Lucrările de construcție a gazoductului Turkish Stream

A început umplerea cu gaz a primei ramuri a Turkish Stream

172
(reînnoit 15:49 18.10.2019)
Prima ramură a conductei Turkish Stream a fost umplută cu gaz, aceasta fiind ultima etapă de testare până la dare în exploatare.

BUCUREȘTI, 18 oct – Sputnik. Prima ramură a gazoductului Turkish Stream a fost umplută cu gaz, aceasta fiind ultima etapă a testărilor înainte de darea în exploatare, a anunțat operatorul proiectului.

“A început umplerea cu gaz natural a unei din cele două ramuri a segmentului maritim a conductei Turkish Stream. E ultima etapă a testărilor înainte de darea în exploatare a gazoductului”, se spune în comunicatul companiei.

“Umplerea cu gaz a sistemului reprezintă un pas semnificativ pentru demararea livrărilor gazului în Turcia și Europa de Sud-Est prin noul sistem de gazoducte maritime. Exploatarea comercială, conform graficului, urmează să înceapă până la sfârșitul anului 2019”, se menționează în mesaj.

Proiectul Turkish Stream presupune construcția a unei conducte cu două ramuri, cu o capacitate de 15,75 miliarde metri cubi fiecare. Prima ramură este destinată livrărilor gazului din Rusia consumatorilor turci, iar cea de-a doua – alimentarea statelor din Sudul și Sud-Estul Europei. Ambele secțiuni urmează să fie construite până la sfârșitul anului 2019.

O nouă speranță pentru Republica Moldova și Ucraina

Pe 20 august, ministrul Economiei din Republica Moldova, Vadim Brânzan, anunțase, în cadrul unui briefing, că MoldovaGaz poartă negocieri cu Gazprom pentru alimentarea țării din conducta Turkish Stream. Potrivit oficialului moldovean, această idee urmează să fie discutată cu Ucraina, România, Bulgaria.

În martie 2017, Gazprom a decis că va suspenda livrările de gaz spre Turcia prin România și Bulgaria, prin intermediul conductei Transbalcanice, odată cu punerea în funcțiune a gazoductului Turkish Stream.

Conectarea Ucrainei, Republicii Moldova și României la Turkish Stream va fi posibilă în cazul în care una din ramurile conductei Turkish Stream va trece prin Bulgaria.

În septembrie a acestui an, justiția din Bulgaria a deblocat procedurile legale care împiedicau lucrările de prelungire a conductei prin teritoriul bulgar.

172
Tagurile:
Conducta de gaz, gaz natural, gazoduct, Rusia, Turkish Stream, Turcia, Bulgaria
Tematic
Grecia și Bulgaria se bat pentru gazul rusesc din Turkish Stream
Alternativa iluzorie: Ce volum de gaze naturale ar putea furniza România pentru Moldova
Putin și Erdogan, negocieri tete-a-tete la Kremlin
Putin: SUA luptă împotriva Nord Stream – 2, proiect convenabil Europei
Sancțiuni împotriva Nord Stream-2, aprobate de o comisie a Senatului SUA
Ucraina și Moldova visează la gaz rusesc din România
Va fi oare gazoductul Iași–Chișinău o salvare pentru Moldova
Justiția bulgară a deblocat procesul de extindere a Turkish Stream în Balcani
Rusia nu va lăsa Moldova fără gaze: Care poate fi alternativa tranzitării prin Ucraina

Загрузка...