Aragaz

Gazele se scumpesc, austriecii câștigă. Iată cât le produce un angajat român

121
(reînnoit 11:14 02.08.2018)
Austriecii de la OMV Petrom își vând produsele la prețuri tot mai mari și au realizat în 6 luni un profit de 21.000 de euro per angajat.

BUCUREȘTI, 2 aug — Sputnik, Daniel George Nistor. Grupul OMV Petrom a consemnat în primul semestru din acest an un profit net de 1,28 miliarde de lei (circa 280 milioane de euro).

Astfel, nivelul a fost cu 6% mai mare faţă de perioada similară din 2017, când rezultatul afişat a fost de 1,21 miliarde de lei, potrivit datelor financiare publicate joi de companie și citate de Agerpres.

Compania are 13.300 de angajați, rezultând astfel un profit de 21.000 euro per angajat.

Profitul pe acţiune este de 0,0227 lei, în creştere cu 6% în S1 2018.

Rezultatul din exploatare al OMV Petrom s-a majorat cu 13% în primele şase luni din acesta, la 1,781 miliarde de lei.

Valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 6% comparativ cu primul semestru din 2017, la 9,851 miliarde de lei, susţinută de preţurile mai mari la ţiţei şi gaze naturale, precum şi de volumele mai mari de electricitate vândute, elemente care au contrabalansat volumele mai mici de produse petroliere şi gaze naturale vândute, precum şi preţurile de vânzare mai scăzute la electricitate.

În luna iunie 2018 față de decembrie 2017, prețurile la gaze au urcat în România cu 10,43%, aceasta fiind cea mai mare scumpire intervenită la toate categoriile de produse și servicii din România, după cum se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS)

În același timp, prețurile la energie electrică au avansat cu 2,46%, iar cele la combustibili cu 6,18%, peste creșterea generală a prețurilor, de 2,42%.

În primele şase luni din acest an, compania a realizat investiţii în valoare de 2,102 miliarde de lei, în creştere cu 130% faţă de primul semestru al anului trecut. Numărul angajaţilor OMV Petrom este mai mic cu 6%, respectiv 13.421 persoane la finele lunii iunie 2018.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.

121

Загрузка...