Premierul Viorica Dăncilă

Dăncilă bani, poți primi până la 60.000 de lei. Vezi unde te încadrezi

720
Românii pot contracta, de luni, credite cu dobândă zero de până la 60.000 de lei, bani ce pot fi cheltuiți pentru educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport.

BUCUREȘTI, 12 oct — Sputnik, Daniel George Nistor. Executivul condus de premierul Viorica Dăncilă a lansat programele "Investește în tine" și "Sprijin pentru industria cinematografică".

Lansarea programului "Investește în tine" și semnarea documentelor necesare derulării lui reprezintă o perspectivă deschisă tinerilor și persoanelor de vârstă activă de a-și asigura finanţarea pentru îmbunătăţirea pregătirii profesionale sau pentru acces la diferite servicii de sănătate și activități sportive, se arată într-un comunicat al Guvernului

Începând cu data de luni, 15 octombrie, toţi cei interesaţi vor putea contracta în acest scop credite cu dobândă suportată de la bugetul de stat, iar pentru creditele contractate, anii de studiu vor reprezenta perioada de grație pentru acest tip de finanţare.

Tinerii între 16 și 26 de ani pot contracta în acest scop credite de până la 40.000 de lei, iar persoanele între 26 și 55 de ani pot lua credite de până la 35.000 de lei. Dacă persoana care apelează la acest instrument de creditare este angajată, poate beneficia de încă 20.000 de lei, așadar suma maximă care poate fi primită se ridică la 60.000 de lei pentru grupa de vârstă 16-26 de ani și la 55.000 de lei pentru cei încadrați la categoria 26-55 de ani.

Banii împrumutaţi pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport, efectuate de oricare dintre membrii familiei beneficiarului.

Prin cel de-al doilea program guvernamental ajuns în etapa de aplicare, "Sprijin pentru industria cinematografică", producătorii de film pot obține finanțări garantate de stat, pentru producții cinematografice româneşti și străine realizate pe teritoriul României. Aplicațiile pot fi depuse începând cu data de vineri, 12 octombrie.

Cu un buget alocat de 50 milioane de euro anual, acest program guvernamental, gândit după un model care s-a dovedit de succes pentru industria cinematografică americană, se anunță a fi cea mai atractivă schemă de ajutor de stat din Europa pentru cinematografie.

Producțiile cinematografice care vor fi selectate în program vor beneficia de ajutor de stat între 100.000 de euro și 10 milioane de euro, bani din care se va putea acoperi până la 45% din cheltuielile eligibile pentru producția de filme realizate în România și care promovează țara noastră, respectiv de până la 35% din totalul cheltuielilor eligibile pentru dezvoltarea proiectelor de film și producție de film în România.

"Implementarea acestor programe va avea beneficii atât economice, cât și sociale: crearea de locuri de muncă mai bine plătite și atragerea de proiecte de investiţii cu valoare adăugată mare", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

720
Tagurile:
Sprijin pentru industria cinematografică, Investește în tine, program, bani, Credite, tineri, România
Tematic
Cel mai mare succes al Guvernului Dăncilă. Toți românii câștigă - analiză
Nou scandal la Bruxelles. Membru PSD atacă Guvernul Dăncilă de față cu oficialii
Veste bună de la Dăncilă: Guvernul dă bani tuturor românilor... care sunt "cuminți"
SONDAJ: De acord cu atitudinea și discursul Vioricăi Dăncilă în Parlamentul European?
Viorica Dăncilă o desființează pe Macovei! Surpriză însă - iată cine a promovat-o!...
Viorica Dăncilă revine - rafale nimicitoare pentru atacatorii României! Sunt praf!
În timp ce Dăncilă se lupta cu Europa, Parlamentul a făcut o manevră dubioasă!
Viorica Dăncilă - lecție de demnitate în Parlamentul European! Le-a rupt gura!
E sigur! Dăncilă a făcut anunțul așteptat de peste 5 milioane de români
A uitat? Acuzat la vremea lui, Cioloș o lovește fix la fel pe Dăncilă
Iohannis, capabil de orice ca să dărâme Guvernul Dăncilă
I-a întrecut pe toți: Dăncilă, cel mai bun premier de după 1989 la acest capitol
Dăncilă dă bani asistaților social, dar și marilor firme. Să comparăm...
Viorica Dăncilă ia o decizie care va bucura toți românii. Mai mulți bani!
Haz de (ne)caz: Glume pe net după ce Dăncilă a ratat întâlnirea cu Junker
Românii în vremea lui Dăncilă - premier. Trăim altfel decât vor ei să credem
Știrea nopții: Viorica Dăncilă - demisie. Dragnea - reacție, Ciutacu - uimire!

Загрузка...