La pauză

Copiii vor fi umiliţi şi de acum încolo în şcoli proiectul guvernamental, apă de ploaie

488
(reînnoit 09:51 24.12.2018)
Ministerul Muncii a iniţiat un proiect de lege prin care introduce obligativitatea pentru conducerea unităţilor de învăţământ astfel încât să cuprindă măsuri pentru prevenirea manifestărilor agresive ale elevilor.

BUCUREŞTI, 24 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Proiectul legislativ cere ca în Legea 272/2004 privind drepturile copilului să se introducă mai multe prevederi.

Dintre acestea, menţionăm obligativitatea copiilor, părinţilor, cadrelor didactice şi a personalului didactic şi administrativ de a menţine un climat pozitiv în unitatea de învăţământ, care să permită tuturor copiilor să fie respectaţi şi acceptaţi.

De asemenea, conducerea fiecărei unități de învățământ are obligația de a include în regulamentul școlar propriu, măsuri menite să prevină comportamentele agresive, de excludere, de luare în derâdere, de umilire a copiilor și a oricărei alte forme de violență în școală, între copii sau între adulți și copii, inclusiv a bullying-ului și a cyberbullying-ului, informează edupedu.ro.

Proiectul va obliga atât Ministerul Educației, cât și inspectoratele școlare și școlile în sine, să prevină și să combată comportamentele agresive în unitățile de învățământ.

Cei din Ministerul Muncii demonstrează că nu au mai fost demult într-o şcoală, altfel nu ar fi venit cu această propunere. Fiecare unitate şcolară are un regulament intern.

Ce înseamnă, în concepţia iniţiatorilor proiectului, „comportament pozitiv”? Însăşi această formulare, nu doar abstractă, ci total pe lângă arată că proiectul e făcut de nişte persoane care nu au habar cu ce mănâncă învăţământul românesc.

Toată povestea m-a dus cu gândul la un banc în care unui angajat îi spune psihologul să aibă o atitudine pozitivă. Aşa că omul pleacă a doua zi la serviciu şi e mereu cu zâmbetul pe buze. Situaţia se repetă câteva zile la rând. La un moment dat, îl cheamă şeful în birou şi îi spune că, dacă îl mai prinde drogat la job, îl să afară.

Deci, un proiect care să justifice salariile celor din Ministerul Muncii, pentru că nu va aduce nici o schimbare. O nouă gogoriţă cu pretenţii de lege…

488
Tagurile:
proiect, reducere, agresivitate, școli
Tematic
Bogdan Duca: Problema României, conflictul dintre generații
Fenomen extrem de grav, se întâmplă în şcoli – autorităţile, depăşite de situaţie
Ludovic Orban

Orban se apără de protestele elevilor: ”Nu pot crea o previziune azi”

313
(reînnoit 13:52 03.08.2020)
Premierul Ludovic Orban a reacționat la protestele elevilor care cer clarificarea începerii școlii arătând că nu poate preciza pe ce scenariu se va merge și când se vor redeschide cursurile

BUCUREȘTI, 3 aug - Sputnik. Premierul Ludovic Orban a reacționat astăzi la protestele elevilor, dând asigurări că școala va începe, doar că nu poate preciza când.

"Școala va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial coordonat de Raluca Turcan, care face analize extrem de serioase, evaluarea infrastructurii, a cadrelor didactice, distribuția posibilă a elevilor în clase, studiază inclusiv sistemul mixt”, a declarat Orban.

Premierul și-a justificat lipsa de precizie în privința deschiderii școlilor pe motiv că trebuie urmărită evoluția epidemiei.

”Suntem într-o analiză foarte serioasă, nu pot crea o previziune azi, care să fie modificată în funcție de evoluția epidemiei. Pregătim deschiderea școlii pentru orice scenariu posibil. Când vom avea toate datele pentru a furniza o informație corectă care să permită elevilor, profesorilor, părinților să se pregătească pentru noul an școlar. Când se vor finaliza analiza și toate scenariile le vom prezenta public. Suntem în 3 august", a adăugat Orban.

