Examen

Profesor, despre simulări ”o altă presiune pusă pe copii”

543
Reacția cadrului didactic vine în contextul în care, în această dimineață se dă startul simulărilor examenului de Evaluare Naționale – proba de Limba și Literatura Română.

BUCUREȘTI, 11 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Începând de astăzi, elevii claselor a VII-a și a VIII-a vor susține probele din cadrul simulării Evaluării Naționale. Calendarul acestora a fost deja prezentat de Sputnik

Profesorul de limba română Adriana Bogatu spune, însă, că aceste simulări sunt inutile, fiindcă elevii sunt încă în perioada acumulărilor cantitative și calitative.

Un alt motiv pentru care dascălul nu vede eficiența acestor simulări este legat de corectură, ce nu este una externă, serioasă, ca la examenul propriu-zis.

”Vor participa și elevii claselor a VII-a, care nu știu cum se va desfășura examenul lor de admitere în liceu, atâta timp cât se tot anunță renunțarea la Evaluarea Națională. Programul școlii va fi perturbat. Finalitatea este complet nerelevantă. E doar o altă presiune pusă pe copii. Lăsați-i să învețe! Eliberați-le copilăria de aberații! Lăsați-i să fie creativi și originali!”, a scris Adriana Bogatu pe pagina sa de Facebook.

Cadrul didactic a precizat că elevii care sunt responsabili și motivați vor studia și fără să treacă prin aceste simulări. În schimb, pe ceilalți, nici o simulare din lume nu-i va urni din loc.

Dascălul a solicitat schimbarea sistemului de învățământ ”din temelii”, cu oameni capabili să facă acest lucru, cu profesioniști, ”nu cu tot soiul de amatori care cred cu aroganță că școala e doar o tablă pe care oricine poate să se joace cu creta”.

Reamintim că rezultatele simulărilor vor fi afișate în data de 22 martie 2019, iar notele se vor trece în catalog numai la solicitarea elevului sau a părintelui, în baza unei cereri scrise și semnate, depusă la unitatea de învățământ unde este înscris școlarul.

543
Tagurile:
Simulare
admitere

Admitere liceu 2020: Edu.ro a publicat lista pe județe

752
Absolvenții de clasa a opta care au susținut examenul de Evaluare Națională și au obținut cel puțin nota de trecere au aflat dacă au fost repartizați computerizat la liceul dorit.

BUCUREȘTI, 10 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educației și Cercetării a dat publicității rezultatele repartizării pe licee, pentru anul școlar 2020-2021. Acestea pot fi accesate pe www.admitere.edu.ro.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a precizat că media de admitere la liceu este formată din media obținută de elevi la examenul de evaluare națională - 80% -și media generală a claselor V-VIII  - 20%. La evaluarea națională din acest an au obținut 10 - zece, la toate disciplinele de examen, 892 de elevi, ceea ce reprezintă un record al ultimilor nouă ani.

Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie, candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

Rezultate Admitere Liceu 2020 Alba 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Arad 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Argeș 

Rezultate Admitere Liceu 2020 București 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Bacău 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Bihor 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Bistrița Năsăud 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Botoșani 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Brașov 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Brăila 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Buzău 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Caraș Severin 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Călărași 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Cluj 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Constanța 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Covasna 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Dâmbovița 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Dolj 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Gorj 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Galați 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Giurgiu 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Harghita 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Hunedoara  

Rezultate Admitere Liceu 2020 Ialomița 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Ilfov 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Iași 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Mehedinți 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Maramureș 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Mureș 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Neamț 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Olt 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Prahova 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Sălaj 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Satu Mare 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Sibiu 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Suceava 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Tulcea 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Teleorman 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Timiș 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Vaslui 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Vâlcea 

Rezultate Admitere Liceu 2020 Vrancea 

Depunerea sau transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații se va face în intervalul 13-20 iulie 2020.

752

Загрузка...
Raluca Turcan

Începutul anului școlar 2020-2021 - Turcan, propunere nerealistă

2599
Vicepremierul Raluca Turcan a ieșit public și a anunțat că anul școlar 2020-2021 ar putea să se deruleze în sistem hibrid, adică o îmbinare între sistemul online și cel clasic, mai ales în mediul urban.

BUCUREȘTI, 10 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Cum se va desfășura anul școlar 2020-2021? Iată întrebarea la care își bat capul să răspundă reprezentanți ai Ministerului Educației, ministrul Sănătății, premierul României, Ludovic Orban, dar și asociațiile de părinți și vicepremierul Raluca Turcan.

Probabil vă gândiți că, dacă avem de-a face cu un brain storming de un asemenea calibru, problema reluării cursurilor din toamnă ar trebui să fie o bagatelă.

Ei bine, nu este, iar pandemia de coronavirus nu face decât să complice în continuare lucrurile.

După prezentarea mai multor ipoteze de lucru – nu agreez termenul de scenarii pentru că am senzația că suntem cu toții doar spectatori ai propriei vieți – încă nu s-a ajuns la un răspuns pentru întrebarea referitoare la felul în care va fi demarat noul an școlar.

Sputnik a prezentat, în urmă cu câteva zile, propunerile părinților aici.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că, din toamnă, școala ar putea să funcționeze în regim hibrid, adică să existe o îmbinare între învățământul clasic și cel online, cel puțin la nivel urban.

