Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici îl atacă pe Cioloș cu dovezi de la Comisia Europeană

511
Actualul ministru al Finanțelor arată un eșec al guvernului tehnocrat, invocând o declarație făcută de Pierre Moscovici.

BUCUREȘTI, 24 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat că România a respectat regula deficitului structural în ultimii ani, cu excepția lui 2016, când la putere s-a aflat guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, lucru confirmat și de comisarii europeni.

"România a respectat în trei ani de zile consecutivi regula fiscală privind deficitul structural, în 2013, 2014 şi 2015 şi din păcate a venit 2016, care pe lângă anul zero al fondurilor europene, a fost anul zero şi chiar cu minus în multe alte domenii, chiar şi în acesta al politicii fiscal-bugetare pentru România", a spus Teodorovici, citat de Agerpres

"În raportul de astăzi se cerea desigur ajustarea de către România a deficitului, dar aşa cum am promis şi în Programul de Guvernare şi nu numai, începând cu 2019, această ajustare va începe cu 0,5 puncte procentuale pe an", a adăugat ministrul.

Acesta susţine că în anul 2017 comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, transmitea Guvernului României printr-o scrisoare că România s-a abătut semnificativ de la obiectivele bugetare pe termen mediu în anul 2016.

"Spunea atunci când a evaluat planul de convergenţă al României faptul că în 2016 balanţa deficitului structural s-a depreciat de la minus 0,6% din PIB în 2015, la minus 2,6%, indicând o deviaţie semnificativă de la ajustarea structurală recomandată de 1,6% din PIB", a explicat Eugen Teodorovici.

"Cu alte cuvinte, 2016 a fost anul în care acest subiect, din păcate, netaxat de cei care astăzi spun multe în mod nejustificat, deşi este foarte clar: anul 2016 este anul în care efectiv s-a făcut acest deficit", a mai spus ministrul Finanțelor.

511
Tagurile:
perioadă, deficit structural, atac, Dacian Cioloș, Eugen Teodorovici, România
Tematic
Economia se clatină. Vezi cu cât a sărit deficitul comercial al României
INS: Deficitul comercial al României a depășit 1 miliard de euro
Comentator politic: „Proiectul Cioloș a fost unul ratat și antinațional"

Загрузка...