Combaterea PPA

Cifra care fiori. Câți porci a pierdut România cu adevărat

140
România a pierdut în 17 luni aproape 600.000 de porci, sau 13% din efectivele totale de la data de 1 mai 2017.

BUCUREȘTI, 14 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Efectivele totale de porcine din România erau de 4.129.293 de capete la 1 mai 2018, înainte de izbucnirea pestei porcine africane (PPA).

În decurs de un an, aceste efective au scăzut cu 357.270, până la 4.486.563, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). 

În plus, efectivul de matcă (scroafe pentru reproducere) s-a redus, în aceeaşi perioadă, cu —14,2% (-46.288 de capete), ajungând până la 280.017 capete. Efectivul matcă (scroafe de prăsilă) este reprezentat din femele care au fătat cel puţin o dată, inclusiv scrofiţe după 48 de ore de la fătare, dacă acestea au fătat purcei viabili şi pot asigura o alăptare corespunzătoare.

La distribuţia animalelor pe regiuni de dezvoltare la 1 mai 2018, comparativ cu aceeaşi dată a anului precedent, se constată că ponderea acestora a crescut în regiunile: Nord-Vest cu 1,6 puncte procentuale (pp), Muntenia de Sud cu 1,4 pp, Sud-Est (0,5 pp), Bucureşti-Ilfov (0,1 pp) şi a înregistrat scăderi în regiunile: Sud-Vest Oltenia (-1,6 pp), Centru (-1,1 pp), Vest (-0,5 pp), Nord-Est (-0,4 pp).

Pesta porcină africană s-a răspândit în 207 localităţi din 12 judeţe, cumulând un număr total de 898 de focare şi 57 de cazuri la mistreţi, iar la nivel naţional au fost sacrificaţi 232.722 de porci, a informat Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), la 13 septembrie 2018, potrivit Mediafax.

Dacă însumăm scăderea intervenită de la 1 mai 2017 la 1 mai 2018 cu scăderea provocată de răspândirea virusului PPA, rezultă o pierdere de aproape 590.000 de capete în mai puțin de 17 luni. De la 1 mai 2017 și până în prezent, efectivele s-au redus cu 13%.

De la data confirmării prezenţei virusului în ţara noastră pentru prima oară, în 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, PPA evoluează în două zone geografice, iar numărul mare de îmbolnăviri şi sacrificările au început să apară din această vară.

140
Tagurile:
scădere, efective, porcine, pesta porcină, România
Тема:
Pesta porcină în România (67)
Tematic
Statul român - măsuri disperate contra pestei porcine, creează dezechilibru
Femeie din Ialomiţa, dosar penal pentru împrăştierea pestei porcine africane
Intrare în magazin

Celebru economist: România e victima unui EXPERIMENT, spre deosebire de Ungaria și Polonia

617
În timp ce Ungaria sau Polonia creează o entități economice – de stat sau private - capabile să concureze pe piața internațională, România a cedat și își vinde tot

BUCUREȘTI, 8 apr – Sputnik. Cunoscutul economist și profesor universitar Cristian Socol, principal autor al programului de guvernare al PSD – Dragnea, face o scurtă radiografie a situației României:

”Resursele subsolului sunt aproape integral vândute. Parte consistentă a forței de muncă active merge la export. Pământul arabil este vândut și el în proporție ridicată. Sistemul bancar, energia, gazele, apa și celelalte infrastructuri critice sunt și ele vândute”.

Aceasta este prima parte a situației – cea care este adjudecată! Dar mai e o a doua, pe cale să se împlinească. Și anume - ”Mai sunt câteva companii super-profitabile în controlul statului român”.

”Dacă se vând și acestea, România rămâne fără nimic”, consideră Cristian Socol, numind România – ”Chile a Europei”, cu referire la modelul eșecului economic ”gestionat” de FMI în țara andină. De aceea, Socol spune ”NU experimentului libertarian” căruia România îi cade victimă!

Socol atrage atenția că, între timp, Cehia, Ungaria și Polonia ”măresc viteza de convergență și distanță economică față de noi printr-o strategie economică inteligentă - consolidarea activelor, crearea de campioni naționali sau/ și regionali”.

