Mere

Merele românești se strică, școlarii primesc fructe din Polonia. Până când?

6637
Cazul unei mame care a postat pe Facebook o imagine cu mărul primit de fiica sa la școală readuce în atenția publică problema eternă a fructelor autohtone care nu sunt valorificate suficient.

Citeam, în urmă cu scurt timp, postarea unei femei din Dâmbovița care, pe bună dreptate, cerea ca merele din Polonia date școlarilor să fie refuzate, motivând că România este producător.

Dacă apelul său va fi sau nu auzit rămâne de văzut. În cel mai optimist scenariu, cineva va face o declarație pe subiect. Și când spun ”cineva”, mă refer la autoritățile române.

Ei bine, în timp ce noi importăm mere din Polonia, ale noastre ajung la animale. Și nu pentru că nu ar fi mai gustoase, ci pentru că lipsesc punctele de desfacere a mărfii.

Mai mult, fructele din alte țări sunt vândute în supermarketuri.

Soluția ar fi ca producătorii să investească în depozite frigorifice, pentru ca marfa să se păstreze.

Dar ce facem cu restul producției? Statul român ar trebui să aibă grijă de producătorii locali.

Iar când vorbim de un program pentru copii, atunci nu putem invoca protecționismul, nefiind vorba despre comerț, ci grija față de micuți.

Până atunci, însă, nu ne revoltăm decât pe Facebook și în cercuri închise. Cum ar trebui procedat pentru ca elevii români să primească, drept gustare, produse autohtone?

Potrivit unei analize realizată în urmă cu ceva timp de Ziarul Financiar, mărul polonez este mai ieftin decât cel românesc.

Dar ce ar trebui să facem ca, măcar atunci când noi plătim, să nu beneficieze străinii de banii noștri? E așa greu să ținem cu ai noștri?

6637
Tagurile:
Import, Polonia, Școala, Agricultura, România
Tematic
Merele vor fi mai scumpe anul acesta: Ce spun producătorii moldoveni despre recoltă
Jale mare ce se întâmplă cu merele în Moldova: Indignarea producătorilor, la cote maxime
Rafinaria Steaua Romana

Faliment răsunător în România: legătura cu americanii

1025
”Steaua Română” de la Câmpina, cea mai longevivă rafinărie petrolieră din Europa a intrat în faliment, după 126 de ani de activitate. Era una dintre cele mai vechi rafinării din Europa.

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Final de drum pentru prima rafinărie românească. ”Steaua Română” de la Câmpina a intrat în faliment.

Odinioară, România dădea ora exactă în petrolul european.

Acum, din mândra rafinărie a rămas un morman de fier vechi, peste care s-a așternut un strat gros de praf.

De la ”Steaua Română” Câmpina nu mai pleacă vești bune și nici nu mai vin. Ultima a sosit de la tribunal, pe 8 februarie: Steaua Română a intrat în faliment. A fost mesajul care a pus capăt poveștii, scrie digi24.ro.

Lăcrămioara Bordei, fost director al rafinăriei, spune că ”Steaua Română” Câmpina era un simbol și că acolo s-au închegat multe povești de viață, fiindcă familii întregi au lucrat la rafinărie.

Se fabricau combustibili, rafinăria fiind unicul producător de parafină din România.

Odinioară, rafinăria avea 1.200 de angajați, după care au mai rămas 400 și într-un final, 30, potrivit declarațiilor Lăcrămioarei Bordei.

Din cei care au fost, de-a lungul timpului, au mai rămas patru oameni. Aurel are 46 de ani lucrați în rafinărie. Este maistru mecanic.

Omul spune că toată viața și-a petrecut-o la ”Steaua Română” din Câmpina și că ea a trecut prin cele două războaie mondiale. Rafinăria a fost reconstruită de trei ori.

Acum, însă, rafinăria este locul în care oamenii își adună amintirile și suferă.

”Au fost legați de locul ăsta.  E păcat! Dar asta-i economia de piață. Nu poți să supraviețuiești, nu supraviețuiești. Steaua Română de 15 ani se chinuie să supraviețuiască”, spune maistrul Aurel Moraru.

Maistrul se va transfera la firma care a preluat activele rafinăriei. 

Nu toți colegii săi sunt la fel de norocoși ca Aurel Moraru. Daniela Bica, după 34 de ani dedicați rafinăriei, va ajunge șomeră.

Femeia spune că a lucrat pe salarii de mizerie și că angajații au fost în permanență mințiți. Nu știe când va intra în șomaj.

Legătura cu americanii

Gara Câmpina, de unde veneau și plecau marfarele rafinăriei, este acum pustie.

