Liviu Pop

Liviu Pop acuză existenţa „cozilor de topor" în Ministerul Educaţiei

380
Fostul ministru afirmă că unii răspândesc ştiri false ca să aducă în derizoriu Legea Manualului Unic.

BUCUREŞTI, 25 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Noi reacţii ale fostului ministru al Educaţiei Naţionale, Liviu Marian Pop, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora în instituţia pe care a condus-o se fac presiuni politice. Scopul lor ar fi ca un secretar de stat să semneze decizia de atribuire directă a contractului de editare a manualelor şcolare către Editura Didactică şi Pedagogică.

Informaţia „pe surse" a fost dată publicităţii de Hotnews.ro şi spune că presiunile vin în contextul în care Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Ordonanţa prin care Editura Didactică şi Pedagogică putea să editeze toate manualele. Întârzie, însă, publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial.

Liviu Marian Pop susţine că avem de-a face cu intoxicări şi ştiri false.

„Resturi de #baroniaimanualelor sunt prezente, încă, în Ministerul Educaţiei Naţionale şi răspândesc ştiri false. Avem nevoie de manuale şcolare de calitate", a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că, în urmă cu câteva zile, acesta îşi exprimase bucuria generată de faptul că legea iniţiată de el, aceea a manualului unic, a fost votată în plenul Senatului şi trimisă spre promulgare Preşedintelui Klaus Iohannis.

380

Загрузка...