Aşteptare

Elevii află astăzi rezultatele examenului de bacalaureat 2018

89
Tot astăzi, ei pot depune contestaţii, ale căror rezultate vor fi afişate în data de 9 iulie 2018.

BUCUREŞTI, 4 iul — Sputnik, Georgiana Arsene. După ce îşi vor vedea notele obţinute la probele de bac 2018, elevii nemulţumiţi pot contesta rezultatele. Lucrările lor intră într-o nouă etapă de corectură, fapt care se va petrece în perioada 5-8 iulie, urmând ca o zi mai târziu să se afişeze notele definitive.

Rezultatele la bacalaureat 2018 pot fi văzute pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale, accesând bacalaureat.edu.ro.

Reamintim că, pentru a fi admis, un candidat trebuie să îndeplinească, în acelaşi timp, mai multe condiţii. Şi anume, acesta trebuie să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, să aibă media generală a tuturor probelor scrise minim 6.

Elevii au astfel la dispoziţie doar 4 ore să depună contestaţie, în cazul în care consideră că nota nu este cea meritată. Totuși, candidații trebuie să verifice încă o dată baremul de corectare, deoarece lucrările vor fi corectate de un alt profesor, iar nota finală poate să fie chiar mai mică decât cea obţinută iniţial.

Contestaţiile la probele scrise se depun şi se înregistrează la centrul de examen. Preşedintele, împreună cu unul dintre vicepreşedinţi, cu secretarul sau cu un membru al comisiei din centrul de examen, primesc contestaţiile şi le înregistrează.

După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

89

Загрузка...