monete euro

Guvernul PNL a îndatorat România cu peste 9,5 miliarde de euro în numai șapte luni

151
(reînnoit 08:47 15.09.2020)
Datele BNR, prezentate astăzi, arată că datoria externă a României a crescut cu 9,616 miliarde de euro în numai șapte luni, în perioada ianuarie-iulie 2020, și că investițiile în România au scăzut dramatic.

BUCUREȘTI, 14 sept - Sputnik. Potrivit datelor BNR, în perioada ianuarie – iulie 2020, datoria externă totală a României a crescut cu 9,616 miliarde euro, la 115,48 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la finalul lui 2019.

"În perioada ianuarie – iulie 2020, datoria externă totală a crescut cu 9,616 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 82,499 miliarde euro la 31 iulie 2020 (71,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 12% faţă de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2020 nivelul de 32,990 miliarde euro (28,6% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,4% faţă de 31 decembrie 2019", arată BNR.

Și investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,326 miliarde euro (comparativ cu 3,335 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 779 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 547 milioane euro.

De asemenea, mai arată BNR, în perioada ianuarie-iulie, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,863 miliarde euro, comparativ cu 6,038 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2019; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 635 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 370 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a redus deficitul cu 945 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 495 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,6% în perioada ianuarie – iulie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 iulie 2020 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2020 a fost de 81,4%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

151
Tagurile:
Euro, România, Guvern
Tematic
Mișcare surpriză a BNR: a deschis o linie de finanțare de la BCE de 4,5 miliarde de euro
Orban lovește în Isărescu? Guvernatorul BNR cumulează pensia cu salariul
Veste teribilă pentru români de la BNR - ”Poate arunca România în haos”
Moscow Stock Exchange

România, promovată la statutul de Piața Emergentă

40
Bursa de Valori București informează că România va fi promovată oficial, astăzi, la statutul de piață emergentă, ca urmare a unei decizii luate de agenția de evaluare financiară FTSE Russell.

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Moment istoric pentru România, care face pași înainte în domeniul economic și devine piață emergentă după ce, anterior, avusese statut de Piață de Frontieră.

Începând cu data de 21 septembrie 2020, piața de capital din România va fi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Piețele Emergente.

Bursa de Valori București va marca momentul printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care vor participa toți partenerii BVB, instituții ale statului, autorități de reglementare și parteneri instituționali. La eveniment va veni li Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

În urmă cu un an, în data de 26 septembrie 2019, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat că România a fost promovată de la Statutul de Piață de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

FTSE Russell a confirmat, în luna aprilie 2020, că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de piețe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020.

Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020.

Astfel, pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni.

Conform metodologiei FTSE Russell, măsurarea lichidității se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

În luna septembrie a anului trecut, Lucian Anghel, președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București spunea că promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

Noul statut al României – acela de Piață Emergentă – înseamnă noi posibilități de investiții. Și aceasta fiindcă administratorii care gestionează fonduri de miliarde de euro erau restricționați să investească în piețele de frontieră.

40
Tagurile:
România, Piață

Загрузка...
Guvernul Orban

Lovitură pentru PNL: inflația rămâne mare în România

282
Rata inflației din România rămâne una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, arată Oficiul European de Statistică.

BRUXELLES, 17 sept - Sputnik. România s-a situat printre ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei în august, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat). 

Comparativ cu situaţia din iulie, rata anuală a inflaţiei în august a scăzut în 16 state membre, a rămas stabilă în trei (inclusiv în România) şi a crescut în şase state membre.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Ungaria (4%), Polonia (3,7%), Cehia (3,5%) şi România (2,5%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Cipru (minus 2,9%), Grecia (minus 2,3%) şi Estonia (minus 1,3%).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în august până la 0,6%, de la un nivel de 1,3% în iulie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Astfel, în luna august, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2%, de la 0,4% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut până la 0,4%, de la 0,9% luna precedentă. Este pentru prima dată din mai 2016 când rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

282
Tagurile:
România, PNL, inflație
Tematic
Date clare ale BNR confirmă: Viorica Dăncilă, net superioară lui Orban!
Mișcare surpriză a BNR: a deschis o linie de finanțare de la BCE de 4,5 miliarde de euro
Propunerea PSD de premier! Isărescu: ”Dacă va fi, va avea sprijinul BNR”

Загрузка...
Alegeri

Rezultatele alegerilor locale în București 2020

0
A început numărătoarea inversă pentru alegerile din București, bătălia pentru Primăria Generală a Capitalei fiind principala competiție electorală la orice scrutin de alegeri locale.

