Căruțaș în câmp

Alt necaz. A apărut "pesta porcină la legume", se numește Tuta absoluta

254
După virusul pestei porcine africane (PPA), a mai apărut o boală, care afectează sectorul vegetal.

BUCUREȘTI, 30 aug — Sputnik, Daniel George Nistor. Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu a anunţat miercuri, la Buzău, că dăunătorul Tuta absoluta, care afectează culturile de legume, îşi face simţită prezenţa în trei judeţe.

Botănoiu le-a cerut legumicultorilor să aplice procedura curativă de combatere, pentru că altfel există riscul ca acest dăunător sau bolile respective să se extindă peste tot, în toate culturile, informează Agerpres.

Cercetătorul Costel Vânătoru de la Staţiunea de cercetări legumicole Buzău a semnalat că anul 2018 a fost unul problematic pentru legumicultură, cel mai greu din ultimele trei decenii, cu extinderea la nivel naţional a unui dăunător imun la toate insecticidele, denumit Tuta absoluta.

Vânătoru susţine că "Tuta absoluta este un fel de pestă porcină la nivel vegetal, atacurile puternice sunt prezente mai ales în spaţiile protejate şi conduce la compromiterea totală a culturilor, în condiţiile în care substanţele chimice nu au capacitatea să-l eradicheze".

"Tuta absoluta este o molie minusculă, un dăunător imun la toate insecticidele, care anul acesta a fost a întâlnit în toate bazinele legumicole principale: Buzău, Vidra, Târgovişte, Matca. Primele semnale au apărut în 2010 la Satu Mare şi uşor-uşor acesta s-a extins în întreaga ţară, fiind adus probabil cu produsele importante", a precizat cercetătorul.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, încearcă să liniștească apele.

"Tuta absoluta a fost, este şi va fi. Este o boală specifică, care se poate ţine sub control, nu ne mai ferim acum şi de Tuta absoluta şi le luăm pe toate la rând, în aşa fel încât să creăm o imagine că aici în România este cuibar de boli", a declarant Daea.

"Eu aş vrea să vă spun un lucru foarte clar şi se poate documenta istoriceşte: România nu a dat boli nimănui de-a lungul istoriei, din nefericire a primit", a mai spus ministrul Agriculturii.

254
Валюта

Maxim istoric pentru euro, a patra oară în această lună

53
BNR a anunțat astăzi creșterea euro la 4.8722 de lei, fiind cel de-al patrulea record de valoare înregistrat în luna septembrieю

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. Euro a atins astăzi un nou maxim istoric, a doua zi la rând după ce miercuri a fost cotată la BNR la 4,8641 lei.

Acesta este al patrulea maxim istoric pentru moneda europeană atins în septembrie.

Leul a pierdut teren nu doar în fața euro, ci și în fața tuturor valutelor importante: dolarul american a fost cotat la 4.1883 lei, francul elvețian la 4,5207 lei, iar lira sterlină la 5,3309 lei.

Analiştii financiar prognozează, în cadrul celui mai recent studiu CFA România, că euro va ajunge la 5 lei până la finele lunii martie 2021 şi că tendinţa de scădere a leului în raport cu euro va continua.

53
Tagurile:
Euro

Загрузка...
Declarații de presă susținute de ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu

PSD confirmă implicarea lui Cîțu în deprecierea leului

104
O analiză publicată ieri arăta că ministrul Finanțelor a avut o influență în deprecierea leului – iar ulterior PSD a confirmat.

BUCUREȘTI, 24 sept – Sputnik. După cum a anunțat BNR, leul a înregistrat ieri un nou minim istoric – iar faptul părea ciudat în contextul scăderii monedei europene în raport cu alte monede.

Scriam ieri că o explicație a acestei scăderi a leului ar putea fi reacția premierului și a unor miniștri după ce votul creșterii pensiilor.  Orban a acuzat un veritabil ”asasinat economic” comis de PSD, iar Violeta Alexandru a vorbit de un conflict între generații.

Dar, cazul special este al ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, cel care a făcut din nou o declarație periculoasă:  ”în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia”, a spus Cîțu despre legea rectificării bugetare, cu amendamentele PSD și UDMR.

”Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie”, a spus Cîțu.

Ori, este evident, ministrul Finanțelor este un reper pentru mediul economic și de afaceri – deci orice declarație dură a sa (poate) produce un adevărat șoc. Faptul s-a întâmplat și la finele anului trecut, când declarațiile aceluiași personaj au dus la o altă prăbușire a monedei, PSD inițiind o moțiune simplă ulterior, contra ministrului iresponsabil.

