Supermarket

E oficial: Acum știm sigur prețurile explodează

154
(reînnoit 10:52 14.05.2018)
Un nou record al inflației a fost înregistrat în aprilie, pe fondul scumpirii puternice a mărfurilor nealimentare.

BUCUREȘTI, 14 mai — Sputnik, Daniel George Nistor. Preţurile de consum au crescut cu 5,2% în luna aprilie 2018 comparativ cu luna aprilie 2017, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Aceasta reprezintă cea mai mare variație anuală a inflației din acest an, după 4,32% în ianuarie, 4,72% în februarie, 4,95% în martie.

Totodată, indicatorul marchează și un record al ultimilor cinci ani. Ultima dată inflaţia anualizată a ajuns la 5,2% în aprilie 2013.

În aprilie 2018 față de aprilie 2017, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,0%, mărfurile nealimentare cu 7,2%, iar serviciile cu 2,8%.

Preţurile s-au majorat în aprilie față de decembrie 2017, cu 1,92%, iar faţă de martie cu 0,5%.

Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este în luna aprilie 2018 de 4,3%, conform datelor INS.

Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (mai 2017 — aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (mai 2016 — aprilie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,2%.

Indicele prețurilor de consum și rata medie lunară a inflației
Indicele prețurilor de consum și rata medie lunară a inflației

Banca Națională a României (BNR) a afișat luni dimineață, pe site-ul propriu, datele inflației pentru aprilie și deocamdată își menține neschimbată ținta pentru 2018, de 2,5%.

Instrumentul prin care BNR încearcă să atenueze inflația este dobânda de politică monetară. Aceasta a fost mărită de trei ori în cursul acestui an, în prezent situându-se la 2,5%. Cum la capitolul inflație cifrele sunt tot mai mari de la lună la lună, posibil să asistăm la o nouă majorare a dobânzii-cheie, fapt care ar conduce la creșterea dobânzilor pe piață.

154

Загрузка...