Clase primare. Imagine simbol

Ministerul Educaţiei a decis veste bună pentru elevii din 50 de şcoli

965
Meniul elevilor cuprinşi în programul „Masă caldă” în şcoli a fost aprobat, iar din listă nu lipseşte carnea, orezul brun sau fructele.

BUCUREŞTI, 17 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Deşi la momentul de faţă sunt numai 50 de unităţi de învăţământ implicate în acest program, abia acum a pus în dezbatere Ministerul Educaţiei normele de aplicare ale acestuia, la trei luni de când a început anul şcolar.

În şcolile în care a fost implementat acest program, rata de abandon şcolar s-a diminuat semnificativ de la 6,1% la 4,3.

Cum trebuie să fie mâncarea

Mâncarea pe care o servesc şcolarii trebuie să respecte un set de principii, dintre care, la loc fruntaş se află cel referitor la interzicerea folosirii aditivilor alimentari, a conservanţilor sau a oricăror altor potenţiatori de arome şi gust în cazul mâncărurilor calde, preparate la nivelul cantinelor din incinta unităţilor de învăţământ sau la nivelul unităţilor de tip catering.

„Evitarea asocierii alimentelor din aceeași grupă la felurile de mâncare servite (de exemplu, la micul dejun nu se va servi ceai cu pâine cu gem, ci cu preparate din carne sau cu derivate lactate; în schimb se poate folosi lapte cu pâine cu gem sau cu biscuiți; la masa de prânz nu se vor servi felul 1 și felul 2 preponderente cu glucide – cereale, ca de exemplu, supa cu găluște și friptura cu garnitură din paste făinoase, ci din legume)”, notează edupedu.ro.

Potrivit legislaţiei în vigoare, unităţile unde se desfăşoară programul au obligativitatea să păstreze, timp de 48 de ore, probe din alimentele servite copiilor.

Ce conţine meniul

Propunerile de meniu sunt avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Institutul de Sănătate Publică.

Astfel, elevii ar putea servi supă de pui cu legume, ciorbă de legume, ciorbă de văcuţă cu legume, legume cu pui la grătar, pilaf de legume şi ficăţei de pui, tocană de legume cu orez brun, ciuperci la cuptor umplute cu brânză – pentru copiii mai mari de 7 ani – salată de fructe etc.

Motivul pentru care elevilor li se vor da legume şi fructe este acela de îmbogăţire a raţiei de vitamine şi săruri minerale, pe care organismul lor să şi-l ia din surse sută la sută naturale.

965
Tagurile:
școli, Mâncare, Ministerul Educației
Tematic
Drama copiilor, în țara ticăloșilor
Guvernul vrea un alt sistem de alimentație în școli și grădinițe - detalii
Poveste impresionantă: Cum a salvat o infirmieră britanică orfani români din '90

Загрузка...