În București, votarea pentru alegerile locale 2020 se desfășoară duminică, 27 septembrie, între orele 7.00 – 21.00, iar la ora 21.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot.

Alegătorii care, la ora 21.00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot.

Cum se votează la alegerile locale 2020

La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa. După ce prezintă actul de identitate operatorului de calculator, alegătorul semnează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară, după caz, primește buletinele de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT".

Persoanele care nu se regăsesc în listele electorale permanente, dar pot dovedi cu actul de identitate că au domiciliul sau reședința în raza teritorială a secției de votare respective, vor fi înscrise în lista electorală suplimentară.

Fiecare votant în București va primi patru buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului București și unul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.

După ce a votat, alegătorul îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi introduce fiecare buletin de vot în urna corespunzătoare.

Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.

În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.

Alegeri prezidențiale în România, turul 2
© AP Photo / Andreea Alexandru

Alegătorul restituie preşedintelui ștampila cu menţiunea "VOTAT", iar acesta o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului. În cazul alegătorilor care votează pe baza cărţii de identitate, pe versoul acesteia se aplică un timbru autocolant cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului.

În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate semna în lista electorală, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a încă unui membru al biroului electoral.

Rezultatele alegerilor locale 2020 la București

Secțiile din Capitală se închid la ora 21.00, iar rezultatele vor fi publicate pe măsură ce se efectuează numărătoarea. Dar alegătorii din București vor avea partea de două exit-poll-uri, astfel încât la închiderea urnelor deja se vor putea estima câștigătorii, precum și procentele aproximative ale principalelor partide în consiliile de Sector și în Consiliul General al Primăriei București.

Pe 27 septembrie, în București, se aleg consiliul local și primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti și primarul general al municipiului Bucureşti.

Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, primarul general al municipiului Bucureşti și președintele consiliului județean se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.

Rezultatele exit poll la alegerile locale 2020 din România

Trei institute de sondare a opiniei publice au fost acreditate de Biroul Electoral Central să facă sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Cele trei institute de sondare sunt Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde şi Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale”.

Astfel, CURS va efectua sondaje în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Craiova, Baia Mare, Oradea, Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Focşani, Deva, Alba Iulia, Arad.

Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde va activa în Bucureşti, Craiova, Constanţa, Cluj, Iaşi şi Baia Mare.

Fundaţia „Biroul de Cercetări Sociale”- BCS a primit acreditare pentru municipiile Drobeta Turnu Severin, Râmnicu Sărat şi în oraşul Eforie.

Potrivit hotărârilor adoptate, la alegerile locale 2020 operatorii de sondaje efectuate la ieșirea de la urne (exit-poll) au acces, în baza acreditării, în imobilul în care funcţionează secţia de votare şi în raza de 500 de metri din afara acestuia, fără a avea acces în interiorul localului de vot. Aceştia au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Interesul maxim al publicului va fi pentru anunțarea exit-poll-urilor de la București, în principal referitor la alegerea Primarului General al Capitalei, dar și al primarilor celor 6 Sectoare. Un interes sporit va fi însă și pentru orașele mari, așa după cum se și poate observa din lista municipiilor la care au primit acreditare institutele de sondare a opiniei publice.

0
Tagurile:
București, alegeri locale, România
Tematic
Anunțul care zguduie clasa politică: absenteism la alegeri
Alegeri locale 2020: cine poate vota cu urna mobilă
Alegeri locale 2020: unde puteți vota

Загрузка...