Mugur Isărescu

Recordul Euro se transformă în scandal acuzație la adresa lui Isărescu!

2206
O reputată jurnalistă și analist economic lansează bomba – declarația lui Isărescu este una dintre principalele cauze ale creșterii euro în raport cu leul

BUCUREȘTI, 9 ian - Sputnik, Evan Răutu. ”La sfârşit de an, în prag de Crăciun, vii cu o bombă din asta, greu de înţeles mai întâi. Nu? Vă mai spun un lucru: în mod normal, o asemenea ordonanţă trebuia prezentată mai întâi în Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. Are impact”.

Acest pasaj face parte din declarația guvernatorului Isărescu referitoare la Ordonanța 114 care cuprinde controversata ”taxă pe lăcomie”. La aceste critici mai trebuie adăugat un răspuns ciudat la întrebarea ”Cum va afecta taxa băncile?”.

”Ne-a luat şi pe noi prin surprindere trăsnaia”, a răspuns Mugur Isărescu, în cel mai pur stil al lui Ion Iliescu. Dar dincolo de glume și stilul elegant, declarația guvernatorului a fost un adevărat atac la Guvern, mai ales acum, când ministrul Finanțelor a dat semnalul unui duel direct pe tema ROBOR – și a influențării de către BNR a acestuia.

Ei bine, se pare că greutatea fiecărui cuvânt al lui Isărescu este foarte mare – iar această declarație a făcut să se încline azi balanța euro – leu.

”Este efectul declarației lui Isărescu”, consideră reputata jurnalistă Elena Cristian, analistul economic al DC Business. ”Isărescu știa ce efect va avea declarația lui”, acuză direct Cristian, considerând demersul guvernatorului ca o cauză a creșterii Euro în raport cu leul.

Elena Cristian consideră că BNR putea să intervină, așa cum a mai făcut-o în alte dăți, pentru a menține nivelul cotației. ”Dacă BNR ar fi vrut să intervină ar fi făcut-o ca în alte dăți”, a declarat analista la Antena 3.

Analista DC Business nu neagă nici efectele cheltuielilor din perioada vacanței și sărbătorilor, dar prima cauză pe care o ia în discuție este intervenția lui Isărescu.

Este de urmărit dacă ministrul Teodorovici sau unii lideri politici, de la Putere sau din Opoziție, vor prelua această acuzație.

2206

Загрузка...