Reacția lui Orban vine ca urmare a protestului elevilor care cer clarificarea începerii anului școlar. Astăzi, reprezentanții Asociației Elevilor din București au anunțat vor protesta în fața Guvernului, cerând soluții concrete pentru noul an școlar.

Elevii și-au arătat nemulțumirea că, deși mai este o lună până la noul an școlar, nu este prezentat un plan clar.

De altfel, mai multe asociații de elevi din țară vor trimite la București colete cu revendicările lor. Elevii din Constanța vor trimite în colet și un ceas, pentru a transmite, simbolic, că timpul trece și că trebuie luate decizii rapid.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

313
Tagurile:
Proteste, Ludovic Orban, Elevi
Tematic
Admitere liceu 2020. Mii de elevi au rămas nerepartizați
Evaluarea Națională 2020: Anisie, informații de ultimă oră pentru elevi
Anisie anunță PROBLEME anul acesta pentru elevi și profesori! Calendarul Bacalaureatului

Загрузка...
Monica Cristina Anisie

Înghesuită de elevi, Anisie recunoaște marea lipsă și face promisiuni greu credibile

880
”Este un lucru clar faptul că, în mai puțin de o lună, se va începe anul școlar iar noi nu știm nimic concret”.

BUCUREȘTI, 3 aug – Sputnik. Guvernul Orban s-a confruntat azi cu protestul elevilor, care au ieșit în stradă nemulțumiți că nu se știe nimic ce se va petrece din septembrie.

Alex Rădulescu, președintele Asociației Elevilor din București și Ilfov a subliniat – ”Este un lucru clar faptul că, în mai puțin de o lună, se va începe anul școlar iar noi nu știm nimic concret despre cum se va desfășura, cum vom începe și ce variante vom adopta pentru desfășurarea anului școlar iar acest lucru induce o panică în rândul elevilor și părinților”.

”Cu toții vrem să știm dacă elevii vor merge, sau nu, la școală, dacă trebuie să ne pregătim cu resurse educaționale și trebuie să fim conștienți de faptul că elevilor nu li se poate asigura în acest moment o infrastructură necesară ca toate orele de curs să fie făcute în format fizic”,  declarat Rădulescu la Antena 3.

Șeful Asociației Elevilor consideră că trebuie făcută o descentralizare ”în funcție de numărul de cazuri din fiecare zonă a României și în același timp trebuie să asigurăm toate resursele educaționale pentru desfășurarea online a cursurilor”.

Pusă în fața acestei mișcări a elevilor, ministrul Monica Anisie a încercat să răspundă… standard, reluând ideea celor scenarii ale Ministerului Educației.

-”Este vorba de un scenariu în care situația epidemiologică ne va permite reluarea cursurilor în format clasic, așa cum am reluat cursurile în fiecare an”.

-”Există și un scenariu hibrid îi spunem noi la nivelul Comisiei de lucru în care unii elevi vor veni la școală și alții vor urmări cursurile de acasă, în format online.

-”Cel mai sumbru dintre scenarii în care vom continua lecțiile online, în situația în care epidemiologii nu vor permite accesul copiilor la școală”.

De asemenea, Monica Anisie a precizat că, în cazul în care cursurile se vor relua normal, prioritatea în organizare o va avea protocolul transmis de Ministerul Sănătății.

Monica Anisie spune însă un fapt uluitor – în ciuda conceptualizării celor trei scenarii, însă de mai caută ”soluții și resurse”!

”La acest moment căutăm la fiecare scenariu soluții în ceea ce privește infrastructura sau curriculum sau resursa fie ea umană, fie educațională, pentru că trebuie să găsim cele mai bune soluții în așa fel încât siguranța copiilor să nu fie pusă în pericol în vreun moment”, a declarat ministrul.