Demnitarul a precizat că se dorește reluarea cursurilor în condiții normale, dar că autoritățile sunt pregătite și cu măsuri pentru școală în condiții dificile.

Aceasta a adăugat că, în cazul în care anul școlar va începe online, se va urmări o bună desfășurare a acestuia. Mai exact, se va urmări ca acoperirea învățământului online să fie mai mare, calitatea predării mai bună, iar pregătirea profesorilor pentru această predare va fi un alt punct avut în vedere.

De asemenea, se va urmări să fie pregătită infrastructura școlară care să permită reducerea numărului de elevi, a adăugat Turcan.

Probleme nerezolvate, care necesită soluții grabnice

În opinia sa, cea mai mare problemă apare în mediul urban, din pricina aglomerației din clase care este foarte mare – problemă nerezolvată în nici un an, deși presa și, în special Sputnik a atras atenția asupra acestui subiect aici, aici sau aici – de aproximativ 32-36 de elevi.

Acesta este motivul principal pentru care se dorește implementarea unui sistem hibrid.

Reamintim că săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban îi avertiza pe cei din domeniul educației să fie pregătiți să înceapă cursurile doar online. 

Concluzia care se poate desprinde din toată această situație este că anul școlar 2020-2021 este cel mai dificil poate din ultimul secol, iar Ministerul Educației și Cercetării trebuie să pregătească, pe lângă ”scenarii”, programe adaptate pentru realizarea cursurilor online.

Nu am auzit-o pe Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, să vorbească până acum de acest subiect. Iar profesorii ar fi mai mult decât interesați de programele online. Nu mai merge cu ”las-o că merge și-așa”! A venit vremea soluțiilor, a faptelor! Românii sunt sătui de declarații și de lipsă de predictibilitate.

Anisie ar trebui să iasă cu fermitate și să vorbească despre toate problemele sistemului, nu doar de cele care ar putea apărea pe Google Trends. Dacă înțelegeți ce vreau să spun…

Mai mult, nu se poate face școală hibrid țintind doar zona urbană! Afirmațiile vicepremierului trebuie nuanțate, în caz contrar elevii din rural putând considera că li se încalcă dreptul la educație!

Vor trebui, de asemenea, elaborate conținuturi adaptate predării online.

Deci, domnilor și doamnelor guvernanți, când veți puncta toate aceste teme?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2599

Загрузка...
Russian Foreign Minister Sergei Lavrov

Ministrul rus de Externe: riscul nuclear a crescut substanțial „SUA vor câştige”

0
(reînnoit 19:04 10.07.2020)
Washingtonul crește riscul unui conflict nuclear între puterile majore ale lumii, în efortul său de a-şi recăpăta dominația globală, și neglijează ultimele pacturi privind controlul armelor încă în vigoare, a avertizat ministrul de Externe al Rusiei.

BUCUREŞTI, 10 iul – Sputnik, Doina Crainic. „Sunt de acord că riscul unui conflict nuclear a crescut substanțial în trecutul recent”, a declarat vineri ministrul rus de Externe, Sergei Lavrov, în cadrul forumului Primakov Readings.

Cauzele acestei situaţii sunt „evidente”, a explicat ministrul. „SUA doresc să îşi recâștige dominația globală și să obțină victoria în ceea ce ei numesc o mare competiție în domeniul puterii”, a adăugat diplomatul rus.

Lavrov a spus că Washingtonul refuză ideea de „stabilitate strategică” și o numește, în schimb, „rivalitate strategică”. „Ei vor să câștige”, a adăugat ministrul, citat de RT

„Suntem îngrijorați în special cu privire la refuzul SUA de a reafirma un principiu fundamental: premisa că nu pot exista câștigători într-un război nuclear și, prin urmare, nu trebuie niciodată declanşat”, a subliniat Lavrov.

De asemenea, ministrul rus de Externe a sugerat că Washingtonul dorește să demonteze întregul mecanism de control al armelor. Administrația Trump a retras SUA, anul trecut, din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare, semnat în 1987, tratat care interzice ambelor părţi staționarea în Europa de rachete terestre cu rază scurtă și intermediară de acţiune.

Această retragere a SUA pune în pericol şi noul tratat START, semnat cu Rusia în 2010. Acest acord a stabilit ca SUA și Rusia să îşi reducă numărul focoaselor la 1.550 și al lansatoarelor lor la 800. Tratatul va expira anul viitor, dar Lavrov a spus vineri că nu este optimist că va fi extins.

Potrivit ministrului rus de Externe, decizia SUA de a nu reînnoi Noul START este deja un fapt, iar soarta pactului „este pecetluită”.

Washingtonul insistă asupra faptului că reînnoirea negocierilor trebuie să fie trilaterală, iar China să se alăture discuţiilor. Beijingul a declarat că „ar fi bucuros” să ia parte la negocieri, dar numai dacă SUA ar fi dispuse să îşi reducă arsenalul nuclear la nivelul celui al Chinei, care este de aproximativ 20 de ori mai mic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, Rusia, Serghei Lavrov
Tematic
Lavrov: Rusia este interesată de un dialog normal cu toate țările
Cunoscut om de afaceri român: ”Rusia m-a ajutat, și atunci, să dau drumul la fabrici”
Rusia: 20% din copii cresc în familii numeroase
Premierul rus: Guvernul oferă un carte blanche companiilor IT din Rusia
În Rusia a început etapa finală a testării vaccinului împotriva coronavirusului

Загрузка...