Deputați în Parlamentul României

Deputat: Guvernul se delimitează de elementele de propagandă LGBT ce pot intra în manuale

228
Aceasta este concluzia deputatului liberal Daniel Gheorghe care a primit răspuns la interpelarea privind cursurile de formare în educaţia de gen organizate de ACCEPT şi CNCD.

BUCUREŞTI, 15 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. „Timp de trei zile, în perioada 22 octombrie-25 octombrie 2018 va avea loc o sesiune de formare profesională la Hotelul Carpaţi din Predeal”, nota, în data de 18 octombrie, Sputnik.

În fapt, era vorba despre trei zile de curs pentru profesori consilieri şcolari, organizat de CNCD şi ACCEPT.

Subiectul nu a fost interesant doar pentru Sputnik, ci şi pentru deputatul liberal Daniel Gheorghe care a adresat o interpelare ministrului interimar al Educaţiei, Rovana Plumb.

„Elevii cărora li se adresează indirect proiectul au 18 ani? Şcolile implicate indirect în acest program au acceptul Ministerului Educaţiei? Vă întreb cum este posibil ca profesorii care sunt consilieri şcolari să participe la o astfel de formare şi care este scopul ei având în vedere că în acest moment nu există discipline în şcoli care au ca obiect problematica LGBT?”, a scris Gheorghe

Ministerul Educaţiei se spală pe mâini

Prin vocea secretarului de stat Petru Andea, instituția interpelată a precizat că nu a încheiat un parteneriat cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pe tema invocată şi că Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, instituţie conexă MEN, nu a derulat cercetări pe tematica introducerii elementelor LGBT în manualele şcolare.

De asemenea, MEN nu este implicat în sesiunea de formare pe tema problematicii LGBT dar, a precizat Andea, „profesorii au dreptul să participe la orice curs derulat în timpul liber”.

„Prin acest răspuns primit din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, Guvernul României se delimitează de elementele de propagandă LGBT care pot intra în manuale şi de tentativele CNCD de a impune norme ideologice de reeducare a elevilor din şcoli şi de manipulare a profesorilor”, a punctat Gheorghe pe pagina sa de Facebook

228
Tagurile:
manuale, LGBT

Загрузка...