Ecaterina Andronescu

Își primesc profesorii banii mai devreme? Răspunsul șefei MEN

8604
(reînnoit 09:59 14.04.2019)
Ecaterina Andronescu a făcut precizări importante în legătură cu sumele pe care dascălii care au obținut majorările salariale în urma unor decizii judecătorești ar trebui să le primească.

BUCUREȘTI, 14 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale, a dat o veste bună cadrelor didactice. Este vorba despre faptul că profesorii care au obținut majorările salariale în urma unor decizii judecătorești definitive urmează să își primească banii înainte de Sărbătorile Pascale.

Demnitarul a spus și ce sumă a trimis către inspectoratele școlare: 700 de milioane de lei care reprezintă ”datoriile ministerului, ale statului, devenite obligatorii în urma hotărârilor judecătorești rămase definitive”.

Mai mult, Andronescu a menționat că se bucură că face acest anunț.

”Mă bucur că pot face acest anunț. Este vorba despre Legea 221 care majora salariile profesorilor cu 50% și care a fost adoptată de Parlament în 2008. Termenele ei au tot fost prorogate și pe această perioadă judecata dreaptă a justiției a dat câștig de cauză cadrelor didactice. (…) Banii sunt la inspectorate și până la Sărbători vor fi trimiși”, a declarat ministrul Educației, potrivit antena3.ro

Sursa citată a spus că nu vede nici o problemă ca inspectoratele școlare să nu vireze sumele în conturile școlilor și pe cardurile profesorilor.

8604
Tagurile:
elevi, Şcoli, Educaţie, salarii, bani, Profesori, Ecaterina Andronescu
Tematic
Andronescu, gest fără precedent pentru un ministru al Educației
Ecaterina Andronescu provoacă noi controverse – declarație șoc
Consilier al Ecaterinei Andronescu: ”Școala este într-o criză”.
Andronescu, reacție: ”Cum a putut să spună că eu nu îi respect pe oameni?”
Titularizare art. 253 – profesor suplinitor cu cancer avansat, mesaj pentru Andronescu

Загрузка...