Mamaia. Arhivă

Joburile mizeriei: Acești angajați mai "primesc" și o eczemă la salariu

200
(reînnoit 14:33 30.07.2018)
Hotelierii de pe Litoral își cazează angajații în camere cu perne murdare și coji de semințe uitate de jos de anul trecut.

BUCUREȘTI, 30 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Un student spune că, la fel ca alţi colegi de generație, a încercat să lucreze în această vară pe litoralul Mării Negre, alături de prietena sa, însă experienţa prin care a trecut l-a făcut să ajungă la o concluzie tristă.

"Vara aceasta, mai exact la începutul lunii iulie, am vrut să lucrez împreună cu iubita mea la mare. Fiindcă nu locuim în Constanţa, ne-am axat pe joburile cu cazare inclusă", a declarat Andrei Tudor, un tânăr de 20 de ani, student la Facultatea de Matematică, pentru Mediafax.

"Am căutat pe un site de specialitate anunţuri de angajare, iar la peste 80% dintre joburi se lucra 12 ore pe zi, de luni până duminică, adică precum sclavii, pe un salariu de 1.500 de lei net. În final, am decis să mergem la un hotel în Eforie Sud, pe postul de ospătar. Doamna cu care am vorbit la telefon ne-a spus să nu ne aşteptăm la condiţii de cazare foarte bune, însă ce putea fi mai rău decât un pat între patru pereţi şi un geam?! Era OK şi aşa", povestește Tudor.

Și a plecat acolo unde urma să își ia jobul în primire. Dar când a văzut condițiile de cazare, s-a îngrozit.

"Era un dezastru total: pernele erau foarte murdare (cine ştie ce ciupercă se mai putea lua!), uşa nu avea nici măcar o încuietoare, iar cojile de seminţe de pe jos erau de la cei de anul trecut, nici măcar acelea nu au putut fi strânse înainte să ajungem noi!" — mărturisește studentul.

El mai spune că la hotel, "mesele şi scaunele aveau praf pe ele, trebuia să le ştergem, că pentru asta am fost chemaţi", și că "acolo mai lucrau câţiva copii (aveau maximum 16 ani) şi un băiat de aproximativ 20 de ani".

În aprilie, Mohammad Murad, cel mai mare investitor de pe Litoral și președintele FPTR, anunța cea mai mare criză din ultimii 28 de ani, în acest domeniu. Potrivit acestuia, cameristele cereau salarii de peste 500 de euro (circa 2.300 de lei), iar bucătarii — de 3.000 de euro (aproape 14.000 de lei).

Ca să rezolve criza, managerii au început să angajeze tineri de 16-18 ani, care acceptă să muncească pe bani mai puțini. Un astfel de angajat câștigă, în medie, în jur de 1.200-1.400 de lei pe lună, dar are asigurate cazarea și masa

Pentru că nu au găsit angajați la salariile pe care le oferă, managerii hotelurilor recurg la soluții manageriale inedite.

"Avem informații — dar nu pot divulga numele unităților respective, pentru că le-aș face un deserviciu — că sunt hoteluri la mare care nu-și pot deschide restaurantele din lipsă de personal. Deocamdată sunt în jur de 10, dar tendința este îngrijorătoare și, dacă statul nu găsește o soluție, numărul lor va crește exponențial anul viitor", a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pentru Profit.ro.

Unii hotelieri returnează turiștilor banii încasați pe micul dejun, iar alții îi trimit să mănânce la un hotel vecin.

200

Загрузка...