Dolari

The Economist: Multinaționalele "storc" guvernele și oferă puține joburi

178
(reînnoit 14:32 22.11.2018)
Supercompaniile storc cât de mult pot de la guvern, plătind în acelaşi timp cele mai mici taxe posibil și tind să-şi reducă şi personalul.

BUCUREȘTI, 22 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Fraza de mai sus nu a apărut pe un site care susține teoria conspirației, ci în cel mai vechi cotidian financiar din lume, fondat la 1843.

"Câteva companii uriaşe acaparează pieţele internaţionale, fuzionează pentru a deveni şi mai mari şi se bucură de venituri vaste", scrie editorialistul Adrian Wooldridge în The Economist, conform ZF.ro.

Editorialistul de la publicația britanică face trimitere la un discurs susținut în 1910 de președintele SUA de atunci, Theodore Rosevelt. Acesta avertiza că "economia industrială americană a fost acaparată de o mână de companii gigant care produc o avuţie fără precedent pentru un număr redus de oameni şi caută să controleze tot mai mult din politicul ţării". Și atenționa că că o ţară fondată pe principiul egalităţii oportunităţilor riscă să devină "un tărâm al privilegiilor pentru companii".

Wooldridge consideră discursul lui Roosevelt cât se poate de actual și arată că raportate la PIB, profiturile companiilor americane sunt mai mari decât oricând din 1929 încoace, în timp ce start-up-urilor le este tot mai greu să se lanseze.

"Mai multe companii mor decât se nasc, ceea ce duce la îmbătrânirea populaţiei corporate", punctează analistul. El observă că multe supercompanii își duc banii în paradisuri offshore, făcând eforturi considerabile pentru a micșora taxele plătite către stat.

Și subliniază că marile firme oferă puține locuri de muncă în raport cu veniturile obținute. Astfel, în 2014, primele trei companii din Silicon Valley au avut venituri de 247 miliarde de dolari şi o capitalizare de piaţă de peste 1.000 de miliarde de dolari, însă doar 137.000 de angajaţi.

Adrian Wooldridge este editorialist cu vechime la The Economist şi autor, printre altele, al unei istorii a capitalismului american, alături de fostul preşedinte al Rezervei Federale, Alan Greenspan. Wooldridge participă la Gala ZF 2018, care are loc joi, 22 noiembrie, la Bucureşti.

178
Tagurile:
joburi, Guverne, Multinaționale
Tematic
Piața TV: Multinaționalele dictează, audiența nu contează
Șerbănescu: Multinaționalele trimit Fiscul și Justiția pe capul patronilor români
Impozit pe profit? "Multinaționalele își bat joc de proștii din România"
Moscow Stock Exchange

România, promovată la statutul de Piața Emergentă

38
Bursa de Valori București informează că România va fi promovată oficial, astăzi, la statutul de piață emergentă, ca urmare a unei decizii luate de agenția de evaluare financiară FTSE Russell.

BUCUREȘTI, 21 sept – Sputnik. Moment istoric pentru România, care face pași înainte în domeniul economic și devine piață emergentă după ce, anterior, avusese statut de Piață de Frontieră.

Începând cu data de 21 septembrie 2020, piața de capital din România va fi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Piețele Emergente.

Bursa de Valori București va marca momentul printr-o deschidere oficială a ședinței de tranzacționare la care vor participa toți partenerii BVB, instituții ale statului, autorități de reglementare și parteneri instituționali. La eveniment va veni li Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

În urmă cu un an, în data de 26 septembrie 2019, furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat că România a fost promovată de la Statutul de Piață de Frontieră la cel de Piață Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

FTSE Russell a confirmat, în luna aprilie 2020, că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de piețe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020.

Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020.

Astfel, pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni.

Conform metodologiei FTSE Russell, măsurarea lichidității se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

În luna septembrie a anului trecut, Lucian Anghel, președinte al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București spunea că promovarea României la statutul de Piață Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piața de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

Noul statut al României – acela de Piață Emergentă – înseamnă noi posibilități de investiții. Și aceasta fiindcă administratorii care gestionează fonduri de miliarde de euro erau restricționați să investească în piețele de frontieră.

38
Tagurile:
România, Piață

Загрузка...
Guvernul Orban

Lovitură pentru PNL: inflația rămâne mare în România

282
Rata inflației din România rămâne una din cele mai ridicate din Uniunea Europeană, arată Oficiul European de Statistică.

BRUXELLES, 17 sept - Sputnik. România s-a situat printre ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei în august, conform Oficiului European de Statistică (Eurostat). 

Comparativ cu situaţia din iulie, rata anuală a inflaţiei în august a scăzut în 16 state membre, a rămas stabilă în trei (inclusiv în România) şi a crescut în şase state membre.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Ungaria (4%), Polonia (3,7%), Cehia (3,5%) şi România (2,5%). La polul opus sunt unele state membre UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă: Cipru (minus 2,9%), Grecia (minus 2,3%) şi Estonia (minus 1,3%).

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut în august până la 0,6%, de la un nivel de 1,3% în iulie. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Astfel, în luna august, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la minus 0,2%, de la 0,4% luna precedentă, în timp ce în Uniunea Europeană a scăzut până la 0,4%, de la 0,9% luna precedentă. Este pentru prima dată din mai 2016 când rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în teritoriul negativ.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

282
Tagurile:
România, PNL, inflație
Tematic
Date clare ale BNR confirmă: Viorica Dăncilă, net superioară lui Orban!
Mișcare surpriză a BNR: a deschis o linie de finanțare de la BCE de 4,5 miliarde de euro
Propunerea PSD de premier! Isărescu: ”Dacă va fi, va avea sprijinul BNR”

Загрузка...

În Georgia s-au încheiat exercițiile “Noble Partner 2020”. Ce căută militarii NATO în țară

0
(reînnoit 20:45 21.09.2020)
Organizatorii declară că scopul acestor exerciții este sporirea capacității de apărare a Georgiei, SUA și statelor partenere, precum asigurarea stabilității în regiunea Mării Negre. Experții consideră însă că scopul este cu totul altul.

În Georgia s-au încheiat exercițiile internaționale “Noble Partner 2020”. Pentru a participa la manevre, în țară au sosit aproximativ 3 mii de militari din SUA, Polonia, Franța, Marea Britanie. Ambasadorul american a declarat că țările vor să îmbunătățească capacitatea de luptă prin eforturi comune și să susțină securitatea în regiunea Mării Negre. Totuși, ce se ascunde în spatele acestor declarații? De ce militarii NATO au ales anume Georgia pentru manevre? Ce crede Rusia despre aceste exerciții?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tematic
Antrenament sau spectacol: Exercițiile Forțelor Aeriene și ale marinei SUA în Marea Neagră
Butoiul cu pulbere din Mediterană: Turcia și Grecia, exerciții militare rivale
În Belarus au demarat exercițiile militare "Frăția Slavă 2020"

Загрузка...