Elev. Iarnă. Zăpadă.

Ultima oră : Elevii vor avea o zi liberă - ordin semnat de ministrul Educației

574
Veste bună pentru elevi! Potrivit unui ordin emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, elevii şi profesorii se pot bucura de o minivacanţă prelungită.

BUCUREȘTI, 23 ian – Sputnik. Decizie de ultimă oră a ministrului Educaţiei. Potrivit unui ordin semnat astăzi de Ecaterina Andronescu, elevii şi cadele didactice vor sta acasă vineri. Ziua a fost declarată nelucratoare.

Potrivit documentului intrat în posesia Sputnik, vineri, 25 ianuarie, vor fi suspendate cursurile în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Iată ce se precizează în ordinul emis de Ministrul Educaţiei Naţionale:

Art. 1. În data de 25 ianuarie 2019 se suspendă cursurile în toate unităţile de invăţărnânt preuniversitar din România.

Art. 2. Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare pănă la sfârşitul semestrului, respectiv al anului şcolar, stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de ynvătământ şi comunicate Ministerului Educaţiei Naţionale.

Art. 3. Direcţia Generală Educaţie Timpurie, Învăţământ Primar şi Gimnazial, Direcţia Generală Învăţământ Secundar Superior şi Educaţie Permanentă, Direcţia Minorităţi, inspectoratele şcolare judetene şi al Municipiului Bucureşti, conducerile unităţilor de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ordin al Ministerului Educației Naționale - 25 ianuarie, zi liberă
© Sputnik / Nicu Goncear
Ordin al Ministerului Educației Naționale - 25 ianuarie, zi liberă
574
Tagurile:
Vacanță, Ministerul Educației Naționale, școală, Zi liberă

Загрузка...