremurător către Andronescu: ”Clacăm toți”
Andronescu. ”N-am venit la minister ca sa nu supar pe nimeni”

Загрузка...