Moscova city

Rusia va deveni prima economie europeană până în 2030, potrivit unei bănci britanice

910
Potrivit previziunilor băncii britanice Standard Chartered Bank, nivelurile de dezvoltare economică a țărilor industrializate și în curs de dezvoltare vor fi apropiate, iar Rusia va deveni prima economie europeană până în 2030.

BUCUREŞTI, 10 ian – Sputnik, Doina Crainic. Rusia are mijloacele pentru a deveni cea mai mare economie din Europa până în 2030, precizează analiștii de la banca britanică Standard Chartered într-o estimare citată de Bloomberg.

Potrivit experţilor, China va fi cea mai importantă economie din lume în jurul anului 2030, PIB-ul acesteia (în paritatea puterii de cumpărare) urmând să ajungă la 56.000 de miliarde de euro.

Se așteaptă ca India să ajungă pe poziția a doua, cu un PIB de 46.300 miliarde de dolari (40.000 de miliarde de euro), urmată de Statele Unite, cu un PIB de 31.000 de miliarde de euro (27.000 de miliarde de euro).

Potrivit Standard Chartered, Rusia va fi pe locul 8 în lume, cu un PIB de 6.900 miliarde, înaintea Indoneziei (8.800 miliarde de euro), a Turciei (8.000 miliarde euro), Braziliei (7.500 miliarde euro), Egiptului (7.200 miliarde de euro), Japoniei (6,3 miliarde euro) și Germaniei (6 miliarde de euro).

Șapte dintre primele zece locuri vor fi ocupate, până în 2030, de economiile în curs de dezvoltare, concluzionează analiştii. Previziunea lor se bazează pe premisa conform căreia cota fiecărei ţări din PIB-ul mondial trebuie să corespundă cotei acesteia din populația lumii.

Economiștii prevăd apropierea ulterioară a nivelurile de dezvoltare economică a țărilor industrializate și în curs de dezvoltare în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor.

910
Tagurile:
Economie, Rusia
Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

Leul s-a prăbușit după o nouă declarație BOMBĂ a lui Cîțu!

345
Florin Cîțu recidivează, de data asta însoțit de premier și de alți miniștri – declarațiile lor iresponsabile ar putea fi cauza noii căderi record a leului de azi.

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Veste gravă de la BNR - leul a căzut din nou, Euro atingând azi un nou maxim istoric, al treilea din luna septembrie.

Astfel, în cotația BNR, moneda europeană a ajuns la 4,8641 lei, după ce 17 septembrie fusese înregistrat un alt record, 4,8595 lei.

Remarcabil este că pe plan internațional euro a atins un minim al ultimelor șapte săptămâni, în scădere cu 0,12% la 1,1693 dolari, motivație fiind temerile legate al doilea val al pandemiei și, implicit, efectele asupra economiei.

În aceste condiții, surprinde maximul de azi, care vine după câteva zile în care a fost raportat un număr mai mic de infectări.

O explicație ar putea fi reacția premierului și a unor miniștri după ce ieri Parlamentul a reconfirmat, prin amendamente la rectificarea bugetară, creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, conform legii. De exemplu, premierul a acuzat un veritabil ”asasinat economic” comis de PSD, iar Violeta Alexandru a vorbit de un conflict între generații.

Un caz special este ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, cel care a făcut ieri o declarație periculoasă:  ”în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia”, a spus Cîțu despre legea rectificării bugetare, cu amendamentele PSD și UDMR.

”Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.n.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare”, a spus Cîțu la Realitatea Plus. ”Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”.

Cîțu a completat că ”ar cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale”.

Deci, ministrul Finanțelor, reper important pentru economie și lumea afacerilor, a anunțat deprecierea imediată în cazul în care trece rectificarea cu amendamentele creșterii punctului de pensie.

Se poate spune deci că el poate fi o cauză a căderii leului de azi. Și, atenție, nu ar fi prima dată.

La sfârșitul lui noiembrie anul trecut, pe fondul unor declarații iresponsabile ale lui Cîțu, a avut loc o altă cădere mare a leului, iar PSD a depus moțiunea simplă contra ministrului de Finanțe. Iată că acum pare a se repeta situația – tot bazată pe atitudini iresponsabile ale miniștrilor.