”România are o altă strategie - să vândă tot”, scrie Cristina Socol. Eu aș completa – România de după 2008 are „strategia” și să falimenteze tot - și să bage la pușcărie pe orice om de afaceri care se ridică… la fel ca occidentalii, cu nimic mai morali!

Argumentație în plus: Cristian Socol citează Ziarul Financiar, o analiză intitulată ”Capitalismul de stat: Franţa culege „roadele“ pandemiei, Germania încă n-a scăpat de moştenirea crizei trecute, iar Polonia îşi construieşte campioni naţionali uriaşi”.

”În Europa de Est, în Ungaria guvernul tinde să-şi ţină aproape activele corporate strategice prin intermediul oamenilor de afaceri apropiaţi partidului de guvernământ, în timp ce în Polonia statul creează campioni naţionali uriaşi”, scrie autorul analizei, jurnalistul Bogdan Cojocaru.

De asemenea, autorul subliniază că, în Polonia ”statul creează campioni economici. Spre exemplu, PKN Orlen, cea mai mare companie şi liderul în sectorul de rafinare, la care guvernul deţine peste 27% din acţiuni, preia monopolul gazelor PGNiG şi fuzionează cu concurentul mai mic Grupa Lotos, deţinut de stat”.

”De asemenea, statul deţine aproape 30% din cea mai mare bancă, PKO Bank Polski, aproape 60% din cel mai mare producător de energie, PKO Bank Polski, şi 31% din gigantul minier KGHM. Guvernul este, de asemenea, cel mai mare acţionar la Tauron şi Enea, alţi producători de energie”, scrie Cojocaru, punctând ”Varşovia îşi foloseşte campionii naţionali pentru proiecte considerate strategice precum construirea primei centrale nucleare a ţării şi dezvoltarea unui brand auto”.

Ce se poate reproșa micro-analizei lui Socol, coroborată cu ce din ”Ziarul Financiar”? Nimic… decât că nu e ”aliniată strategic”! Și că Socol a fost unul dintre principalii autori ai programului (economic) de guvernarea al PSD din 2016, considerat și de mulți adversari drept cel mai bun program național de dezvoltare. Cum s-a răspuns la acest program? Cu acel cuvânt din Piața Victoriei, adus din Suedia. Atâta a putut așa zisa ”Românie europeană”.

617
Tagurile:
economist
Tematic
Viktor Orban: Dacă Ungaria nu ar fi comandat vaccinuri din Est, am fi avut mari probleme
Budapesta: vaccinurile din Rusia au protejat tot atâtea vieți în Ungaria și Serbia
Ungaria dă peste nas Bruxelles-ului cu “pașapoartele COVID”
Ungaria, premieră europeană: prima țară UE membră în Banca Eurasiatică de Dezvoltare
Ungaria pune NATO la punct: nu vede Rusia ca o ameninţare

Загрузка...
Raluca Turcan

Turcan, deranjată de numărul mare de pensionari români

2552
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a vorbit, în contextul discuției despre felul în care poate fi cumulată pensia cu salariul, despre faptul că, pe fond e o creștere a numărului de pensionari, ceea ce înseamnă presiune mare pe bugetul de asigurări sociale.

BUCUREȘTI, 7 apr – Sputnik. Problema cumulării pensiei cu salariul revine în atenția publică, iar ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, spune că la privat nu poate fi interzis acest lucru.

Turcan spune că, potrivit cifrelor, sunt 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără, plus aproximativ 900.000 de beneficiar de pensie de invaliditate au de urmaș. Dintre toți aceștia, peste 200.000, după momentul pensionării, optează să lucreze.

”Provocarea noastră este să creștem și să impulsionăm viața activă. Cifrele pe fond nu arată bine, avem o creștere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalității, avem deja niște semnale de creștere a șomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Ca o primă soluție trebuie să impulsionăm viața activă”, a explicat Raluca Turcan potrivit digi24.ro.

