Ioan Aurel Pop

O veste bună: Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Un nou început!

434
(reînnoit 15:26 10.04.2018)
Ionuț Țene
Nu știu câtă lume a înțeles ce eveniment important s-a întâmplat în Joia Mare la Academia Română.

Alegerea istoricului clujean, acad. Ioan Aurel Pop ca președinte al celui mai important forum academic al României este un moment de referință pentru știința și societatea românească. E adevărat că în mediile academice clujene circula zvonul că istoricul Ioan Aurel Pop este favoritul cursei pentru funcția de președinte. Istoricul clujean s-a remarcat în ultimii 20 de ani ca un reper major al istoriografiei românești. El pur și și simplu l-a desființat într-o celebră carte la începutul anilor 2000 pe bucureșteanul Lucian Boia. În cartea sa "Istoria, adevărurile și miturile" Ioan Aurel Pop a demantelat cu acribie și științific teoriile futile ale lui Lucian Boia privind demitizarea istoriei românilor. Cu un discurs academic și elevat Ioan Aurel Pop a desființat punct cu punct toate stratagemele goale și fără fundament ale lui Lucian Boia, dovedind o dată pentru totdeauna că "vedeta" bucureșteană este un "împărat gol" privind istoriografia.

Mai mult Ioan Aurel Pop l-a relevat ca simplu literat, eseist și publicist în niciun caz istoric pe răsfățatul presei de salon bucureștean. Ioan Aurel Pop a arătat cu distincție și exhaustiv de fapt că neo-komiternismul susținut de teoriile lui Boia sunt total lipsite de conținut și continuă de fapt viziunea sovietică din anii 1950 a lui Mihai Roller. Popularitatea lui Boia este de fapt o cezură de tip comunist. Demitizarea pentru literatul Boia, nefiind altceva decât pretextul promovării unor "forme fără fond", care au ca scop doar destructurarea unei istoriografii românești profunde și solide. Ioan Aurel Pop l-a continuat pe Titu Maiorescu privind interpretarea culturii românești în ziua de azi, iar Lucian Boia se dovedește doar o pastișă normativă și deterministă a lui Mihail Roller pentru beneficii populare și publicitare. Ioan Aurel Pop ne-a învățat că istoria nu poate fi canon și ideologie de dragul unor interese în afara științei. Istoria este știință, nu interes ideologic ieftin pentru culoarea bacnotelor și o faimă efemeră.

Sunt sigur că România de azi se va coagula în jurul a două instituții fundamentale cu lideri puternici și cu dragoste de țară și luminați: Academia și Biserica

Alegerea lui Ioan Aurel Pop în fruntea Academiei Române este un semnal puternic, a implicării active a celui mai important for științific în viața cetății privind renașterarea și restaurarea societății românești pe construcții valorice, ierarhice și paradigme moderne, actualizate intereselor naționale. Ioan Aurel Pop este un istoric patriot în sensul esențial al paradigmei, ca Nicolae Bălcescu, B.P. Hașdeu, N. Iorga sau CC Giurescu. Opera sa istorică continuă marea tradiție istoriografică românească de la Xenopol, PP Panaitescu sau Gheorghe Brătianu încoace. Are o abordare istoriografică ultramodernă, construită pe un conținut solid clasic și o perspectivă originară și originală. Consideră existența unei conștiințe naționale românești medievale prin coagualarea poporului și elitelor în jurul dreptei credințe, lucru susținut și de reputatul meu profesor, regretatul Pompiliu Teodor.

Ioan Aurel Pop cunoaște șase limbi străine și e recunoscut de mediul academic mondial ca un istoric universal.

„Academia Română are sediul în București, dar este o instituție națională, 90% din români trăiesc în afara Capitalei. Ea trebuie să transmită din Capitală mesaje pentru întreg poporul român. Mesaje, sigur, în primul rând de știință, de cercetare, de creație, dar și mesaje care să aducă răbdare, încredere și speranță. Țara asta are nevoie de foarte, foarte multă răbdare, de foarte multă speranță, de încredere în creația spirituală, în educație, de programe care să limiteze numărul de analfabeți și de analfabeți funcționali și care să reașeze educația pe un piedestal în care strămoșii mei au crezut pentru că aplicau formula ‘Ai carte, ai parte'. Erudiția, cartea, cunoașterea trebuie să ne caracterizeze ca popor și să încercăm să ducem acest mesaj mai departe", a arătat Ioan Aurel Pop în primul său discurs ca președinte al Academiei Române.

E un îndemn pentru un nou început. Alegerea lui Ioan Aurel Pop în fruntea Academiei Române va deschide o etapă nouă, ziditoare în istoria acestui for, dar și în comunitatea științifică românească, dar nu numai. Ioan Aurel Pop, pe lângă faptul că este un patriot luminat are și o analiză lucidă asupra clasei politice românești, care duce lipsă de oameni de stat care să construiască vizionar viitorul României. Sunt sigur că în noua funcție istoricul clujean va oferi semnale ferme pentru restaurarea și renașterea comunității românești, cu demnitate și cu fruntea sus în Europa și în lume.

Sunt sigur că România de azi se va coagula în jurul a două instituții fundamentale cu lideri puternici și cu dragoste de țară și luminați: Academia și Biserica. În jurul acestor doi piloni fundamentali se va ridica din genunchi România. Aștept schimbări și la alte insituții fundamentale ale țării noastre care să schimbe paradigma derapantă "partener a priori" în "patria a priori" pentru se schimba definitiv fața României, ca âara noastră să se ridice cu ochii din pământ și să privească înainte și spre cer. Pop mai are o calitate: este 100% produsul școlii românești. O nouă deschidere dinspre interior va avea societatea românească de azi înainte.

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Sursa: NapocaNews.ro

434
Tagurile:
Academia Română, Ioan Aurel Pop

Загрузка...