Rafinaria Steaua Romana
Rafinaria Steaua Romana

Gheorghe Sandu, fost lider sindical la rafinărie, povestește că, după anii 90, băiatul proiectantului american McKee a venit în România și la rafinărie, pentru că în al doilea război mondial a fost unul din piloții care au bombardat rafinăria.

În Câmpina se șoptește, acum că, pentru partea aceasta de poveste cu americani, pentru că odată a fost cea mai modernă rafinărie petrolieră din Europa, pentru că spionii americani au monitorizat-o zeci de ani, pentru că a fost regina, care a pus bazele exploatării petroliere din România, pentru toate aceste motive, o bucată din ”Steaua Română” ar putea deveni muzeu, notează digi24.ro.

1025
Tagurile:
faliment, Rafinărie

Загрузка...
Raluca Turcan

Impozite 2021: Turcan, anunțul vital pentru toți românii

161
(reînnoit 10:01 03.03.2021)
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a făcut o serie de precizări în legătură cu bugetul de stat pentru anul 2021, afirmând că acesta este unul curajos, orientat către dezvoltarea României. Ce spune despre impozite.

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale susține, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, că bugetul pentru anul în curs este unul curajos, orientat către dezvoltarea României, motiv pentru care are nevoie de o execuție bună, însoțită de reforme structurale reale.

Demnitarul a precizat că, în plină criză sanitară și economică, bugetul general consolidat crește la 444 miliarde de lei, cu 20 miliarde de lei mai mult decât în 2020 și cu 75 miliarde de lei mai mult decât în 2019.

De asemenea, bugetul de anul acesta acoperă toate obligațiile financiare ale statului și este marcat de mai multe noutăți absolute, a adăugat Turcan.

În primul rând, a punctat demnitarul, bugetul pe anul în curs este construit pe cel mai mare Produs Intern Brut din istorie, de 1.116,8 miliarde lei, mai mare decât în perioada anterioară pandemiei, pe o creștere economică de 4,3%, susținută de investiții și fonduri europene și pe o inflație medie anuală mică, de 2,4%.

În al doilea rând, alocă 62 miliarde de lei pentru investiții publice, cea mai mare valoare din ultimele trei decenii. Toate proiectele majore de infrastructură au banii asigurați.

Asigură 87,47 miliarde de lei pentru sistemul public de pensii – cel mai mare buget alocat în ultimele trei decenii, acoperind majorarea pentru tot anul 2021, necesarul de finanțare pentru majorarea pensiilor cu 14%.

Prevede 14,38 miliarde de lei pentru măsuri de combatere a efectelor pandemiei.

Tot el suplimentează cu 1,9 miliarde de lei finanțarea măsurilor active pe piața muncii și protejarea locurilor de muncă afectate de criza sanitară.

Raluca Turcan a spus ce se întâmplă cu impozitele în anul 2021.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale a subliniat că nu vor fi introduse impozite și taxe noi și nici nu vor fi majorate cele deja existente, în acest fel fiind protejată puterea de cumpărare a populației.

”La Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vom finaliza în cursul acestui an cele mai ample reforme în domeniul sistemului public de pensii, al sistemului de salarizare, al măsurilor de asistență socială și al politicilor de ocupare”, a dat asigurări Turcan.
161
Tagurile:
2021, Buget, Impozit

Загрузка...
Imagine simbol

Aeroporturile avertizate nu ceară adeverințe de vaccinare

0
(reînnoit 19:36 03.03.2021)
OMS a transmis un avertisment public prin care a atras atenția aeroporturilor și altor puncte de trecere a frontiere să nu ceară adeverințe de vaccinare anti-Covid 19.

BRUXELLES, 3 mar – Sputnik. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei țări, de vreme ce vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie.

OMS a arătat de asemenea că vaccinurile anti-COVID-19 nu pot fi o cerinţă pentru a călători, având în vedere că încă nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă sau dacă protejează împotriva formelor uşoare ale bolii.

De asemenea, „a acorda prioritate acestor călători ar putea avea drept consecinţă administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave de COVID-19”, a precizat OMS.

OMS atrage chiar atenția că utilizarea „certificatelor de imunitate” de către călătorii internaţionali (indiferent dacă s-au vaccinat sau dacă au anticorpi după ce au depăşit boala) nu este recomandabilă şi nici „nu este susţinută de evidenţe ştiinţifice”.

Pe de altă parte, OMS a evidențiat că persoanele de peste 60 de ani, cele cu boli cronice şi alte grupuri de risc ar trebui să evite să călătorească în ţări cu o rată înaltă de COVID-19, deși potrivit organizaţiei, călătorii internaţionali "nu trebuie consideraţi prin natura lor cazuri suspecte de COVID-19".

0
Tagurile:
Aeroport, Vaccinare

Загрузка...