Școală fără elevi

Depopularea ţării se răzbună pe copiii rămaşi - fac kilometri ca înveţe carte

118
(reînnoit 13:47 11.09.2018)
Sute de şcoli din România au fost comasate sau desfiinţate, ca urmare a numărului tot mai mic de elevi, determinat de multipli factori.

BUCUREŞTI, 11 sept — Sputnik, Georgiana Arsene. Satele ţării nu mai vuiesc de glasurile zglobii ale copiilor, aşa cum era altădată. Parcă amuţesc cu fiecare an care trece.
Bătrânii au rămas pe loc, dar tinerii au plecat peste hotare, să îşi facă un rost. Odată cu ei, au plecat şi copiii, iar cei care au mai rămas în sat sunt prea puţini să ocupe o şcoală, aşa că unităţile de învăţământ fie s-au comasat, fie şi-au închis defiitiv porţile.

Cei mai nemulţumiţi sunt părinţii pentru că micuţii sunt obligaţă să facă un efort fizic considerabil pentru a ajunge la cea mai apropiată şcoală, dacă vor să înveţe carte.

La Suceava, Inspectoratul Şcolar a decis ca din 10 septembrie 2018 să fie închise cinci grădiniţe şi trei şcoli din judeţ, ca urmare a scăderii numărului de elevi şi a comasării şcolilor. Statistica este groaznică: aceste unităţi de învăţământ se adaugă celor 4 de unităţi şcolare desfiinţate în ultimii cinci ani în judeţul Suceava.

Conform statisticilor IŞJ Suceava, în ultimii cinci ani cele mai multe unităţi de învăţământ au fost desfiinţate în anul şcolar 2015 — 2016, când au fost dispărut 26 de şcoli şi grădiniţe, informează mediafax.ro.

În judeţul Suceava există peste 110.000 de elevi şi preşcolari înscrişi în învăţământul public de stat.

În Gorj, părinţii au ieşit în stradă, nemulţumiţi că o şcoală urma să fie închisă. Ei protestau fiindcă micuţii ar fi fost nevoiţi să facă aproape cinci kilometri până la noua şcoală.

Inspectoratul Şcolar Gorj a decis, până la urmă, că micuţii pot rămâne în şcoală şi pot învăţa la simultan.

Potrivit unui raport prezentat de reprezentanţii Prefecturii Gorj, 31 de unităţi de învăţământ, majoritatea grădiniţe, au fost închise în acest an.

Probleme sunt şi în satul Izvorul Alb, din judeţul Neamţ, acolo unde o învăţătoare predă la doi elevi şi unui preşcolar. Este singura şansă a micuţilor să înveţe carte în acel sat.

Învățătoarea predă la școala din Izvorul Alb din 2001. Și-a stricat de multe ori mașina pe drumul desfundat. Nimic nu-i poate întuneca însă bucuria de a fi pregătit elevi foarte buni care au fost apreciați la gimnaziu, informează stiri.tvr.ro

Părinţii au numai cuvinte de laudă la adresa dascălului, iar bunicii îşi amintesc, cu nostalgie, că pe vremuri, clasele erau pline de elevi.

118
Tagurile:
drumuri lungi, comasare, copii, școli, România
Tematic
Orban, ravagii în Braşov: „A lăsat copilaşii şi cartierul fără grădiniţă"
Prima grădiniță rusească din România. Vom avea un “Deveselu cultural” (VIDEO)
Părinţii trebuie să reclame dacă o grădiniţă practică asemenea lucruri!
Se anunţă o iniţiativă normală în învăţământ: obligativitatea grădiniţei
Iohannis s-a folosit de prima zi de școală ca să atace Guvernul
Structura anului școlar 2018-2019 şi programul vacanţelor
Soluție pentru creșterea mediei în școli: „Adoptă o şcoală... un proiect naţional”
Ransomware attacks global IT systems

Profesorii, metodă scape de hackeri: e la îndemână

38
(reînnoit 17:01 25.09.2020)
Teama profesorilor că orele online le-ar putea fi perturbate de musafiri nepoftiți poate rămâne o amintire, fiindcă dascălii pot apela la o serie de mijloace prin care să nu permită accesul oricui.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Școala online aduce, după sine, nu doar multe necunoscute – atât pentru elevi cât și pentru profesori, dar, de asemenea, vine cu o serie de probleme de securitate.

Acestea au fost deja semnalate de mai mulți profesori, care s-au trezit că la orele lor online participă și musafiri nepoftiți, persoane care primiseră codul de acces de la elevi și care stârneau un adevărat haos.

Este cunoscută situația din București, acolo unde o oră a fost întreruptă de persoane necunoscute care au început să vorbească urât. Profesoara s-a speriat și a ieșit din lecție.

Reprezentanții Centrului de Răspuns la Incident de Securitate Cibernetică le-au venit în ajutor dascălilor, prin întocmirea unui ghid care să îi ajute pe aceștia să nu cadă în capcana celor care doresc să le strice lecțiile online.

Mai exact, dascălii pot folosi anumite setări.

Mihai Rotariu, purtătorul de cuvânt al CERT-RO spune că este exact ca școală: profesorul intră în clasă și face prezența, după ce face prezența ideală este închis ușor, iar în cazul nostru dacă blocăm accesul ca alte persoane să nu mai intre.

Specialiștii în securitate cibernetică spun că în aplicație există un waiting room - cameră de așteptare - unde profesorii pot valida dacă acei elevi pot intra la cursul lor, iar setările durează cel mult cinci minute.

De asemenea, nimeni nu are voie să vorbească neîntrebat, fiindcă atunci se dezactivează microfonul utilizatorului. El se reactiveză când ridică mâna.