Să mai menționăm că, tot azi, dolarul american a fost cotat la 4.1528 lei, francul elvețian la 4,5153 lei, iar lira sterlină la 5,2908 lei.

345
Tagurile:
leu, Florin Cîţu
Tematic
Piperea critică băncile care au făcut profituri cu ajutorul lui Cîțu în perioada pandemiei
Viorica Dăncilă, îl ia de urechi și îl provoacă pe Cîțu!
Gafă majoră a lui Florin Cîțu, Eugen Teodorovici îl face de rușine!

Загрузка...
Moscow Stock Exchange

România, promovată la statutul de Piața Emergentă

42
Bursa de Valori București informează că România va fi promovată oficial, astăzi, la statutul de piață emergentă, ca urmare a unei decizii luate de agenția de evaluare financiară FTSE Russell.

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Moment istoric pentru România, care face pași înainte în domeniul economic și devine piață emergentă după ce, anterior, avusese statut de Piață de Frontieră.

Începând cu data de 21 septembrie 2020, piața de capital din România va fi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Piețele Emergente.

Bursa de Valori București va marca momentul printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care vor participa toți partenerii BVB, instituții ale statului, autorități de reglementare și parteneri instituționali. La eveniment va veni li Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

În urmă cu un an, în data de 26 septembrie 2019, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat că România a fost promovată de la Statutul de Piață de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

FTSE Russell a confirmat, în luna aprilie 2020, că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de piețe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020.

Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020.

Astfel, pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni.

Conform metodologiei FTSE Russell, măsurarea lichidității se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

În luna septembrie a anului trecut, Lucian Anghel, președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București spunea că promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

Noul statut al României – acela de Piață Emergentă – înseamnă noi posibilități de investiții. Și aceasta fiindcă administratorii care gestionează fonduri de miliarde de euro erau restricționați să investească în piețele de frontieră.

42
Tagurile:
România, Piață

Загрузка...
Coronavirus: Elevă în mască medicinală își îmbrățișează mama înainte de a intra la ore în școală

Efectele nefaste ale purtării măștii asupra durerilor de cap

0
Lipsa de oxigen, căldura și mirosurile măștii pot reprezenta riscuri pentru cei care suferă de dureri de cap regulate, potrivit asociației La Voix des migraineux.

Purtarea unei măști nu este inofensivă pentru persoanele predispuse la migrene, avertizează șeful asociației La Voix des migraineux, citat de Sputnik France.

„Purtarea prelungită a unei măști poate declanșa o migrenă, chiar și într-o cameră închisă cu aer stătut”, a declarat Sabine Debremaeker pentru BFM TV.

Între 12 și 20% dintre adulți suferă de migrenă, afecțiunile intense putând „afecta orice activitate, în special profesională”, precizează dr. Michel Lantéri-Minet, neurolog la CHU din Nisa.

Dacă masca este purtată toată ziua, durerile de cap pot deveni mai frecvente, dezvăluie un articol american în ClinMed International Library. Participanții au purtat măști chirurgicale de tip FFP2 pentru perioade lungi de timp.

 

Sabine Debremaeker a analizat mai multe mărturii, ceea ce duce la concluzia că lipsa de oxigen, căldura sau mirosul măștii pot agrava afecțiunile și, pe termen lung, pot avea consecințe „dramatice” asupra angajatului. Pauzele de lucru „se vor înmulți”:

"Munca lor este în joc. Este deja foarte dificil pentru bolnavii de migrenă severă sau cronică să-și păstreze locul de muncă", a declarat președintele La Voix des migraineux.

Soluții

Pentru neurologul Dominique Vallade, este important ca pacienții să poată scoate masca „cel puțin pentru o perioadă de timp în care nu sunt în contact cu colegii lor, atunci când nu se deplasează”.

În ciuda lipsei de studii care să documenteze această problemă, neurologii încearcă să o remedieze în baza poveștilor trăite ale pacienților lor. Vallade a emis deja certificate care autorizează să nu le poarte.

O altă opțiune este de a purta o mască standard Afnor cu capacități de filtrare crescute, adaugă neurologul.

 

0

Загрузка...