Uzină metalurgică, poză simbol

Ruleta capitalismului. Un scandal de corupție ar putea salva Sidex Galați

227
ArcelorMittal riscă să piardă oțelăria Ilva din Italia, astfel că nu va mai avea obligația să vândă Sidex Galați, așa cum cere Comisia Europeană.

BUCUREȘTI, 26 iul — Sputnik, Daniel George Nistor. Compania cu capital indian continuă să spere că va putea finaliza curând planificata preluare a oţelăriei Ilva, în pofida noilor temeri exprimate de Guvernul italian.

"Continuăm să sperăm că vom putea încheia tranzacţia în curând. ArcelorMittal a participat cu bună credinţă la licitaţia pentru achiziţionarea Ilva", se arată în comunicatul companiei, citat de Reuters.

Declaraţia a fost emisă în aceeaşi zi în care ministrul Industriei, Luigi Di Maio, a anunţat că Executivul italian a iniţiat o verificare oficială a planificatei preluări de către ArcelorMittal a celei mai mari oţelării din Europa, Ilva, şi ar putea anula tranzacţia dacă sunt descoperite nereguli.

ArcelorMittal a oferit 1,8 miliarde de euro pentru Ilva şi a acceptat să rezolve problemele cu care se confruntă oţelăria, investind masiv în modernizare şi tehnologii ecologice. Preluarea urma să aibă loc la 1 iulie, dar Luigi Di Maio a anunţat recent amânarea tranzacţiei până în data de 15 septembrie.

Ilva, aflată în oraşul Taranto din sudul Italiei, producea anual 9 milioane tone de oţel, aproximativ 40% din producţia de oţel a Italiei, şi îl furniza producătorilor auto, de echipamente electrice şi constructorilor de nave. Guvernul italian a preluat, temporar, controlul la Ilva, pentru a supraveghea lucrările de curăţare ale acestei oţelării implicate într-un scandal de poluare.

Noul instalat Guvern de la Roma a cerut autorităţii anticorupţie din Italia să verifice tranzacţia, iniţiată de precedentul cabinet de centru-stânga, care l-a desemnat câştigător pe ArcelorMittal.

"Avem obligaţia de a verifica faptele, în urma problemelor importante, grave, care au apărut. Credem că există condiţiile pentru începerea unei proceduri administrative care ar putea duce la anularea licitaţiei. Verificarea va dura 30 de zile", se arată într-un comunicat al biroului lui Di Maio.

Pentru a aproba achiziționarea oțelăriei de la Ilva, Comisia Europeană i-a cerut magnatul indian Lakshmi Mittal, proprietarul ArcelorMittal, să renunțe la Sidex Galați, precum și la unitățile de la Skopje (Macedonia), Ostrava (Republica Cehă), Dudelange (Luxemburg), Flemalle și Liege (Belgia).

Autoritățile de la Bruxelles pun însă condiții și la vânzarea combinatului de la Galați.

"Cumpărătorul va trebui să demonstreze Comisiei că dispune de capacitate și stimulente pentru a exploata combinatul pe termen lung. Cu alte cuvinte, vânzarea combinatului către un cumpărător care ar avea în vedere închiderea sa nu ar fi o soluție acceptabilă", a declarat recent comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager.

Ca parte a angajamentului, ArcelorMittal a convenit, de asemenea, să rezerve pentru cumpărător resurse financiare substanțiale, care nu pot fi utilizate decât pentru finanțarea noilor investiții în combinatul de la Galați.

Pe vremea comunismului, unitatea exporta produse din oțel pe toate meridianele Globului, iar în 1989 număra deja 50.000 de angajați.

După 1990, combinatul siderurgic de la Galați a devenit societatea comercială Sidex, deținută de stat.

În 2001 combinatul siderurgic a fost cumpărat de compania LNM Holdings NV, pentru 70 milioane de dolari (prețul pachetului de acțiuni), angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari.

Anul trecut, Sidex Galați a avut un număr mediu de 5.700 de angajați și a înregistrat o pierdere de 33 milioane de euro la o cifră de afaceri de 1 miliard de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice.

227

Загрузка...