În orice caz, spune ministrul, Comisia ministerului a propus ”existența unei descentralizări la nivel de școală și inspectorat școlar”.

”Există și situații în care, la nivelul unității de învățământ, există posibilitatea reluării cursurilor în condiții normale”, spune Anisie, subliniind că ”în momentul în care vom avea un scenariu clar definit, îl vom comunica public”.

Interesantă este și poziția în cel de-al treilea scenariu - cursurile se vor desfășura exclusiv online. Ei bine, ministrul Educației a spus la Antena 3 că ”Ministerul a realizat caietul de sarcini pentru achiziționarea a 250.000 de tablete conectate la internet, care vor fi livrate până la data de 10 septembrie copiilor din mediile dezavantajate”.

Reamintim că Guvernul nu a fost capabil să asigure măști pentru populația cu venituri mici – chiar se poate crede că vor furniza 250.000 de tablete?

Cert este că, după atâta timp, Anisie vorbește doar de concepte – nu ar concret soluții. Iar elevilor le dă răspunsuri… standard. Întrebare: de ce nu s-a dus personal să stea de  vorbă cu elevii? Îi era teamă că nu vor respecta ”distanțarea socială”?...

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

880
Tagurile:
Monica Anisie, Elevi
Tematic
Anisie promite că profesorii vor fi pregătiți pentru modelul hibrid
Titularizare 2020. Anisie, anunțul momentului, profesorii să fie pregătiți
Admitere liceu 2020: Anisie, despre elevii cu medii mari nerepartizați
Monica Anisie: „Unii vor fi la școală și alții vor urmări cursurile în sistem online”
Monica Anisie, suspiciuni de infectare cu COVID-19? Ce s-a întâmplat la Iași

Загрузка...
Carmen Avram

”Nu uitați sunați trompeta când plecați!” Carmen Avram nu lasă nicio șansă Guvernului!

5
(reînnoit 08:21 04.08.2020)
”Laudele „guvernului meu” sunt contrazise din afara țării! E o condiție obligatorie de la UE, ca să ne luăm banii de la Bruxelles. PNL, pe cai şi pe mai târziu!”

BUCUREȘTI, 4 aug – Sputnik. În fiecare zi, membri ai Guvernului Orban, în special Florin Cîțu, vin cu date prin care încearcă să demonstreze că în România totul e bine și mergem într-o direcție foarte bună. Asta în timp ce realitatea falimentelor zonei private sau șomajul, precum și restructurările de la stat par a spune cu totul altceva!

Europarlamentarul Carmen Avram nu lasă loc manevrelor Guvernului Orban și vine cu date clare: ”Laudele „guvernului meu” sunt contrazise din afara țării: România este statul care a dat cel mai mic sprijin financiar pentru redresare economică: 3% din PIB”.

Da, datele sunt copleșitoare: ”Prin comparație, celălalt guvern Orban a oferit ungurilor 18% din PIB, Cehia - 14%, Austria – 13%. Toate, țări mult mai mici decât România”, scrie Carmen Avram, care citează un studiu al ”Erste Bank”, publicat de Ziarul Financiar.

”Erste, proprietarul BCR, estimează și că România va avea creșterea cea mai mică dintre cele șapte țări în care activează compania austriacă”, scrie Carmen Avram, din studiu reieșind clar: ”Dintre cele şapte ţări unde Erste activează, România are cea mai mică creştere economică pentru 2021”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

5
Tagurile:
Guvernul, Carmen Avram
Tematic
Carmen Avram, cel mai dur mesaj de la Bruxelles, îi distruge pe Iohannis și Aurescu
Carmen Avram anunță cea mai grea înfrângere pentru Iohannis și Orban – cei doi tac mâlc!
Carmen Avram face praf PNL, acuzația care le poate prăbuși procentele!

Загрузка...