Agricultură, poză simbol

Iar cheamă Occidentul muncitori români. Cea mai solicitată meserie este...

216
Cele mai multe joburi oferite de firmele din Vest sunt pe postul de culegător de căpșuni, dar acești muncitori câștigă oricum mai bine decât majoritatea angajaților din țară.

BUCUREȘTI, 4 oct — Sputnik, Daniel George Nistor. Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.100 locuri de muncă, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Cea mai generoasă ofertă vine din Spania — 963 de joburi, din care 956 muncitor necalificat în agricultură — cules căpșuni, 2 muncitor — cules struguri, 2 tractorist, 2 sudor TIG, 1 operator centrale electrice, potrivit unui comunicat ANOFM.

Germania are 517 locuri de muncă libere, cele bine reprezentate meserii fiind: 120 curier, 80 personal curățenie, 54 electrician, 53 sudor, 51 lăcătuș, 50 instalator, 24 șofer de camion.

Marea Britanie are pentru români 201 joburi libere, din care 200 muncitor în industria piscicolă și 1 curier liber profesionist.

Olanda cheamă la lucru 83 de români, pe următoarele posture: 20 creatori buchete de flori, 20 operatori la mașini și utilaje pentru fabricarea produselor alimentare, 10 manipulator marfă, 10 tâmplari, 10 zidari, 5 dulgher, 5 rigipsar, 1 instalator/montator țevi, 1 mecanic mașini agricole, 1 agent de muncă temporară.

Norvegia are 17 locuri de muncă, din care 10 vopsitor auto, 5 farmacist, 2 montator acoperișuri;

Suedia oferă numai 11 locuri de muncă (5 vopsitor auto, 3 mecanic auto, 3 operator mașini), iar Franța — 4 locuri de muncă (2 mecanic auto, 1 carosier, 1 tehnician mentenanță autovehicule).

Avem și o ofertă (una singură) din Bulgaria, pentru un specialist în publicitate online.

Munca de culegător de căpșuni, cea mai solicitată dintre cele pe care românii le prestează în Occident, a fost deseori ironizată, cei care acceptă acest job fiind numiți "căpșunari". Totuși, salariile acordate de angajatori nu sunt de neglijat.

Un culegător sezonier de căpșuni câștigă în Spania peste 1.000 de euro pe lună, arată o analiză efectuată recent de Sputnik.

Adică evident mai mult decât majoritatea românilor care muncesc în țară, unde salariul mediu este de 2.700 de lei (sub 600 de euro), dar cei mai mulți dintre angajați câștigă mai puțin.

216

Загрузка...