Pensionari militari români

Veşti proaste pentru pensionarii militari! Parlamentarii le-ar putea tăia pensiile cu 30%!

751
(reînnoit 09:54 20.06.2018)
Reprezentanţii militarilor, poliţiştilor şi angajaţilor din penitenciare se opun şi cer o altfel de dezbatere.

BUCUREŞTI, 20 iun — Sputnik, Georgiana Arsene. Astăzi, plenul Camerei Deputaţilor are pe ordinea de zi la poziţia 42 Proiectul de Lege pentru aprobarea OUG 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Pentru beneficiarii de pensii militare, aprobarea acestei legi înseamnă o reducere cu peste 30 de procente a valorii pensiilor.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor solicită, împreună cu structurile asociative ale pensionarilor militari, ca această lege să fie retrimisă la Comisiile de Specialitate ale Parlamentului în vederea discutării propunerilor organizaţiilor sindicale şi ale pensionarilor militari în condiţiile unui dialog real.

Ei amintesc că, începând cu data de 15 septembrie 2017, guvernarea PSD ALDE a eliminat, de facto, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea unor drepturi obţinute legal în calculul pensiei militare pentru fiecare an peste vechimea în serviciu minimă necesară pentru pensionare, contribuţia individuală suplimentară la pensie şi deţinătorii semnului onorific „în serviciul patriei".

Ei mai acuză şi valul masiv de pensionări în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

„Ne manifestăm speranţa că solicitările militarilor, poliţiştilor şi angajaţilor din penitenciare vor fi ascultate de către Parlament şi că discriminarea va fi eliminată, chiar dacă evoluţiile recente ne demonstrează că adoptarea în forţă şi fără o dezbatere reală a legilor devine regulă", au precizat sindicaliştii pe pagina lor de internet

751

Загрузка...