Ulterior, PSD a confirmat analiza noastră, arătând că ”prin declarațiile sale iresponsabile, Cîțu este primul care dărâmă moneda națională”.

”Din cauza lui și a lui Orban, care vorbesc despre incapacitatea de plată a țării, românii scot deja mai mulți bani din buzunare!”, a scris PSD, concluzionând – ”Cîțu scufundă România aruncând în aer cursul leu-euro”.

Afirmația nu necesită altă probă concretă decât cursul euro în contextul variației sale internaționale – precum și credibilitatea ministrului Finanțelor în fața mediului economic. Sau Cîțu susține cumva că nu e credibil?...

104
Tagurile:
Florin Cîţu, PSD
Tematic
VIDEO: Victorie uriașă a PSD în Parlament
Zi de foc în Parlament, PSD și PNL joacă totul pe o carte!
Marcel Ciolacu, cel mai puternic mesaj de când e șeful PSD

Загрузка...
CFR CLUJ

CFR apără onoarea României. KuPS e în drumul spre grupele Ligii Europa

0
CFR Cluj are șanse mari să joace pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa. Echipa antrenată de Dan Petrescu a arătat un fotbal de calitate pe terenul campioanei Suediei, Djurgarden, scor 1-0.

BUCUREȘTI, 25 sep - Sputnik. CFR Cluj are șanse mari să joace pentru al doilea an consecutiv în grupele Ligii Europa. Echipa antrenată de Dan Petrescu a arătat un fotbal de calitate pe terenul campioanei Suediei, Djurgarden, scor 1-0. După meci, Petrescu a declarat că și-ar fi dorit ca următorul joc din campionat să fie amânat cu o zi pentru a pregăti cât mai bine partida din 1 octombrie cu campioana Finlandei, KuPS.

„Nu trebuia să jucăm duminică cu Chindia, ci luni! Eu am cerut să jucăm luni, dar nu înțeleg de ce jucăm duminică. Cum să joace băieții ăștia care tocmai au jucat 90 de minute pe sintetic? Voi schimba toată echipa! Altfel n-am cum!”, a declarat Dan Petrescu pentru Digi Sport.

Dan Petrescu rămâne rezervat după victoria mare din Suedia, unde consideră că Djurgarden era favorită. „Pentru mine e o surpriză că ne-am calificat, ei erau favoriți în opinia mea. Au câștigat doi ani la rând campionatul în Suedia, terenul sintetic e foarte bun pentru ei. Nu înțeleg de ce au băgat cele două vârfuri decât pe final, au jucat defensiv. După meci le-am spus băieților că nu e timpul să sărbătorim, pentru că joi avem meci foarte greu cu campioana Finlandei. Noi o să fim favoriți la meciul ăsta, dar ați văzut și voi, când ești favorit poți să pierzi și când nu ești să câștigi. E foarte important că jucăm acasă” a mai spus Petrescu.

KuPS a câștigat cu Suduva (Lituania) în turul 3 preliminar, scor 2-0. KuPS reprezintă orașul Kuopio, al 9-lea cel mai populat din Finlanda. În acest sezon, KuPS a fost eliminată de Molde în primul tur preliminar din Champions League, scor 0-5. În 2011, Kups a întâlnit-o pe Gaz Metan în turul 3 preliminar din Europa League. Medieșenii au trecut atunci mai departe, după 2-0 în România și 0-1 în Finlanda.

KuPS are șase titluri în Finlanda: 1956, 1958, 1966, 1974, 1976 și 2019. În acest moment, echipa antrenată de norvegianul Arne Erlandsen ocupă poziția a doua în campionat, având 34 de puncte, la egalitate cu liderul HJK Helsinki. KuPS nu s-a calificat niciodată în grupele Europa League sau Champions League.

În schimb, CFR Cluj a scris istorie în ediția trecută a Ligii Europa. A ajuns în șaisprezecimile competiției după ce le-a învins în grupe pe Lazio, Celtic și Rennes. Clujenii au fost eliminați de viitoarea câștigătoare a Ligii Europa, Sevilla, după 1-1 și 0-0. CFR este singura echipă pe care Sevilla nu a reușit să o învingă în sezonul trecut european.

Sevilla a jucat și aseară un meci în cupele europene. A pierdut doar în prelungiri în fața lui Bayern Munchen, cu 1-2, în Supercupa Europei.

0
Tagurile:
CFR Cluj

Загрузка...