În opinia sa, creșterea numărului de pensionari reprezintă o presiune pe bugetul de asigurări sociale și încă una foarte mare, iar ”sustenabilitatea sistemului de pensie este șubredă”.

Tocmai de aceea trebuie crescută rata de ocupare a forței de muncă fiindcă, la un moment dat, se pierde controlul asupra economiei și puterea de cumpărare a pensiei scade.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că îi va convinge pe români să aleagă ori salariul ori pensia.

Turcan a precizat că sunt 230.000 de oameni peste vârsta legală de pensionare care aleg să se reangajeze.

”Și atunci le spunem să rămână mai mult în câmpul muncii și salariile să devină mai atractive, fie că vorbim de privat, fie de stat”, a punctat demnitarul.
2552
Tagurile:
Raluca Turcan

Загрузка...
Сергей Скрипаль

Unul dintre suspecții în cazul Skripal, bănuit s-a identificat cu pașaport moldovenesc

0
(reînnoit 07:19 18.04.2021)
Poliția cehă i-a dat în căutare pe rușii Alexandr Petrov și Ruslan Bașirov pe care Londra îi suspectează de otrăvirea fostului ofițer GRU Sergei Skripal și fiicei sale Iulia. Unul dintre ei este acuzat că s-a identificat cu pașaport moldovenesc.

CHIȘINĂU, 18 apr - Sputnik. Poliția cehă, citată de RIA Novosti, anunță că îi caută pe cetățenii ruși Alexandr Petrov și Ruslan Bașirov în cadrul anchetării „circumstanțelor unei infracțiuni grave”. Fotografiile celor doi au fost postate pe Twitter.

Potrivit poliției cehe, în octombrie 2014 Bașirov și Petrov s-ar fi aflat în Republica Cehă: mai întâi la Praga, apoi în regiunea Moravo-Silezia și regiunea Zlín.

„Persoanele au folosit cel puțin două acte de identitate, prezentând mai întâi două pașapoarte rusești pe numele lui Alexandr Petrov, născut la 13 iulie 1979, și Ruslan Bașirov, născut la 12 aprilie 1978, ulterior s-au identificat cu pașaport moldovenesc pe numele lui Nicolae Popa, născut la 18 iunie 1979, și, respectiv, cu pașaport tadjic eliberat pe numele lui Ruslan Tabarov, născut pe 23 octombrie 1975 ", se spune în mesajul poliției cehe.

Amintim că, pe 4 martie, în orașul britanic Salisbury a fost otrăvit fostul ofițer GRU Serghei Skripal și fiica lui, Iulia. Cazul a provocat un scandal internațional. Autoritățile de la Londra a afirmat că Rusia este implicată în otrăvirea celor doi cu substanța A234. Moscova a negat aceste acuzații.

Rusia s-a oferit să desfășoare o anchetă comună, dar Marea Britanie a ignorat această inițiativă.

Ministerul de Externe a demonstrat că fostul prim-ministru britanic Theresa May a mințit: ea a susținut că otravă a fost făcută în Rusia, dar testele de laborator au infirmat acest lucru.

Ulterior, Procuratura Regală a Marii Britanii a anunțat numele cetățenilor ruși suspectați de tentativa de otrăvire a lui Serghei și Iulia Skripal în orașul Salisbury. Instituția a declarat că are date despre doi suspecți implicați în cazul otrăvirii familiei Skripal — Alexdandr Petrov și Ruslan Bașirov.

Procuratura britanică le-a înaintat învinuirile lui Petrov și Bașirov pe petru capete de acuzare, inclusiv pentru tentativa de omor a Skripalilor și a unui ofițer de poliție britanic. Îîntr-un interviu cu redactorul-șef al Sputnik și RT, Margarita Simonyan, cei doi au declarat că au vizitat Marea Britanie ca turiști și nu au nicio legătură cu serviciile speciale.

0
Tagurile:
Serghei Skripal
Tematic
Moscova a comentat noile materiale din presa britanică despre cazul Skripal
„Cazul Skripal”: Prezumptivii atentatori ies la rampă
SUA introduc noi sancțiuni împotriva Rusiei în legătură cu cazul Skripal

Загрузка...