Rotariu spune că prima regulă este să nu fie publicat niciodată online linkul respectiv, codul întâlnirii și parola.

38
Tagurile:
Hackeri, Profesori
Tematic
Atenţie: parolele care pot fi cu uşurinţă sparte de hackeri. Cele mai frecvente erori
Elevii români, stimulați să devină Mini White Hackeri. Un proiect guvernamental
China numește Statele Unite „cel mai mare imperiu de hackeri” din lume

Загрузка...
Monica Anisie

Mesaj sfâșietor către Monica Anisie, devenit viral

1952
(reînnoit 10:12 25.09.2020)
Pe rețelele de socializare circulă un text în care ministrului Educației și Cercetării și se atrage atenția asupra faptului că nu toți elevii au acces la educația online, cauza fiind sărăcia acută în care se zbat multe familii.

BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. În anul școlar 2020-2021, din pricina pandemiei de coronavirus, unitățile de învățământ s-au încadrat, în funcție de situația epidemiologică, într-unul din cele trei scenarii: verde, galben sau roșu.

În ultimul scenariu, elevii fac numai cursuri online.

Din păcate, nu toți elevii pot avea acces la această formă de învățare – fapt care a fost semnalat, în repetate rânduri, ministrului Educației și Cercetării, dar apelul a rămas fără rezultat.

În mediul online circulă un mesaj sfâșietor care arată realitatea cruntă în care trăiesc o parte dintre elevii României, obligați, și ei, să participe la cursuri online. Ar participa, dar cum, dacă ei nu au nici ce să mănânce?

”Doamna ministru, el este Ionuț. Orfan de mamă și cu un tată bolnav. (…) Nu are telefon și știți ce nu mai are? Curent electric: i l-au tăiat de două luni. El este unul dintre copiii de condiție precară din România de care ar trebui, prin orice mijloace, să te ocupi dumneata, prin înlesnirea dreptului la educație”, se arată în mesajul devenit viral în mediul online.

Autorul mesajului susține că, până atunci, adică până în momentul în care Anisie îi va înlesni dreptul la educație lui Ionuț, acesta are o singură obligație: aceea de a supraviețui.

”Poate te trage cineva de mânecă și-ți reamintește faptul că ești ministru într-o țară în care câteva zeci de mii de Ionuți se culcă flămânzi”, se mai arată în mesaj.

Autorul mesajului îi atrage atenția Monicăi Anisie asupra faptului că demnitarul are obligația să se conecteze mai mult la realitate.

1952
Tagurile:
mesaj, Monica Anisie
Tematic
Anisie, anuntul serii: câți profeosri sunt infectați cu COVID-19
Anisie s-a făcut de râs față de profesori: gafă de proporții
Anisie, anunț: suplimentarea cu 500 de posturi în unitățile de învățământ preuniversitar

Загрузка...
Президент РФ Владимир Путин

Putin propune SUA un acord de neamestec în afacerile interne

0
(reînnoit 19:19 25.09.2020)
Președintele rus Vladimir Putin a propus vineri ca Rusia și SUA să pregătească un acord oficial prin care ambele ţări să garanteze că nu se vor amesteca în agendele interne ale fiecăreia și să semneze un pact privind prevenirea de „incidente în spațiul informațional”.

BUCUREŞTI, 25 sept – Sputnik. Într-o declarație înainte de viitoarele alegeri prezidențiale din SUA, Putin a oferit Washingtonului șansa de a începe un dialog extins despre probleme care afectează ambele țări.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

Preşedintele rus a sugerat ca Washingtonul și Moscova să facă schimb de „garanții de neintervenție în treburile interne ale fiecăreia, inclusiv în procesele electorale” cu ajutorul tehnologiei telecomunicațiilor și a altor „metode de înaltă tehnologie”.

Numeroși oficiali americani au acuzat mult timp Rusia că ar folosi hackeri și că ar desfăşura campanii de „propagandă” online, în încercarea de a influența opinia publică în apropierea alegerilor din SUA. Moscova a negat vehement aceste acuzații, susținând că sunt nefondate sau exagerate.

Putin a mai spus că Moscova și Washingtonul trebuie să evite confruntarea în domeniul digital, prin semnarea unui tratat bilateral cu privire la prevenirea „incidentelor din spațiul informațional”, similar cu pactul SUA-URSS din 1972 care prevedea măsuri pentru reducerea incidentelor pe mare, scrie RT

Aceste măsuri sunt cu scopul de a „consolida încrederea între statele noastre”, a subliniat Putin, care a adăugat că reluarea dialogului „la nivel înalt” privind securitatea informațiilor ar aduce beneficii ambelor națiuni.

Washingtonul și-a intensificat atacurile asupra Moscovei, pe măsură ce se apropie ziua alegerilor din 3 noiembrie. La începutul acestei luni, directorul FBI, Christopher Wray, a declarat, în fața Comitetului pentru Securitate Internă, că Rusia ar încerca să „semene diviziune și discordie”, sperând în primul rând să „îl denigreze” pe rivalul lui Donald Trump, Joe Biden.

Ministerul rus de Externe a respins aceste acuzații ca fiind „absolut neîntemeiate”, argumentând că SUA denigrează Rusia în scopuri politice. „Am declarat în repetate rânduri că nu ne-am amestecat în procesele politice interne ale SUA și că nu vom face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Maria Zaharova.
0
Tagurile:
SUA, Vladimir Putin
Tematic
Putin, nominalizat la premiul Nobel pentru Pace
Putin: ONU își realizează principala sa misiune, apără pacea - Video
Putin a adresat un mesaj guvernului și parlamentului

Загрузка...